– LXXII –
Confuzie
Petrică Smîntînă a fost bătut zdravăn de nişte gospodari, deoarece trecînd întîmplător prin faţa porţii, le-a înjurat de mamă viţelul care nu fusese înţărcat. Petrică Smîntînă se justifică prin atitudinea obraznică a viţelului, care zbierase la el, fără motiv, din dosul gardului. Proprietarii viţelului nu-i luară în seamă vorbele, susţinînd că viţelul zbierase la el din dragoste, după ce-l confundase cu taică-său taurul satului.
*
Departamentul de sfinţire
Patriarhia a înfiinţat recent un Departament specializat în sfinţirea lucrurilor care nu existau pe vremea Mîntuitorului: bănci, jeepuri, internet-café, sedii de firme şi sedii de partid, televiziuni, şalupe, iahturi şi saloane de masaj erotic.
Decizia dă curs unei realităţi năvalnice, gîlgîitoare.
Tot mai multă lume solicită prezenţa feţelor sfinte la inaugurarea unei întreprinderi strict omeneşti.
Un timp, lucrurile au mers normal, chiar în absenţa unor proceduri standard.
La un moment dat, după cum era şi previzibil, s-au ivit şi şi-au sporit numărul, urieşeşte, problemele.
Un om de afaceri a adus la sfinţirea şalupei sale de pescuit, pe care el a ţinut morţiş s-o cumpere, deşi în zonă apa se află doar sub forma unei gîrle puturoase, un sobor de preoţi.
Teologii noştri au denunţat numărul mare, invocînd, şi pe drept cuvînt, că Evanghelia prevede pentru un asemenea eveniment cel mult doi preoţi, în nici un caz episcopi, cum se întîmplase la sfinţirea şalupei.
Deşi zgomotul a ajuns pînă la marele public, sub forma unui susur, în lumea Bisericii scandalul a fost uriaş.
Patriarhia deţinea un veritabil imperiu mediatic:
Post de televiziune central, la care se adăugau posturile TV ale episcopiilor, parohiilor, schiturilor şi mînăstirilor, un ziar la nivel naţional, publicaţii periodice, editate de parohii, situri şi bloguri (în materie de bloguri, excelau anahoreţii!) În cuprinsul acestei reţele, poziţia teologilor, formulată răspicat într-o Scrisoare deschisă adresată Patriarhului, avu drept urmare Decizia BOR de a stabili proceduri standard de sfinţire.
Documentul, trimis tuturor mitropoliilor, episcopiilor şi parohiilor prin poșta electroinică stipula fără echivoc numărul de preoţi şi nivelul de participare la sfinţirea unui obiect.
De cel mai mare număr – 25 de feţe sfinte şi cel mai înalt nivel de implicare – beneficia sediul Băncii Naţionale a României, desigur, în eventualitatea că faimoasa instituţie va purcede la inaugurarea unui nou sediu.
Explicația e simplă: BNR e cel mai mare sponsor al BOR.
Pe ultimul loc se afla aragazul cu butelie, căruia i se repartizase un singur preot.
De aici, în sus, aragazele aveau parte, în materie de sfinţire, de un număr crescut de feţe sfinte.
Cel cu două ochiuri, de doi preoţi, cel cu trei, de trei, şi aşa mai departe.
Dacă aragazul supus sfinţirii se găsea într-o garsonieră, numărul şi nivelul scădeau sub ceea ce era obişnuit.
Dacă se afla într-o vilă, chiar dacă era cu un singur ochi, aragazul putea beneficia şi de un episcop.
Unele precizări dădură naştere la nedumeriri.
Ca de exemplu, faptul că yahtul era interzis Sfinţirii, în timp ce automobilul de lux făcut cadou amantei, nu.
Cum însă în BOR îşi spunea cuvîntul principiul Crede şi nu cerceta! procedurile standard fură aplicate fără crîcnire de toate feţele sfinte din ţară şi din străinătate.
*
Personaj
Pentru că părinţii nu-l lăsau să se însoare cu Silica, motivînd că nu-i femeie cinstită, Sile Tacu din Cucuieți s-a urcat pe antena SIE ameninţînd că se aruncă de pe ea în gol.
Că s-ar fi aruncat de pe antenă n-ar fi fost cine ştie ce problemă. Putea da ortul popiii sau, în cel mai bun caz, putea să-şi rupă picioarele sau coloana vertebrală.
Problema, marea problemă era alta:
Dacă se arunca, toate televiziunile de ştiri ar fi dat năvală să filmeze sinucigaşul. Inevitabil ar fi fost filmată şi difuzată şi antena SIE. Locul, ba chiar şi existenţa Antenei SIE, constituiau secret de stat de importanţă naţională.
Se cerea în mod imperativ ca o asemenea posibilitate să fie exclusă.
În consecinţă, ofiţerii SIE, sub acoperire de trimişi personali ai Preşedintelui Republicii, se prezentară la părinţii lui Sile cu documente confidenţiale din care rezulta – în chip fals, fireşte – că fata o făcea pe curva în interes de serviciu, ca lucrătoare a serviciilor secrete româneşti.
Convinşi, părinţii dădură fuga la locul în care se ridica antena şi, folosind portavocea dată de SIE, îl convinseră pe Sile să renunţe la sinucidere, angajîndu-se în scris că-l lasă s-o ia pe Silica de nevastă.
*
Furt
Marelui actor de telenovelă i s-a furat portofelul în timp ce dădea autografe unui grup de tinere admiratoare. De fapt, aşa-zisele tinere admiratoare făceau parte din bandă. În timp ce, strînse în jurul unei vedete ,,ciripind vesele , îi cereau un autograf, bărbaţii îl operau la buzunar.
*
A cumpărat Gara
Una dintre gări – cea din Videle Mijlocii de sub Deal – a fost cumpărată mai pe nimic de Genovica Biriş.
Genovica Biriş e latifundiara judeţului.
Cît vezi cu ochii se întind pămînturile, silozurile, conacele şi drumurile comunale cumpărate de ea.
Pentru ea lucrează zece mii de bărbaţi şi femei de cele mai felurite profesii: de la ingineri agrozootehnicieni pînă la specialiștii în Dreptul cosmic.
Sînt şi vizitii, mai precis, trei, corespunzînd celor trei schimburi, dat fiind că Genovica Biriş umblă cu şareta, trimitere fără echivoc la condiţia ei de boieroaică.
Latifundiara a lucrat înainte de Revoluţie la Fabrica de confecţii din oraș. Frumuşică, fîşneaţă, disponibilă cu măsură, astfel încît nu putea fi numită o curvă. Săracă, stînd la căminul de familişti, pune ochii pe şeful de secţie, tînăr inginer, aflat încă în stagiu. Din căsătoria lor chinuită (n-aveau bani şi nici cu dragostea nu şedeau prea bine) a ieşit Tălică, un copil care părea handicap, deşi era doar prost.
După Revoluţie, Genovica Biriş şi-a găsit norocul în persoana unui suedez pricopsit, apărut în întreprindere cu un transport de tampoane pentru femeile angajate, adus de un ONG alarmat de articolele din presa occidentală care deplîngeau femeile din România, pentru că n-aveau nimic din toate cele. Suedezul, ieşit la pensie de la o firmă la care fusese contabil şef, pusese ceva de o parte pe parcursul vieţii şi, în plus, avea şi o pensie frumuşică.
Îi murise nevastă-sa cu mulţi ani în urmă.
Genovica Biriş îl execută cît ai clipi.
Româncă, pricepută la pat, cocheţică, deşteaptă, îl dădu gata pe suedez, care adăuga vîrstei naivitatea unui fost funcţionar, îl duse cît ai clipi la cununie. Fireşte, după ce-l cunoscuse pe străin, divorţase fără să şovăie de inginerul şef de secţie, mai ales că acesta nici nu mai avea de lucru într-o fabrică în curs de falimentare.
Suedezul puse banii la bătaie pentru ca Genovica Biriş să cumpere, pe numele ei, desigur, fabrica de confecţii. Beneficiind de cîteva comenzi de stat (una pentru aşa-zisele noi uniforme ale Armatei Române), firma Genovicăi obţinu un profit fabulos.
Cu aceşti bani, Genovica deveni latifundiară.
Suedezul muri la scurt timp, dat gata şi de excesele sexuale la care-l îmboldea situaţia de pensionar.
Genovica Biriş nu se mai căsători. Avea aventuri cu bărbaţii din subordine sau relaţii temporare cu politicieni de la care voia vreo licitaţie sau de vreo aprobare la limita legii.
Odată ajunsă latifundiară se dădu de ceasul morţii să treacă drept boieroaică.
Pe unul dintre dîmburile moşiilor sale se ridica, pe jumătate ruinat, conacul boierului Hainăroşie. Virgil Hainăroşie plecase din ţară după venirea comuniştilor, îmbrăcat în piele de viţel şi vîrît într-o cireadă despre care negustorii (în fapt nişte contrabandişti de excepţie) ziceau – şi hîrtiiile îi confirmau – că o duce în Ungaria, la abator. Conacul fusese pe rînd sediul IAS, depozit de maşini agricole noi şi stricate, bordel neoficial. După Revoluţie cum nu-l revendicase nimeni, conacul deveni W.C. public întîmplător pentru cei ce treceau pe şoseaua judeţeană. Genovica Biriş îl cumpără mai pe nimic (de la Prefectura care-l preluase de la fostul Consiliu Judeţean al Culturii şi Educaţiei Socialiste), îl renovase, de fapt, îl reconstruise, chemînd în România o firmă olandeză, specializată în toanele îmbogăţiţilor din Est, şi-şi făcu din el un conac identic cu cel în care şezuse (doar vara) boierul Hainăroşie.
Și-a însuşit condiţia de boieroaică nu numai în ce priveşte conacul, dar şi în ce priveşte toate celelalte amănunte. Umblă, ca şi un boier, cu şareta, condusă de un vizitiu pe a cărui şapcă scria chiar aşa – Vizitiu – şi avînd în spate doi arnăuţi cu puşti şi uniformă, la conac e servită de ţigănci desculțe, cu fuste largi și violent înflorate, în curte bocăne 24 din 24 de ore un ţigan – potcovar.
Tălică, plodul făcut cu inginerul, a crescut între timp şi, deşi e trecut de 18 ani, tot copil a rămas.
Se joacă pe covor cu trenuleţul electric adus de maică-sa de la Londra.
Genovica Biriş şi-a dat seama că nu-l va mai putea scoate din mintea de puradel.
S-a gîndit însă că, deşi tot jucărie e, o gară prin care va trece un tren adevărat, ar fi, totuşi, mai pe potriva unui vlăjgan de 20 de ani.
Din nenorocire, după ce maică-sa i-a cumpărat gara, Tălică nici n-a vrut să audă cînd i s-a zis să meargă şi s-o folosească.
— Să-mi fie aduse aici, pe covor, gara şi trenul a zis el, bătînd din picior.
*
Răpirea Strălucirii
Strălucirea, fata vrăjitoarei Vişinica, în vîrstă de doar 14 ani, a fost răpită de Mercedes, fiul Bulibaşei din Voluntari.
Zeci de vrăjitoare din ţară au fost alarmate prin e-mail de Vişinica pentru a o găsi pe Strălucirea, dusă de derbedeu nu se ştie unde. Pentru a o descoperi, Vrăjitoarele au pus la bătaie toate puterile lor, unele ţinute pînă atunci secrete, potrivit unei dispoziţii a NSA.
*
Mașină
Ilie Teculeasă din Fundătura Deschisă şi-a făcut din maşina sa Dacia 1100, un mijloc de transportare coceni, lemne, butoaie cu murături, saci cu făină şi leliţe care au treabă în orașul vecin.
Maşina e mai mult decît o rablă.
E un hîrb!
Ilie Teculeasă a făcut din ea Dacie papuc înlăturînd caroseria şi banchetele.
A ieşit o Dacie papuc de un fel aparte, dat fiind că platforma e joasă, iar pe post de banchete pot fi folosite două laviţe de lemn, moştenite de nevastă-sa de la bunici.
Ca oglindă retrovizoare, Ilie Teculeasă foloseşte o oglindă de bărbierit, cu mîner, pe care o ţine scoasă pe geam, cu mîna stîngă, deoarece cu dreapta manevrează volanul.
Cu drepta ţine volanul!
Drept claxon foloseşte o trompetă de copil, iar ca ştergător de parbriz, braţul stîng, după ce, în prealabil, pune oglinda de bărbierit pe un scaun.