– LXXIV –
Secvențe
Dimineaţa, pe la 7, în Marele Oraş. Totul respiră a oră de început al muncii.
Totul te îndeamnă să-ţi termini de băut cafeaua, să-ţi sufleci mînecile şi să te apuci de lucru.
Măcar pînă la 8, 8 şi ceva.
Dar să munceşti, ce mai încolo şi încoace!
Trotuarele miros a proaspăt udate.
Proaspăt udate nu înseamnă însă şi proaspăt spălate.
În multe locuri, furtunele Salubrităţii, ţinute în mîini ca nişte puşti cu ţeava lungă, de lucrători în veste galbene cu dungi albe, n-au făcut decît să înmoaie niţel praful aşezat în straturi de cîteva zile.
Uşile buticurilor sînt larg deschise, pentru ca trecătorii să vadă că vînzătoarele îi aşteaptă pentru a li se adresa dulceag cu Ce doriţi? sau chiar cu Can I help you? şi nu privindu-şi unghiuţele în chip examinator. Lungile cozi de maşini de la Piaţa Romană spun fără greşeală că lumea are treburi.
Pe la Intersecţii şi-au făcut apariţia agenţi ai Poliţiei Rutiere, care au început să fluiere şi să dea din mîini, niţel autoritari, dar şi niţel precipitaţi, ca şi cum ar urma să se întîmple ceva.
Călătorii sar pe scările autobuzelor, coboară dintr-o hardughie şi aleargă să prindă alta.
Buchetele de flori din faţa florăreselor respiră răcoarea proaspetei stropeli, taxiurile zac prin staţii, semn clar că bucureştenii merg la lucru şi nu la dinee de gală.
În această atmosferă vioaie, energică, mai ceva ca atmosfera unui început de demonstraţie de 1 Mai Muncitoresc, pe trotuarul din stînga al Marelui Bulevard şi-a făcut apariţia o tipă trupeşă, într-o rochie de seară mulată pe trupul pietros, călcînd pe tocuri cui, pudrată şi parfumată ca o cutie cu cadouri de Anul Nou.
Vine de la o petrecere care s-a spart abia acum la 7 dimineaţa sau joacă într-un film de epocă rolul unei cucoane din Lumea înaltă care se întoarce acasă de la primul ei adulter?!
*
Pe caniculă
E cald.
Niţel mai cald decît în alţi ani în iulie.
Totuşi nu e nimic ieşit din comun pentru lumea de rînd.
Pentru lumea media, flămîndă după Breaking news-uri (au scos cu chiu cu vai un breaking news dintr-un tren care era cît pe-aci să calce un viţel), nu mai încape nici o îndoială:
A venit Apocalipsa!
Seară de seară, jurnalele transmit în direct din ceea ce fătucele au botezat, furînd una de la alta, Punctele de foc ale caniculei:
Fîntîni arteziene, fîntîni normale, dar secate, de pe cîmp, din trenuri (Slavă Domnului! n-au aer condiţionat!), din crîşme.
Ar transmite și din bordeluri, dacă acestea ar exista oficial.
Radioul public difuzează din oră-n oră îndemnul de inşi clătinaţi profund de căldură:
Beţi apă, dacă vă e sete!
Auzind asta, mulţi îşi dau seama că n-au băut de azi dimineaţă nici măcar un pahar de apă.
Se întreabă neliniştiţi:
Şi dacă le-a fost sete şi n-au ştiut?!
Ca să recupereze, pun la gură sticla de apă minerală şi-o toarnă în burtă pînă la jumătate
*
Personaj
Jenica Bulai s-a îndrăgostit de Nelu Bocancea, vînzător la Minimarket (după întoarcerea din Spania , unde – se lăudă el – ar fi lucrat la grajdul unui taur de corride, la spălatul coarnelor( într-un singur schimb).
N-a fost dragoste la prima vedere, ci rezultatul unui proces în timp, provocat de motoreta adusă de Nelu din Italia, pe unde a trecut la revenirea în ţară.
Jenica Bulai e casieriţă la benzinăria Nelu Galbenul şi fiul, o franciză a Lukoil, luată de un ins din sat, fostul achizitor al Cooperativei de consum. La un moment dat, intrînd în benzinărie, ca să cumpere o lanternă, Nelu Bocancea a invitat-o pe Jenica s-o ducă acasă cu motoreta, că tot era casa fetei în drumul său.
Jenica nu-i spunea nimic.
Era genul de femeie obişnuită, nici frumoasă, nici urîtă, nici proastă, nici deşteaptă.
Spre deosebire de multe alte femei, nu-ţi dădeai seama, din prima clipă, la ce-i bună: la pat, la bucătărie, la cumpărături, la crescut copii.
O invită într-o doară, că și așa n-avea ce face.
Jenica acceptă invitaţia, curioasă să vadă cum e, pentru că nu se suise în viaţa ei pe o motoretă.
Înainte de a porni, Nelu Bocancea o avertiză să-l prindă strîns de mijloc. Pudică, Jenica nu-i ascultă sfatul, socotind că e prea intim să strîngă cu mînuţele ei mijlocul unui bărbat străin.
După vreo sută de metri, o curbă luată brusc o făcu să întindă braţele instinctiv şi să se apuce de mijlocul bărbatului. Prin cămaşa subţire a bărbatului, mîinile ei transmiteau întregului ei corp o căldură pe cale de a deveni fierbinţeală. Jenica era fecioară. Nu atinsese cu mînuţele ei nici un corp de bărbat pînă atunci. La rîndu-i, Nelu Bocancea nu mai simţise în viaţa lui strînsoarea unor mînuţe de femeie. E drept, nu era virgin, avusese experienţe sexuale, cele mai multe cu prostituate sau cu femei măritate. În cazul Jenicăi era altceva. Prin mînuţele fetei, Nelu Bocancea simţea – gîndea el în timp ce oprea motoreta pentru ca fata să coboare – sufletul feciorelnic al fetei.
Şi astfel, după mai multe călătorii, se îndrăgostiră şi hotărîră să se căsătorească.
Nunta, desfăşurată cu fast, avu în centru motoreta, pe care cei doi – ea mireasă şi el mire – se urcară pentru a merge la biserică.
Vor păstra motoreta pînă cînd vor divorţa. Jenica se va îndrăgosti de un posesor de Mercedes, care o dădu gata aşezînd-o în scaunul de lîngă şofer, ca într-un cuibar.
Nelu Bocancea vru să folosească în continuare motoreta pentru a se recăsători dar satul nu-i mai oferi nici o amatoare de un asemenea vehicol.
*
Greșeală
Panoul trimite, folosind un deşt stilizat, la Casa de schimb amenajată în intrîndul blocului.
Din Curs a căzut o literă şi astfel că Panoul anunţă:
Cur negociabil!
*
Secvențe
Din strada cu linie de tramvai într-un singur sens porneşte o străduţă liniştită, căreia i se spune strada Speranţei. În depărtare, ca printr-un ochean, se vede vîlva de Marele Bulevard, cu care strada face legătura.
Pe dreapta, cum ai luat-o pe Speranţei, fără alt motiv decît acela că vrei să omori timpul, un magazin cu o firmă care supralicitează realitatea:
Magazin european.
Ca să nu existe şi ipoteze precum c-ar fi chinezesc sau hindus, sub numele magazinului, tipărit cu albastru, stau în cerc, de parcă i-ar arde o horă, binecunoscutele steluţe albastre.
Cîţiva lucrători înzestrați cu fesuri fac o pauză (a nu știu cîta!) din reconstituirea bordurii. Pe un soi de măsuță întocmită din borduri așezate una peste alta, ei au încins o partidă de table. Mai încolo, despărțit de ei prin preocupările intelectuale șeful de echipă – gros, burtos, cu ceafa groasă – stă cu privirile fixate între cracii pozați pe pagina întîi a unui ziar popular.
Mergi mai departe:
Prin mijlocul străzii, indiscutabil, deoarece trotuarele sînt ocupate de Borduriadă.
Pe stînga, buticul la modă:
Pisica care lucrează.
Pisica despre care e vorba, pe firmă, apare desenată, mai jos, într-o poziție fără nici o legătură cu lucrul.
De dincolo de gardul sufocat de iederă cățărătoare, vin clinchete de pahare ciocnite în chip sărbătoresc.
Restaurantul La nucul bătrîn a fost închiriat de o tăiere a moțului.
În timp ce vîrstnicii petrec în draci, personajul central al acțiunii – puradelul – stă în coșulețul de lîngă perete, cu fața lui roșie și zbîrcită.
Lîngă coș, doica vorbește la telemobil cu cineva drag.
Vizavi, un Internet-café pustiu.
Lucrătoarea, singură, de altfel, stă afară, pe un taburet, cu privirile pierdute în depărtarea gîndurilor sale melancolice.
*
Afrodita din cîrnaţi
Sculptorul amator Gică Pogocea a făcut o Afrodită din cîrnaţi de Pleşcoi.
Expusă în Piaţa din Buzău, capodopera nu s-a bucurat de succesul rîvnit de autor.
Mulţi privitori au fost nemulţumiţi că sînii muieruştii erau prea mici. Toţi ar fi vrut să muşte dintr-un sînt, de cîrnaţi de Pleşcoi.
Cu nişte sîni atît de mici, nu-şi astîmpărau pofta nici măcar trei privitori!
*
Dilemă
Explozia provenită de la o ţeavă de gaz fisurată de la subsol a zgîlţîit rău blocul de cinci etaje din zona Timpuri Noi.
Clădirea stă să se dărîme.
Locatarii sînt toţi în stradă angajaţi în talk-show-uri pe grupuri.
Se discută controversat, pătimaş, dacă nu cumva e vorba de un atentat terorist.
Sînt şi nemulţumiri.
Televiziunile venite la faţa locului nu se grăbesc să-i întrebe pe ei ce s-a întîmplat.
Sînt ocupaţi cu părerea celui de la Pompieri.
Autorităţile au decis ca locuitorii să fie evacuaţi complet.
Nu se pune problema ca ei să se întoarcă în apartamente pentru a-şi lua bunurile.
Scandalul ivit, pe cale de a se transforma în răzmeriţă, obligă Autorităţile la un compromis:
Din fiecare apartament o persoană – o singură persoană, atenţie – poate lua un bun de preţ.
Cum liftul s-a făcut plăcintă, iar uşa de la intrare s-a turti de tot, pentru pătrunderea în apartamente a fost adusă o automacara.
Suit în ea, reprezentantul unui apartament e dus cu cupa pînă la fereastră şi, prin spargerea geamului, lăsat să pătrundă înăuntru.
Deşi au trecut cîteva ore de la anunţ, deşi automacaraua a ajuns la faţa locului şi macaragiul – un tînăr cu perciuni – vorbeşte la telemobil pentru că n-are ce face, Operaţiunea n-a început.
Locatarii s-au strîns în jurul viceprimarului din sector pentru a afla ce înseamnă bun de preţ.
Patul, de exemplu, e bun de preţ?
*
La Tomograf
La Tomograf te simţi ca într-un obuz în care ai fost vîrît ca să ajungi pe Lună după ce-a fost tras de un tun cu ţeavă de lansator de rachete.
De prepararea ta se ocupă o soră coaptă, acel gen de femeie care, de la o vîrstă încolo, se uită la bărbaţi ca la copiii ei mai mici.
Trebuie să-ţi laşi nădragii mai jos, ca şi cum ai fi în ton cu moda şi să pui într-o cutie de plastic tot ce ai metal asupra ta.
După care te lungeşti pe patul aparatului, cu mîinile pe lîngă corp.
Dacă le-ai ţine pe piept, ai spune:
Te lungeşti ca într-un sicriu, căruia nu i s-a pus capacul încă.
Targa mobilă urmează să se plimbe înainte şi-napoi printr-un tub cu o lungime de o jumătate de metru, prevăzut cu lumini ca de rachetă în drum spre Marte.
Medicul se retrage într-o cameră separată de asta printr-un geam în care s-a operat o gaură cu un oberliht. Ce trebuie să faci îţi spune prin difuzoarele instalate în salon ca în sala de aşteptare a unei gări de provincie cînd se anunţă acceleratul de Bucureşti.
Targa se pune în mişcare.
Lunecă niţel în sus, pe scrînciob, şi, din difuzoare se năpusteşte vocea poruncitoare a medicului:
— Aşa, inspiraţi adînc.
Nu respiraţi.
Respiraţi uşor!
Aşa!
Îndeplinești comenzile sîrguincios, mai ceva ca o cătană comenzile sergentului major. Și te gîndești, neliniștit:
– Și dacă nu mai ies din acest tub, în veci?!