– LXIX –
A vrut să dea lovitura
Petre Stîlpiciu din Jariștea de lîngă Lac a dat în judecată Biserica Ortodoxă Română cerând despăgubiri de un milion de euro.
În plîngerea sa, reclamantul susține că a fost botezat la o vîrstă cînd n-avea discernămînt. El, de exemplu, după ce-a citit Biblia, și-a dat seama că Dumnezeul Noului Testament, sub semnul căruia a fost botezat, e un bleg față de celălalt al Vechiului Testament. Și-a luat drept avocat pe Sile Siliște, care a terminat Dreptul la o Facultate particulară. O facultate care dă posibilitatea cursurilor și examenelor prin corespondență. Nu numai prin Internet, deoarece sînt cetățeni care n-au, dar și prin poștă, ba chiar și prin depuneri de hîrtii la sediu de către persoana venită pe jos.
Au decis să împartă pe din două cîștigul.
La sfatul lui Sile Siliște, Petre Stîlpiciu a deschis și un al doilea proces.
B.O.R. e chemată să dea un milion de euro despăgubiri, pentru că el a fost băgat în cristelniță împotriva voinței lui, drept pentru care a răcit, și tușește și acum.
Instanța a programat primul termen peste cinci ani.
*
Fapt satiric
Polițistul din Coropișnița de Mijloc a făcut cercetări la fața locului și a descoperit că suspecții au furat clopotul bisericii și l-au dus cu căruța. În prealabil, l-au umplut cu două țoale, ca să nu bată din limbă și să creadă cei treziți din somn de bătutul clopotului c-a murit cineva.
*
Trecere de pietoni
Trecere de pietoni în urbea de munte.
Peticul de var s-a decolorat sub trecerea vremii și a tălpilor, așa că doar printr-un efort însemnat al privirii mai poate fi dibuit.
Nici o mașină nu-l ia în seamă.
Înainte de a se angaja în traversare, pietonii se uită-n dreapta și-n stînga, cu inima strînsă de spaimă, trag adînc aer în piept, își fac cîteva cruci zdravene, după care, punîndu-și bărbia-n piept, se reped înainte, ca și cum ar lua cu asalt o redută apărată de un cuib de mitralieră.
Țipăt de fier pe fier spune limpede că de o parte și de alta mașinile au frînat în ultimul moment.
Pe trotuarul mereu desfundat doi lucrători veseli, cu salopetele mînjite de var, așează științific bucățele de piatră în construcții cubice.
Trec încolo și încoace bărbați și femei în ținută office, cu ecusoane spînzurate de gît:
Participanți din toată țara la o reuniune dinandins pusă la Sinaia, pentru că e și prilej de a mai petrece un pic.
Cînd dau să pun piciorul pe zebră, aventurîndu-mă în ceea ce se numește trecerea de pietoni, mă abordează o cucoană veștejită. Veștejită rău de tot. Poartă, totuși, o șapcă de adolescentă plecată în excursie în afara Bucureștiului cu gașca de prieteni. Pînă și privirile i se vor ale unei adolescente zglobii, nepăsătoare ca un fluture abia ieșit în lume.
După prefața absolut obligatorie, – Vă admir! Vă urmăresc! bla, bla, bla, își scoate ochelarii de soare, de mărimea unora de schior pe albul scînteietor al piscurilor.
— Nu vă spun nimic ochii mei?!
Schițez un răspuns echivoc.
Din el se putea înțelege orice. Inclusiv că ochii distinsei îmi spun ceva.
— Sînt strănepoata dinspre mamă a lui Constantin Brâncuși! îmi trîntește ea, pariind pe stupefacția mea.
*
Miss Penitenciara
Gherghina Mustățea din Tupilați a cîștigat faza zonală a Concursului Miss Penitenciara.
Gherghina a fost a condamnată la 25 de ani închisoare pentru jaf armat soldat cu moartea sub torturi a victimelor, doi bătrîni din cartier, care tocmai își scoseseră banii de la CEC.
*
Personaj
Călin Popeangă se fălește prin tot satul că i-a gătit lui George W. Bush cînd acesta a venit la București.
Din această fălire Călin Popeangă vrea să scoată și parale. Și-a înființat un restaurant în Centrul satului, intitulat La George W. Bush. Primarul n-a fost de acord, argumentînd că trecerea acestui nume pe firma unui loc în care lumea se îmbată poate fi considerată o jignire la adresa SUA, partenerul nostru strategic. Pentru că bucătarul lui Bush insista, primarul a înaintat o cerere timbrată Ambasadei SUA din România. Scanată și trimisă pe e-mail, cererea a primit un răspuns dat de un soft astfel conceput încît să pară că răspunde chiar ambasadorul în persoană:
Am primit scrisoarea dumnevoastră și vă mulțumesc că mi-ați făcut onoarea asta.
Semnat:
John John jr., ambasadorul SUA în București.
Împreună cu Tincuța Stamate, secretara, și cu viceprimarul, primarul a încercat să ghicească dacă va primi sau nu confirmarea cererii sale. Și-a zis că Ambasadorul SUA are prea multe treburi pe cap pentru a-i răspunde lui, un pîrlit de primar, al unei localități care numără mai puțini cetățeni decît cei dintr-un zgîrie nori din Los Angeles.
Se zvonea în sat însă că totul e o minciună.
Călin Popeangă fusese unul dintre românii angajați să taie ceapa la bucătăria special înființată pentru Înaltul Oaspete, deoarece bucătarii americani n-au vrut nici în ruptul capului să taie ceapa românească. Ziceau că-i face să plîngă
*
Animale
Bogdan Rîuleț, îmbogățit în urma unui joc piramidal cu suprafață republicană, a făcut rost de o leoaică de trei ani, un cerb carpatin, o căprioară, trei păuni și un piton.
E un bun început – zice el – pentru a realiza o Arcă a lui Noe în caz de război nuclear.
*
Volum
În preajma Marelui Post al Paștelui Parohia Ortodoxă Română din Miloștivești a publicat volumul Bucate de post.
Scris de preotul paroh Bulimache Viorel, volumul are copertă policromă, înfățișînd o sarma de post, Anexă dedicată celor spuse de Sfînta Scriptură despre Contribuția Postului la curățirea sufletului și a stomacului și 25 de planșe cu mîncăruri viu colorate.
Fiecare casă din sat a primit un exemplar gratuit.
Mulți preacuvincioși l-au pus pe oala cu jumări în untură de porc, din care mănîncă pe rupte în Marele Post al Paștelui.
Pentru cei din restul țării volumul se vinde pe Internet, prin E-bay.
*
Invenții și inovații
Biciuită de Conducerea de partid şi de stat, răsfăţată de presă, Campania Fiecare cetăţean un inventator! cu varianta pentru copii şi tineret Şi tu poţi fi un Aurel Vlaicu! crescu pînă la proporţiile unui fluviu de scînteieri de inteligenţă.
La Ministere, Comitete judeţene de partid sau la redacţiile ziarelor centrale şi locale făceau coadă numeroase delegaţii împuternicite să prezinte Conducerii rodul efortului creator al colectivelor de oameni ai muncii.
Bunăoară, o delegaţie de la IAS Fruntea Sus din Moldova de Jos a adus conducerii Ministerului un borcan cu sfeclă roşie tăiată în bile perfecte în rotunjimea lor.
O astfel de sfeclă e căutată pe pieţele din Vest.
Delegaţia aducea invenţia care producea sfecla atît de căutată în Vest.
O maşină stricată de tocat carne în care se punea sfecla fiartă.
Prin învîrtirea manivelei în recipientul plasat dedesubt curgeau bile şi nu paste de sfeclă.
La dispoziţia Conducerii Ministerului, s-au fabricat în ţară, prin alocarea unei secţii speciale în cadrul Combinatului de ustensile domestice, 5.000 de astfel de dispozitive.
Cînd să se treacă la export, s-a descoperit că sfecla nu era autohtonă.
Se producea pe scară largă în Polonia un soi de sfeclă care, cînd o tăiai se desfăcea în bile şi nu în bucăţele.
O altă invenţie a avut însă mai mult succes.
Era vorba de un soi de cutie neagră pentru instalaţiile de irigaţii.
Se constatase că multe instalaţii de irigaţii funcţionau din plin şi cînd ploua.
Cutia neagră oferea anchetatorilor dovezi ale sabotajului, pentru că sabotaj era să risipeşti energia electrică atît de preţioasă izvorîtă din cărbunele patriei.
Premiul întîi pe ţară a fost obţinut de invenţia unei gospodine dintr-un cartier mărginaş al Galaţiului!
O locomotivă cu abur, ieşită din uz după apariţia electricităţii, care transforma gunoiul în căldură.
În sine, invenţia strălucea de inteligenţa vîrîtă în ea.
În realitate, nu servea la mare lucru.
Gunoiul românesc era alcătuit din resturi de lebădă, coji de cartofi, de ceapă şi nu din ambalaje, precum cel de la Paris.
Astfel că, pentru a da cădură locomotiva era alimentată cu lemn pe şest.
*
Schimb de stopuri
La intersecţia Bulevardului Dacia cu Bulevardul Libertăţii se schimbă stopurile.
Primăria a achiziţionat alte stopuri, diferite de cele anterioare – se spune în Proiectul de hotărîre adoptate de Consiliul General – doar prin unele nuanţe ale luminii. Roşul e mult mai intens decît cel dinainte şi, prin urmare, potrivit psihologilor, îmboldeşte trecătorul să-şi ridice mai iute tălpile. Verdele respiră o anume bucurie de a fi liber să traversezi strada fără să te uiţi într-o parte şi-n alta, ca nu cumva să te izbească vreo maşină.
Stopurile de deasupra depind, ca şi viaţa în general, de ceea ce e dedesubt, sub pămînt.
Ca atare în asfalt s-a făcut o groapă, din care se văd, ca o burtă pe cale de a fi cusută, fire de mai multe culori.
Cîţiva inşi în veste galbene, sub autoritatea unui civil, se uită în groapă, pe fundul căreia, doi inşi, tot galbeni de la brîu în sus, meşteresc de zor la ceva cu patentul.
De peste drum, unde se vede Café Gica, vine spre amenajare un tînăr slăbuţ, în civil, ţinînd în mîini, cu deosebită atenţie, ca să n-o scape, o tavă de plastic înflorată, pe care stau în echilibru fragil cinci pahare de plastic, pline ochi cu cafea.
Din mers, lichidul dă uşor peste marginile recipientelor, spre nemulţumirea ostentativă a transportatorului.
Cei de deasupra iau paharele şi le duc la buze, continuînd să se uite în groapă.
Şeful continuă să ţină mîna în buzunar.