– LXXI –
Firmă
În capul străzii, după ce treci de Muzeul de Ştiinţe Naturale al Oraşului, în curtea căruia putrezeşte un pterodactil de plastic, dai de bodega La mine. Proprietarul şi-a sacrificat trei din cele patru încăperi ale casei sale bătrîneşti. Dărîmînd pereţii, a dat naştere unei săli spaţioase, în care mesele de tablă sînt legate de piroane înfipte în ciment.
O scară niţel abruptă leagă terasa de salon. Pentru cei cu probleme de echilibru, s-a amenajat alături un soi de rampă dulce la coborîre. Chiar lîngă prima treaptă, stă rezemat într-o bară de lemn afişul:
Mici mari.
Beruri bune.
Vinuri multe.
Fripturi.
Porci – Vite.
Păsări – Peşti.
S-au sacrificat pentru burta dumneavoastră
*
Proces
Ilie Văsui din Băbeștii de Mijloc se judecă de vreo zece ani cu vecinul de mahala, pentru un păr. Pomul îşi înalţă coroana la hotarul dintre cele două gospodării. Potrivit actelor de proprietate, părul e al lui Ilie Văsui în întregime. Potrivit adevărului vieţii, doar jumătate din el îi aparţine lui Ilie Văsui:
Partea de coroană dinspre casa lui.
Cealaltă parte îşi răsfrînge crengile, peste gard, dincolo, în ograda vecinului. Ilie Văsui e certat cu vecinul. Nici el nu mai ţine minte de la ce s-au luat. Nu s-au bătut, nici măcar nu s-au înjurat. Au avut pur şi simplu ceea ce un dramaturg ar nota în paranteză drept schimb de replici tăioase, şi de atunci nu-şi mai vorbesc. Dacă şi-ar fi vorbit, n-ar mai fi existat conflictul şi, se înţelege, nici procesul.
Lucrurile au stat cam aşa:
An de an, cînd îi vine sorocul, părul face pere. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ca şi merii, ca şi vişinii, dar ca şi hipopotamii şi mîţele, perii trăiesc şi muncesc după legile naturii şi nu după cele trecătoare, vai!, ale societăţii omeneşti. Aşa se face că părul se umple de pere pe toate părţile şi nu numai pe cea dinspre ograda lui Ilie Văsui. Sau mai bine zis, n-ar lăsa să crească şi să se coacă o pară pe crengile care, arcuindu-se peste gard, trec dincolo, în curtea vecinului. Părul, după cum am mai spus, ţine cont doar de legile naturii. El n-are de unde să ştie că Ilie Văsui e certat cu vecinul. N-are de unde să ştie că perele de pe partea dinspre vecin cad în ograda vecinului, deşi acesta din urmă nu e proprietarul părului. El n-are de unde să ştie că vecinul e atît de pornit împotriva lui Ilie Văsui încît, pentru a-i face în ciudă, lasă perele să putrezească pe jos. Ba chiar, culmea! deseori calcă pe ele fără să-i pese că striveşte mîndreţe de fructe sub tălpile sale necioplite.
Pentru proprietarul părului ar fi fost mult mai simplu decît pentru păr. Părul se supune legilor oarbe ale Naturii. Ilie Văsui, legilor luminate ale societăţii. Putea să-i spună vecinului să-i dea voie să culeagă perele din partea dinspre ograda respectivului. Sau să le culeagă el, vecinul, şi să facă tot ce-i trecea prin cap:
Să le mănînce, să le transforme în magiun, să le pună în cămară, la păstrare, pentru la iarnă sau chiar să le picteze sub titlul Natură moartă.
Nu-şi vorbeau, desigur.
Dar cîţi oameni nu-şi vorbesc şi, totuşi, la un moment dat, găsesc un pretext de a intra în vorbă.
Să luăm, de exemplu, doi soţi tineri.
S-au certat de la un fleac.
Ea a zis că ar fi mai bine dacă televizorul ar fi aşezat într-o parte. El a contrazis-o, fiind de părere că ar trebui lăsat la locul lui. Ea l-a acuzat, drept răspuns, că e un egoist. Se gîndeşte numai la el. Şi zicînd asta, ea şi-a dus mîinile la ochi, a izbucnit în plîns şi a fugit în baie, închizîndu-se pe dinăuntru. El s-a înfuriat rău, rău de tot pe o asemenea prostie. Din acel moment nu şi-au mai vorbit, deşi stau în aceeaşi garsonieră.
Garsoniera ia însă foc.
Focul pune viaţa ei în primejdie. Ca să nu ardă de vie, el o ia în braţe şi o duce în stradă.
Se înţelege că au fost nevoiţi să-şi vorbească.
El a trebuit să-i spună:
— Ţine-te bine de gîtul meu!
Ea a trebuit să-i spună:
— Fii atent la scări să nu luneci.
Și astfel, pînă la urmă, au intrat în vorbă.
Ilie Văsui n-a găsit un astfel de pretext pentru a intra în vorbă cu vecinul. Din nenorocire, timp de un an şi ceva, nu s-a întîmplat nici o nenorocire. N-a fost cutremur catastrofal. Focul n-a cuprins nici casa lui Ilie Văsui, nici pe cea a vecinului.
În al doilea an, văzînd cum se prăpădesc perele pomului său, rămase pe jos în ograda vecinului, Ilie Văsui l-a dat în judecată pentru atentat la proprietatea sa.
După cinci ani de proces, instanţa i-a respins acţiunea pe motiv că nu poate dovedi că vecinul dinadins nu strînge perele de pe jos.
Ilie Văsui e revoltat pe decizie, pe judecătorie, pe Justiţie, în general.
Poate fi văzut zilnic în Parc oprind trecătorii şi arătîndu-le, după ce le-a scos din servietă sa jerpelită, legată cu un lanţ de încheietura mîini, actele din dosarul de 1000 de pagini al procesului.
Toţi îi dau dreptate.
Unii, pentru că şi ei au fost victimele justiţiei din ţara asta.
Alţii pentru că se grăbesc.
Şi cea mai bună metodă de a scăpa de un ins care ţi se plînge de o nedreptate e să-i dai dreptate!
*
Inițiativă
Starleta Laura Paprican, fostă membră a formaţiei Mîţele încinse, în prezent solistă pe cont propriu, de nelipsit la toate talk-showurile despre sex prin aluzii, programate după miezul nopţii, a anunţat, printr-o conferinţă de presă la ieşirea din studioul în care înregistrează, că sprijină cu trup şi suflet echipa naţională în meciul decisiv de peste cîteva zile de pe Arena Naţională.
Pînă la fluierul arbitrului, ea va purta chiloţi în culorile roşu-galben-albastru, ale Naţionalei.
Ca să se vadă că nu trişează va purta o rochiţă scurtă şi transparentă.
Timp de cîteva zile, toate televiziunile au urmărit-o pe Laura pentru a transmite în direct (sau înregistrat, după caz) bucile, pulpele şi buricul său sub pretextul că dau o ştire despre iniţiativa solistei.
*
Din Marele Oraș
Trecere de pietoni pe Kisselef după Arcul de Triumf.
Una dintre trecerile cele mai riscante pentru ființele vii în mers pe propriile picioare.
Oameni, cîini, mîțe, chiar și cai.
Bulevardul Kisselef preia o parte însemnată din mașinile care vin dinspre Piața Scînteii sau dinspre Bulevardul 1 Mai.
Cele dinspre Piața Scînteii vin drept.
Cele dinspre 1 Mai fac la dreapta. Amîndouă șuvoaiele se întrec pentru a nu se izbi unul de celălalt. Asta face ca toate mașinile să se apropie de Trecerea de pietoni în viteză.
Stopul de la Trecere nu funcționează.
I-a furat cineva cablul, ca să-și tragă bec în cămara de murături.
Dinspre Arc, stopul funcționează.
Ca să-și dea seama dacă stopul ar fi fost Verde, dacă ar fi funcționat, cei de pe ambele trotuare merg mai întîi vreo 100 de metri ca să vadă dacă stopul mașinilor e pe Roșu. Dacă e pe Roșu, înseamnă că a lor e pe Verde și, prin urmare, pot să treacă cît decît liniștiți.
Chiar și astfel asigurați, trecătorii nu sînt cu gîndul liniștiți.
Înainte de a păși pe trecere, mulți își fac cruce.
Își fac cruce și cînd ajung dincolo, fericiți c-au scăpat cu viață.
*
Bancomat
Pe stînga, cum urci treptele scării de ciment, se vede un bancomat. Sub el e proptită o scară.
Aparatul a fost fixat la vreo doi metri deasupra pămîntului.
Cum în cartier, majoritatea cetăţenilor au o înălţime normală, ba chiar unii sînt scunzi, pentru buna deservire a populaţiei s-a apelat la formula cu scara.
*
Vilă la bloc
Blocurile se înşiruie unul lîngă altul, răpănoase din fundaţie pînă la acoperiş, cu faţada jupuită, spartă de balcoanele transformate de locatari în ce i-a trăznit prin cap fiecăruia. Unul şi-a făcut o seră de legume, un altul şi-a trîntit o distilerie. Nu puţini au transformat balconul într-o nouă încăpere a apartamentului de bloc: bucătărie, cămară, debara, sufragerie, ba chiar şi camera copilului, luînd în calcul nevoia odraslei de a se zgîi pe fereastră.
Monotonia e spartă de un bloc aşezat mai la coada şirului. De fapt nu blocul în întregime e mai altfel, ci o parte a lui, o mică parte.
La parter, locatarul apartamentului numărul doi a spart peretele pentru a-şi face o intrare proprie, spectaculoasă prin coloanele de marmură, ducînd la uşa din stejar masiv.
*
La Dispeceratul de Poliţie
La încrucişarea celor două drumuri naţionale îşi arcuieşte cupola de sticlă Dispeceratul teritorial al Poliţiei de Circulaţie. Prin camerele de supraveghere de pe margini, nevăzute, dar perceptibile, echipa de serviciu urmăreşte pe monitoare traficul în ambele sensuri.
La unul dintre monitoare, agentul – un tip solid, umplînd scaunul rotitor – urmăreşte meciul dintre Steaua şi Dinamo, decisiv pentru partea superioară a clasamentului.
*
Proprietar de maşină
Semnele de pe bord s-au şters, lucrate perfid de trecerea timpului. Culai Ghiniţă, proprietarul acestei Dacii de pe vremuri, a găsit o ieşire din impas. Deasupra fiecărui buton a scris cu carioca, după ce, în prealabil, a lipit o foaie de hîrtie, destinaţia fiecăruia: Geam, Dezaburizator, Avarie, Închis uşi, Geam.
Din cauza căldurii, hîrtia se dezlipeşte şi bordul rămîne fără preţiosul scris. Culai Ghiniţă nu disperă. Taie din nou o fîşie de hîrtie, o lipeşte pe bord şi scrie din nou.