– LXXIII –
Congresul mondial al clovnilor
La San Remo se desfășoară Congresul mondial al Clovnilor.
A fost convocat de urgență pentru a se evita, in extremis, divizarea Mișcării.
Din România nu participă nimeni.
Clovnii de la Circul Globus, care urmau să-și desemneze delegația, au fost arestați cu o săptămînă în urmă, sub acuzația de complicitate la spălare de bani.
*
Locul lui Eminescu
Ministerul Culturii a rămas mult în urmă cu plata chiriei pentru locul de veci al lui Eminescu de la Cimitirul Bellu.
Mormîntul marelui poet e un loc de venerație pentru oamenii de cultură.
Cei care pun buchete de flori cumpărate de la taraba special înființată pentru asta de o poetă care s-a făcut florăreasă (buchetului i se alătură drept bonus poezia Mai am un singur dor, pe o foaie trasă la xerox), nu știu și nici n-ar vrea să știe că Mihai Eminescu figurează în registrele Cimitirului ca simplu beneficiar al unui loc de veci concesionat Ministerului Culturii în schimbul unei chirii lunare substanțiale, dată fiind poziția centrală a mormîntului.
Pentru că și ea stă prost cu banii (cheltuielile de întreținere au sporit, de cînd un ONG a cîștigat în instanță obligativitatea de a nu lăsa frunzele îngălbenite să cadă lent pe morminte, deoarece adîncesc melancolia locatarilor), Administrația a somat în mai multe rînduri prin diverse mijloace – e-mail, plic, telegramă, chiar și un mesaj printr-un porumbel – Ministerul Culturii , să-și achite datoria, măcar parțial.
Cum nu s-a primit nici un răspuns pînă acum, Administrația a scos locul la licitație.
Aflînd de asta, un îmbogățit cu o afacere cu apă sfințită, îmbuteliată industrial, și-a prezentat deja oferta.
El însă nu vrea ca Eminescu să fie scos din groapă.
Vrea că Poetul să rămînă la locul lui, urmînd ca tatăl afaceristului să fie îngropat umăr la umăr cu autorul Luceafărului.
Scandalul public declanșat de știre a făcut ca Administrația Cimitirelor să renunțe la inițiativă.
Nici azi, Ministerul Culturii n-a achitat banii de chirie.
*
Amenajare
Se lucrează de zor la amenajarea Părculețului din incinta Instituției.
Cinci femei, în salopete, înfig în pămîntul tare hîrlețe nou-nouțe.
De pe margine, le supraveghează Șeful de echipă.
Un ins burtos, cu o șapcă de rugbist și pantaloni mai scurți decît îi e măsura.
Într-o latură, zac patru saci cu semințe de iarbă.
Seara, vine să ia echipa și uneltele o camionetă cu vopseau scorojită.
Sacii, hîrlețele, greblele sînt aruncate pe platforma din spate.
În cabină, lîngă șofer, se înghesuie, cu chicotele de rigoare, cele cinci femei.
Șeful se urcă într-un automobil.
*
Scandal
Mare scandal în Biserica Ortodoxă Română.
În județul Sălaj s-a constituit primul sindicat al preoților din România.
Potrivit Programului, Sindicatul, purtînd numele, Dumnezeu e mai ales cu noi! își propune să apere pe clerul de jos de abuzurile clerului de sus.
Patriarhia a reacționat prompt printr-un Comunicat în care se precizează, cu citate corespunzătoare din Cartea sfîntă, că Iisus n-a recunoscut Mișcarea sindicală.
*
Antena satelor
Puțini gospodari din sat mai ies la muncă, la vie, așa cum se întîmpla pe vremuri.
Mai întîi, pentru că vii nu mai sînt.
Le-au scos butucii Nicolae Ceaușescu, pentru a înlocui viile cu o mîndră livadă de pruni, prevăzută la poale cu o fabrică de țuică de prune și de magiun. Mîndra livadă a fost împărțită în livezi mai mici, veritabile livezici, iar fabrica, trecută dintr-o mînă într-alta (a fost proprietar, o vreme, și un ospătar din Florești!) e acum o clădire în paragină.
Apoi, țăranii nu mai sînt țărani, ci fermieri.
Cînd s-a ivit și s-a impus oficial noua denumire, cei din sat s-au prăpădit de rîs.
Fermier însemna pentru ei ăla din filmele americane cu schimb de focuri în final.
Un tip în blugi, călare cînd pe cal, cînd pe tractor, apărîndu-și pămîntul cu pușca și mînuind cu pistolul cirezi de vite.
Cum să fie fermier în astfel de condiții, Tache Banu, cu un bordei care sta să cadă peste el și un gard din care multe scînduri dispăruseră, de părea gardul dinții unui bătrîn din sat care habar n-avea ce-i aia Stomatologie?
Cum cei mai mulți bărbați din sat erau plecați în străinătate, unde se ocupau cu furatul, sus, în livezi, se găseau acum doar cîteva muieri și băieții lor, absolvenți de liceu fără diplome de Bacalaureat.
Munceau (culegeau prune), dar urechile le erau atente la radiourile atîrnate prin pruni, ca să nu le scape dedicațiile de la Antena satelor, făcute de cei rămași acasă, bătrîni neputincioși, dar care vorbeau la telefonul mobil.
*
Noile perne
Adio pernele tradiționale!
Pernele – perne pur și simplu, pe care făceai nani.
La IKEA, magazinul care-ți pune la dispoziție plăcerea de a-ți face tu, din mai multe bucăți, un pat conjugal, nu mai sînt perne pur și simplu.
Sînt:
- — Perne pentru cei care dorm pe spate.
- — Perne pentru cei care dorm pe burtă.
- — Perne pentru cei care dorm pe o parte.
În fața rafturilor, mulți clienți rămîn încurcați.
Nu-și dau seama dacă dorm pe burtă sau pe spate!
*
Personaj
Dizideriu Bigulici, strigat de toți, spre indignarea sa, Dizideriu Pigulici, iar de răuvoitori, Bîigulici, s-a îmbogățit în urma unei afaceri cu W.C.-uri portabile, importate în perspectiva Summitului NATO de la București.
Mirosiseră afacerea și alții.
Numai că Dizideriu Bigulici intervenise discret, printr-un om din CSAT, ca W.C.-urile să aibă certificat de securitate NATO, acordat de oficiul NATO pentru manifestări publice.
*
Candidat
Dinel Cioacă lucrase pe o combină de recoltat sfeclă din cadrul Întreprinderii de Stat Agricole „Avîntul Roșu”.
După Revoluție au dispărut peste noapte IAS-ul, combina, pămîntul și chiar și sfecla din pămînt.
Dinel Cioacă a început să tragă mîța de coadă.
Cîștigă cît de cît în anii electorali.
În acești ani se găsește mai totdeauna ceva de făcut.
Căteva exemple din ce a făcut pînă acum sînt edificatoare.
Ședea în cortul candidatului pentru a le oferi celor care intrau informații despre candidat sub forma unui video clip cu candidatul culegînd cirește și pliante din hîrtie colorată, din import.
Norocul lui că nu intra nimeni.
Statul în cort, mai ales cînd alegerile aveau loc în toiul verii, era o adevărată plăcere.
Participa la mitingurile candidatului pe post de susținător înfocat.
Primea drept bonus la astfel de manifestări pancarte cu portretul candidatului din care se făceau, dacă voia, așchii bune pentru foc.
Cele mai bine plătite ore erau cele în care mergea contracost la mitingurile contracandidaților ca să pună întrebări stînjenitoare.
Tehnica era simplă.
La astfel de mitinguri participau fani de-ai candidatului sau, în cele mai multe situații, inși plătiți cu ora să fie prezenți, și plătiți suplimentar ca să aplaude, să strige și să facă hip-hop, Ura! cu panourile înfipte în țepușe.
La o adică, cozile panourile se puteau transforma, la iuțeală în bîte.
Știind cine sînt participanții, mai ales după ce organizatorii îl asiguraseră că totul e în regulă (oamenii au primit jumătate din sumă, cealaltă jumătate o vor primi după ce se încheie sindrofia), Candidatul rămînea fără gardă.
Cum se lansase moda dialogului cu Poporul, transmis în direct la televiziunile de știri, care și-așa n-aveau ce să transmită, Candidatul, aflat pe scenă, răspundea întrebărilor din sală.
De situația asta profitau cozile de topor dintre participanți.
După cîteva întrebări gen, Ridicare la plasă, intervenea un om al adversarului.
Problema, marea problemă, era să-l clatini pe candidat printr-o întrebare pe cît de agresivă, pe atît de scandaloasă.
Se obținea un efect maxim – terfelirea candidatului în direct, dacă surpriza era mare.
Din acest punct de vedere, Dinel Cioacă era omul cel mai nimerit.
Cu înfățișarea sa de tembel blajin, lăsa impresia celui de pe scenă că-i vorba de un fan necondiționat.
Abia cînd Dinel Cioacă deschidea gura și zicea întrebarea, păstrîndu-și zîmbetul de idiot blajin, cel de pe scenă își dădea seama de capcană.
Unii răspundeau calm întrebării, cu tîlc, mai mult acuzație decît întrebare, gen E adevărat că-n noaptea de…, la ora 2, beat fiind, ați fost cît pe-aci să intrați într-un stîlp, avînd la dreapta, pe scaun o persoană feminină care nu era nevasta?
Într-adevăr, așa se întîmplase în noaptea respectivă și la ora respectivă. Acuzatul era acum sigur că întrebarea nu fusese pusă aiurea. Provocatorul, pentru că de un provocator era vorba, avea date precise. Chiar și un filmuleț pregătit să le scoată la iveală.
Răspunsul calm nu rezolva nimic, deoarece fiind vorba de o transmisie în direct, nu numai participanții dar și telespectatorii băgau de seamă ocolirea lașă, oportunistă a dezmințirii.
Alții făceau greșeala – cu adevărat greșită politic – de a răspunde agresiv.
Pe de o parte, respectivul se lua la harță, în direct, cu provocatorul, pe de alta, ataca un tip identificat rapid de telespectatori drept cetățeanul amărît, strivit de Sistem, față de care politicianul se poartă arogant, ciocoiește.
De notat că Dinel Cioacă scotea bani frumoși din perioadele electorale, pentru că lucra la mai multe partide.
Dimineața era membru al Partidului de Guvernămînt.
După-amiaza, era membru al Partidului de Opoziție.
Noaptea, împărțită în două, aparținea formațiunilor neparlamentare, dar generos finanțate.
În afara perioadei electorale, Dinel Cioacă era apolitic.