– XXVI –
Acțiunea: Libertate iepurilor!
Ca urmare a unei acţiuni fulger a Miliției judeţene, în mai multe localităţi fură descoperiţi iepuri pentru care proprietarii nu putură arăta acordul scris al celor închişi în cuşti că și-au dat acceptul să stea acolo, după gratii. Gospodarii se pricopsiră cu o amendă contravenţională, iepurii fură luaţi şi duşi la Centrul de refacere a animalelor mici de pădure şi acum erau căraţi în Munţi, cu camioneta, pentru a-şi recăpăta libertatea. Şoferul camionetei se învoi să facă un scurt ocol de la traseu, pentru a-i duce lui Vasile Tencănău televizorul abia luat de la magazin, cu condiţia să-şi ţină cîinele să nu latre la iepuri, de teamă că i-ar stresa. Vasile Tencănău îl asigură că iepurii pot sta liniştiţi:
Cîinele său nu-i în stare să latre nici măcar un şoarece, d-apoi ditamai iepurele.
Nu-i fusese prea uşor lui Vasile Tencănău să cumpere un televizorul.
Cu banii se descurcase destul de uşor.
Vînduse un viţel, care oricum împungea. Banilor obţinuţi pe viţel le adăugase cei luaţi pe bordeiul dărăpănat al bunicului, mai demult cerut de Muzeul mişcării comuniste şi muncitoreşte din Capitală pentru a-l expune drept exemplu de casă în care erau obligaţi să trăiască ţăranii noştri în preziua Răscoalei din 1907. De restul de care avea nevoie pentru a completa suma făcuse rost cerîndu-i împrumut băiatului de la Bucureşti. Acesta lucra ca portar la un hotel din Centru, frecventat cu deosebire de străini. Străinilor le era interzis să aducă în hotel fete de stradă. Se considera asta o înjosire inacceptabilă a femeie, care, aşa cum spune Codul Eticii şi Echităţii Socialiste, trebuie să i se asigure toate condiţiile pentru a duce un trai demn.
Străinii nu erau deloc convinşi de adevărurile conţinute în Codul Eticii şi Echităţii Socialiste.
De aceea, ei încercau să aducă în hotel cu ei, fete de pe stradă.
În schimbul unui bacşiş gras, băiatul lui Vasile Tencănău închidea ochii.
*
Bucătăria din maşină
Proprietarul maşinii îşi face ciorbă de vită cu legume pe un reşou pus pe scaunul de lîngă şofer, cel poreclit şi locul mortului. A conectat reşoul, graţie unei instalaţii meşterite de mîinile sale, la bateria maşinii, alimentate de motorul pornit.
Ciorba a dat în clocot în oala aşezată pe reşou.
Inventivul domn se pregăteşte să treacă la felul doi: friptură prăjită într-o tigaie pe care tocmai acum o spală la un hidrant din marginea şoselei.
*
Catastrofa
Victor Motolea a fost condamnat la doi ani închisoare pentru perturbarea traficului feroviar.
Prin perturbarea traficului feroviar se înţelege cea mai mare deraiere din Istoria căilor ferate române din ultima jumătate de secol.
Angajat ca să păzească un deal de sătenii care se apucaseră să-l fure cu găleata, ca să-şi facă din el coteţe pentru porci, Victor Motolea se plictisea de moarte. În ultimul timp pentru satele din jur porcii nu mai reprezentau o afacere. Îi concurau crîncen cei importaţi din zona Cernobîl, a căror carne n-avea grăsime aproape de loc, pentru că se hrăneau cu iarbă din pămînt radiat. Era o carne preferată de mulți, lipsită de calorii cum era. Astfel că dealul nu mai era ameninţat să rămînă o simplă tipsie.
Stând acolo, în deal, cât era ziua de mare, Victor Motolea se lupta din greu cu plictiseala. Un timp, ridicat în picioare, avînd pe umeri o dulamă miţoasă, cîntă la fluier cu foc, doar, doar l-o vedea vreo călătoare străină şi-l va lua de nevastă. Lăsă fluierul şi prinse a se distra făcând gesturi indecente călătorilor străini, ieşiţi la fereastra Orient-Expresului, ca să vadă ţara lui Dracula. Cei din tren nu înţelegeau semnificaţia gesturilor celui din Deal şi, mai ales, cuvintele sale porcoase. Credeau că sînt semne ale tradiţionalei ospitalităţi româneşti şi, drept răspuns, îi făceau semne vesele cu mâna.
Victor Motolea se plictisi şi de asta.
Aşa că într-o zi, puse un bolovan pe linie, curios să vadă ce se întîmplă.
Nu se întîmplă nimic.
Rapidul spulberă în viteză bolovanul.
Dezamăgit, dar şi niţel furios, găsi un pietroi mai mare, pe care-l scoase din pămînt trudind vreo cîteva zile în şir, îl rostogoli pînă jos şi-l aşeză cu greu pe linie.
De data asta, visul i se împlini: ieşi o deraiere de toată frumuseţea. Garnitura complet distrusă, locomotiva făcută arşice, sute de morţi şi răniţi.
*
Cerşetor
Îmbrăcat în haine ponosite, pe cap cu un fes de lucrător la întreţinerea Căilor Ferate, vinde pe la stopuri binocluri de standardele NATO.
*
Cică-s bolnavi
Slavă Domnului! Uşile au reuşit să se închidă. Smucindu-se deodată, ca şi cum ar fi vrut să scape din braţele cuiva, autobuzul a ţîşnit-o înainte. Conţinutul din interior, altfel spus, călătorii, se prăbuşesc spre geamul din spate. Dintr-o clipă într-alta te aştepţi să-i vezi zburînd prin sticlă şi căzînd toţi grămadă pe asfalt.
Nici o grijă însă.
Cînd se aude deja explozia ferestrei, autobuzul frînează brusc. Conţinutul se năpusteşte înapoi, spre cabină.
Călătorii sînt plini de zgîrieturi.
Da, dar au rămas în autobuz.
Un pensionar cenuşiu, cu privirile serbede ascunse în dosul unor ochelari de sîrmă, nu-şi găseşte locul. Neliniştea lui a început de la plecarea din staţie. Cum s-a închis uşa de la mijloc, bătrînelul, aflat în dreptul ei, a prins să dea din coate şi să ceară autoritar loc pentru a înainta.
– Unde mergi unchiule? se interesează un tînăr cu o mustăcioară veselă, într-un tricou pe pieptul căruia doarme pe cant o tînără cu şolduri de peşte.
– Spre uşa din faţă! se stropşeşte moşul, agasat de o întrebare care i se pare inutilă.
În clipa cînd spune asta, el se află tot în dreptul uşii de la mijloc. N-a reuşit să înainteze nici măcar un centimetru.
Un cetăţean între două vîrste, în cămaşă cadrilată, de sub care se vede maioul murdar, încins cu o curea răsucită la spate, puţin descorojită, se aşează pe locul pîndit de mai mult timp de către o bătrînă.
Bătrîna bombăne supărată. O doamnă din apropiere, care se întoarce de la Piaţă nervoasă, deoarece n-a găsit ciuperci de anul ăsta, îşi expune poziţia de principiu privind politeţea în mijloacele de transport în comun. E greu de spus dacă doamna cu pricina s-a referit la scena prezentă. Nu-i exclus să fi meditat cu voce tare la un aspect controversat al societăţii contemporane.
Totuşi, simţindu-se vizat, cetăţeanul sare ca ars şi trage de prin buzunare, roşu la faţă de mînie, o dovadă din care rezultă că e grav bolnav.
– Vezi că am dreptul să stau pe scaun?! îi vîră el doamnei hîrtia sub nas, cu un aer triumfător.
Bătrîna, care pînă atunci se păstrase într-o expectativă relativă, simte nevoia să intervină.
– Uite, şi eu am dreptul! piţigăie ea, şi scoate din poşetă o dovadă că e grav bolnavă.
Cît ai bate din palme, alţi şi alţi călători se vîră pe fir. Autobuzul se împarte, rapid, în două tabere. Unii ţin cu bătrîna. Alţii, cu cetăţeanul. Controloarea, o fetişcană cu breton, nu participă la controversă, ocupată să zîmbească galeş unui tînăr cu braţele tatuate, care-i face curte de la staţia precedentă.ÂÎn schimb, şoferul, nemulţumit de atmosfera din autobuz, pune o frînă bruscă, şi-i dă pe toţi peste cap.
*
Deznădejde
Pe spatele maşinii din faţă o cruce prefaţează precizarea, absolut necesară celor care vor s-o depăşească fără a risca:
Pompe funerare
*
Morfeu
Plăcuţa de înmatriculare dă şi ea o mînă de ajutor participanţilor la trafic: BR.16.RAI
Prin lunetă se uită la tine un viţel legat de bancheta din spate a maşinii.
În ochii săi mari, umezi, se citeşte deznădejdea.
Deşi n-are conştiinţă de sine, îşi dă seama că e dus ca să fie tăiat ilegal şi, mai ales, în condiţii higienice improprii.