– LXX –
Personaj
A fost mușcat mortal de o viperă în timp ce arăta camerei video cum o ține el de cap ca să nu-l poată mușca.
*
Pe şosea
De o parte şi de alta, şoseaua se înfăţişează ca un aprozar uriaş, cu mici puncte ambulante din loc în loc: pepeni de toate felurile şi mărimile, roşii promiţătoare, cum numai la expoziţii mai pot fi văzute, castraveţi lunguieţi şi naivi, ca nişte prunci, lăzi cu mere, aşezate într-o rînă, să fie văzute din viteza maşinii, snopuri de ceapă, pătrunjel, mărar, căpiţe de salată şi spanac, ouă, porumb fiert, vîndut în celofan, să nu se frigă cumpărătorul.
Un puştan desculţ, într-o cămăşuţă ruptă la poale, agită o pungă de plastic în care se mişcă vioi cîţiva peştişori. I-a şterpelit dintr-un acvariu şi se grăbeşte să-i dea, pînă nu vine proprietarul după ei.
Vînzătorii nu se agită, nu strigă, nu te trag de mînecă. Unii şi-au găsit locul mai la umbră, în spatele lăzilor, alţii, strînşi în cete, tăifăsuiesc sau ciocnesc un pahar.
Sînt toţi amabili, puşi pe glume. Cînd marfa dă semne de împuţinare, vînzătoarea se întoarce şi strigă cuiva din spate. De îndată, iese pe poartă Mişu sau Vasile, sau Ghiniţă, cărînd o nouă găleată de roşii sau de mere.
Se vinde ca la piaţă, cu aparate de măsurat contemporane (cîntare, tingiri), dar şi ca pe şosea, potrivit tradiţiei: din ochi, cu pumnul, cu bucata.
*
Vedeta
Cu vreo săptămînă în urmă, televiziunile terminaseră de tocat ştirea potrivit căreia Lăcrămioara Vasile, faimoasa vedetă TV, hotărîse să rămînă gravidă. Vedeta îşi anunţase decizia într-o conferinţă de presă extraordinară, cu participarea soţului, un stripper care nu deschisese gura, de teamă să nu treacă drept prost. Pentru a fi mai convingătoare, Lăcrămioara trîntise pe masă anticoncepţionalele. Stripperul scoase din buzunar, la porunca ei, un pumn de prezervative, pe care le aşeză în faţă, cu mare grijă, ca şi cum n-ar fi vrut să se spargă. Timp de o săptămînă, ziarele şi televiziunile se angajară într-o cursă nebunească pentru a difuza imagini în exclusivitate cu vedeta ducînd pînă la capăt partida de sex crucială.
Nu le ieşi mare lucru.
Vedeta şi stripperul locuiau într-o vilă cochetă pe o insulă din mijlocul lacului. Nici o cameră de luat vederi nu bătea pînă acolo. De ajuns cu barca pînă în apropierea ferestrelor nu se putea. Cei doi angajaseră nişte scafandri, de la o firmă privată de pază, care răsturnau imediat orice ambarcaţiune suspectă.
Pentru a nu fi acuzaţi de omor, tot ei săreau să-i salveze de la înec pe cei ce n-aveau habar să înoate.
Înainte de asta însă, le cereau să semneze un Proces verbal prin care declarau că întreaga responsabilitate pentru accident le aparţinea.
Toate televiziunile abandonară pe rînd întreprinderea de tip paparazzi, mulţumindu-se cu un lucru mult mai uşor şi, mai ales, mult mai puţin costisitor: talk-show-urile.
Sexologi, ginecologi, vedete care aveau deja copii, lideri de opinie, fură convocaţi, seară de seară, timp de o săptămînă, pentru a discuta aprins despre momentul cînd spermatozoidul Lui va întîlni ovulul Ei.
O televiziune mai îndrăzneaţă nu vru nici în ruptul capului să abandoneze cursa. Ea difuză într-o noapte, după ora 24, cînd dădea voie CNA, un filmuleţ cu doi inşi care făceau sex.
– Din motive de protejare a imaginii – susţinuse prezentatoarea filmuleţului – am blurat secvenţele mai îndrăzneţe.
Lovitura se dovedi un bluf.
A doua zi, în cadrul unei conferinţe de presă, Lăcrămioara Vasile dovedi că gemetele din filmuleţ nu erau ale ei. Aşa cum putură auzi jurnaliştii din sală şi, graţie transmisiei în direct, telespectatorii din întreaga ţară, ea nu gemea, ci rîdea gîdilat în timp ce făcea sex.
Cu aceasta, subiectul muri.
Avea să fie resuscitat abia peste nouă luni, o dată cu orăcăitul copilului ieşit din uterul vedetei, înregistrat de aceasta pe bandă, pentru a fi difuzat în exclusivitate.
*
Fapt
Culai Boșleagă din Funduʼ de Sus s-a prezentat la filtre cu un pui de tigru într-o cușcă pe post de bagaj de mînă. Ivirea cuștii printre zăbrelele căreia se vedea ceva între o fiară și un pisoi a stîrnit tulburare printre angajații de la verificare electronică. Aceștia fuseseră școliți să nu-și exteriorizeze nici o tresărire interioară. Examenul de admitere avea drept etapă obligatorie producerea unei surprize descumpănitoare pentru candidat. Pus să stea lîngă bandă, candidatul se trezea deodată cu priveliști la care în viața lui nu se gîndise:
Un sicriu de sticlă, prin pereții căruia se vedea răposatul, lungit cu mîinile pe piept, încălțat ca de nuntă și cu mustățile de husar zbîrlite sau o păpușă gonflabilă sau un șarpe boa, care găsea de cuviință să sîsîie disprețuitor la cei întîlniți în cale.
Ivirea tigrului reuși să-i descumpănească pe mulți dintre ofițerii de la filtre. Nu sperindu-i, ci înduioșîndu-i sau, mai degrabă, lovindu-i tare cu un amestec de spaimă și duioșie. Le-a trecut însă în clipa cînd proprietăreasa – o cuconiță cu o pălărie de tip Sfîrșit de secol XIX, înainte ca omenirea să cunoască ororile primului război mondial și, deci, să-și piardă pentru totdeauna inocența – a deschis cușca și l-a mîngîiat pe căpușor pe puiul de tigru.
*
Pe Internet
Căldărarii își vînd, mai nou, produsele prin Internet. Prin Fan curier te poți trezi, a doua zi, dacă ai comandat asta desigur, cu un cazan de fabricat țuică. Îl poți returna într-o lună și primii banii înapoi cu condiția să nu fabrici cu el țuică.
*
Proiect
Lucra de mai multă vreme la un proiect secret de transformare a melcilor de grădină în cele mai perfecționate dispozitive de spionaj din lume.
O baterie implementată în cochilia melcului se reîncărca automat cu energia electrică generată de procesele chimice din corpul vietății.
Prin coarnele melcului, zise de cîntecel și „bourești”, se putea spiona, grație unor camere de luat vederi minuscule, care transmiteau imaginea non-stop la Centrul Secret din Munții Stîncoși.
Era totuși o problemă.
Dispozitivul funcționa doar după ce ploua zdravăn. Abia atunci melcul își scotea coarnele!
*
Cad țurțuri!
Trotuarul s-a redus la lățimea unei poteci de munte, strîmtat de troiene cotropitoare.
Cad țurțuri! avertizează un anunț scris de mînă pe două cartoane neîndemânatic tăiate, legate cu sfoară de mai mulți țăruși înfipți în zăpadă ca în pămînt.
Înscrisul stîrnește reacții diverse.
Unii trec mai departe, însuflețiți de credința că merită să mori ca un martir.
Alții se opresc pentru a-și face cruce.
Fără să se gîndească o clipă ca astfel sporesc șansele să se pomenească cu un țurțure în cap.
Mulți se întorc din drum, pentru a o lua pe carosabil, gata-gata să fie loviți de mașini. Lor însă nu le pasă. Condusă fiind de o ființă vie, o mașină te poate ocoli în ultimul moment. Un țurțure, pe care nu-l conduce nimic, e imposibil să te ocolească.
O bătrînică trăgînd după ea o sacoșă pe rotile, goală deocamdată, manifestă semne de descumpănire. A făcut cîțiva pași pe potecă, s-a întors, a luat-o nițel pe carosabil, după care a revenit pe potecă.
A rămas încremenită în plină potecă.
Cei care vin din urmă o ocolesc sărind ca niște căprițe prin troienele ridicate de o parte și de alta.
Nimănui nu-i trece prin cap s-o bată pe umăr.
*
Descoperire
Lucrînd la mutarea Dealului din loc, excavatoarele au descoperit cîteva soldați romani din Legiunea a V-a, Getica, niște inși care alergau după o fetișcană din Dacia Superioară cu vădite intenții de a o viola.
*
Secvență
Pe Marele Bulevard lucrători în cenușiu vopsesc în roșu gardul Academiei.
Trecătorii îi ocolesc neliniștiți c-ar putea fi stropiți cu o vopsea ce nu se ia la spălat.
Un om al străzii, tîrînd după el o sacoșă pe rotile, plină cu reviste vechi, caută un prilej de a dialoga cu lucrătorii pe tema Apocalipsei.
Pe aceștia nu-i interesează Apocalipsa.
Îi interesează ora cînd vor putea lua masa.
*
Birou
Secția Taxe și Impozite a Sectorului s-a mutat (temporar) în fostul garaj al unei foste firme auto, care a dat faliment.
Pentru a ajunge în curtea interioară, din care se intră în Birouri, de fapt, în Birou, pentru că e doar unul, treci pe lîngă cușca în care un paznic vorbește la telemobil. S-au scris sute de pagini despre birourile din care dictatorii administrează țări, Federații și Imperii. Nu s-a scris un rînd, un singur rînd, măcar, despre cușca agentului de pază pe lîngă care treci pentru a ajunge la o Autoritate. Cine va scrie un roman sau un studiu despre așa ceva se va vedea obligat să dezlege o întrebare:
De ce toți paznicii din astfel de cuști vorbesc la telefonul mobil cînd treci pe lîngă ei?
Cuștii îi urmează un salon de coafor, prin ferestrele căruia se văd june ochioase trebăluind la capete anonime, apoi, o firmă de avocatură, cu ușa certamente închisă.
Biroul de Taxe și impozite are înfățișarea unei hale uriașe.
Două uși răspund din hală în două încăperi:
A Casieriei și a Șefei. Ușa Casierei e deschisă. Cea a Șefei doar întredeschisă. Spre ușa Șefei urcă în ritm vioi treptele unei scări de lemn. Funcționarii stau împrejurul halei, cu excepția părții de la intrare. La o adică, un prozator de tip Balzac, ar putea nota chiar în primele rînduri ale romanului, că mesele sînt așezate în formă de potcoavă. Coada de solicitanți pornește de la intrare și se oprește în fundul literei U întruchipate de birourile de lîngă pereți.
Pe stînga, cum intri, se ridică tejgheaua Biroului Informații. La tejghea e un tip cu cască de motociclist, care și-a așezat-o lîngă dosarul cu acte. E în plină denunțare cetățenească a Birocrației de la noi. Deși e vorba și despre ea, funcționa de la Biroul Informații zîmbeșe cu gura pînă la urechi. Își amintește tocmai acum o glumă făcută de iubit aseară, în timp ce se plimbau prin parc și el nu îndrăznea s-o ia de mînă