– XXXVII –
Peron
Pe ceasul de pe peron, o alcătuire butucănoasă de fier forjat, cu sticla spartă într-o uriaşă înfloritură, ca şi cum ar fi trecut prin el o explozie, acele au rămas încremenite pentru totdeauna la două fără un sfert. Pe tăbliţa neagră cu Mersul trenurilor de călători, cineva a scris de-a curmezişul: Nelu e prost! şi altcineva, Nelu, probabil, venit în urma lui, a tăiat totul cu un x categoric şi i-a răspuns:
Ba tu eşti prost!
De pe uşile birourilor, tăbliţele Şef de staţie, Impiegat de mişcare, au fost smulse cu cuie cu tot.
Numai la uşa Acarului tăbliţa mai atîrnă încă într-un cui, boțită însă ca vai de lume.
După cum s-a chinuit s-o rupă autorul tentativei de furt, un tip care voia să facă din ea o strecurătoare.
*
Oglinda îngreţoşată
După un timp, oglinda uriașă de pe peretele opus casei de bielte a gării, dădu semne de încețoșare. Cei ce se priveau în ea se vedeau acum într-o depărtare uriaşă, atinşi de o melancolie care, în mod ciudat, se transmitea din adîncurile cristalului în cel care se oglindea. Chemaţi în grabă, specialiştii de la Bucureşti, între care se numărau şi cîţiva doctori în reflectare prin intermediul oglinzilor, profesori la Facultatea de fizică a Universităţii, susţineau că era vorba de un proces de îngreţoşare a oglinzii din cauza miilor de chipuri pe care fusese obligată să le reflecte de-a lungul anilor. Comisia, pentru că de o comisie era vorba, studiase, stînd în hol incognito, reflectarea persoanelor în oglindă ajungînd la concluzia îngrijorătoare că zilnic sute de inşi se opreau în faţa peretelui şi, fără un motiv anume, şedeau minute întregi în faţa oglinzii, răsucindu-se pe o parte şi pe alta, strîmbîndu-se şi, uneori, aruncînd în jur priviri furişate, chiar scoţînd limba. Astfel de gesturi necivilizate avea să menţioneze raportul comisiei, suprasolicitau oglinda, obligînd-o la un efort peste capacităţile ei.
*
S-a îmbătat criţă la graniţă
Cristea Bunelu s-a făcut criţă la barul Pentagon din ultimul sat dinaintea frontierei cu Ungaria.
Furios pe descoperirea că suntem singuri în Universul infinit şi rece, a distrus mesele din local pe o rază de zece metri.
La Poliţie a mărturisit că a băut un litru de vişinată ca să-şi facă curaj pentru a trece ilegal frontiera.
*
Profesor de italiană
Adelin Porumbescu a terminat Italiana. Câţiva ani nu şi-a găsit serviciu. În ultimul timp însă câştigă bine. Predă Italiana la şcoala înfiinţată în oraş de o bandă care se ocupă de materia primă pentru traficul de cerşetori la Roma.
Nu e singurul profesor.
Şcoala nu face altceva decât să pregătească cerşetori pentru Oraşul Etern. Absolvenţii primesc o diplomă de care au nevoie pentru a se angaja la o bandă care se ocupă efectiv cu trimisul. În schimbul unui comision substanţial, Banda furnizează unei alte Bande cerşetori capabili să facă faţă condiţiilor din capitala Italiei.
Şcoala asigură elevilor o pregătire multilaterală. Graţie catedrei de Actorie, absolvenţii se pot descurca pe străzile Romei ca oameni nenorociţi. Ştiu să se tânguie fără cusur. Un profesor de Literatură le verifică talentul de creatori de texte cu poveşti despre nenorocirile pe care le-au trăit.
Elevii primesc, de asemenea, cunoştinţe de istorie a Romei. Nu de alta, dar cei care primesc repartiţie lângă ruinele Forumului, trebuie să includă în jelaniile lor şi amănunte despre Forumul roman.
*
Sită din import
Se fură pe rupte din uzină o sită pentru presele hidraulice, adusă pe bani grei din Vest.
E de neînlocuit la spălatul vaselor cu mîna.
*
Trotuarul privat
În Marele Oraş se poate merge, contra unei taxe, fireşte, pe primul trotuar privat din ţară.
Între cele două căsuţe mic-burgheze din cartier trotuarul privat nu se deosebește cu nimic faţă de celelalte trotuare, zise şi de stat. Doar un panou desfăşurat pe un sfert din gardul care-l hotărniceşte îţi aduce la cunoştinţă că:
Acest trotuar este proprietate privată.
Trotuarul privat s-a dovedit o afacere extrem de rentabilă. Taxa de trecere o încasează nevasta proprietarului, fostă clarvăzătoare la Tv, actualmente pensionară. Şade pe un taburet la un capăt al trotuarului, într-un capot incert în ce priveşte spălatul, cu un chitanţier în poală.
Mulţi bucureşteni, dar şi provinciali veniţi cu treburi prin Marele Oraş, ţin morţiş să meargă pe acest trotuar contra cost pentru a putea povesti acasă, prăpădindu-se de rîs, despre aiureala cu trotuarul privat.
Toţi, fără excepţie, trăgînd concluzia că e o ţară în care lucrurile stau cu fundu-n sus.
*
Ştire din presă
S-a privatizat Lacul codrilor albaştri!
*
Vagon restaurant
Vagon restaurant arhiplin. Dintr-o parte şi din cealaltă, aşezaţi în uşă, ca în gura unui tunel, numeroşi inşi lungesc gîturile a cercetare neliniştită. Nici n-apucă ospătarul să termine socotelile de pe notă, că la masă s-au şi înfiinţat trei inşi, în picioare, ca nişte stîlpi de veghe, pîndind clipa unică, irepetabilă, cînd mulţumiţii se vor ridica de la masă. Agil ca un scamator, ospătarul intră în vagon în viteză, împărţind în dreapta şi-n stînga bere şi singurul meniu: cîrnaţi de porc. Înainte de a ajunge printre mese, trece pe lîngă vitrina cu băuturi: sticle de bere, scunde şi cu capac de tablă, sticle de vin, înalte şi subţiri, toate cu gîturile vîrîte în nişte cercuri prinse de poliţă, menite să le fixeze împotriva clătinăturilor. Dinspre capătul vagonului, dă buzna o capră de o tristeţe desperată: o bucată de lemn împodobită cu hîrtie creponată şi celofan, pe care o face să clămpăne un băieţaş jerpelit în pantofi pe piciorul gol. Felul în care năvăleşte în vagon, lovind din cele două lemne şi strigînd, ţa, ţa, ţa căpriţă ţa!, stîrneşte o anume nelinişte. Dar n-apucă să ajungă pe la mijlocul şirului de mese, că din canatul opus, dinspre bufet, se năpusteşte asupra lui un tînăr tuns cu maşina sub un fes înciucurat, într-un palton de înmormîntare. Sub potopul de pumni, purtătorii obiceiului nostru din strămoşi o rup la fugă fără să crîcnească.