– XXV –
Aşteptînd telegrama
Ecaterina Bereleu n-a reuşit nici anul ăsta la facultate.
Taică-său zice prin sat că profesorii i-au pierdut teza şi că, în momentul cînd o găsesc, o vor chema imediat la Bucureşti pe fiică-sa.
Drept urmare, merge în fiecare zi la Poştă, să vadă dacă n-a venit telegrama.
*
Autostrada gropilor
La intrarea pe autostradă, o plăcuţă te informează că de acolo începe Autostrada.
Dedesubt, cineva a scris, cu cărbune, după ce a încercat să taie numele vopsit anterior:|
Autostrada gropilor.
Mîna păcătosului adevăr grăieşte!
Într-o evidentă polemică cu anteriorul, cineva a desenat un organ ce nu poate fi reprodus în cuvinte care urmează să vadă lumina tiparului.
Maşinile fac slalomuri printre gropile din carosabil, presărate pe ambele sensuri. Una stă trasă pe dreapta, cu axul rupt într-o hîrtoapă. La o alta, împing de zor mai mulţi inşi, constituiţi într-o ceată ad hoc.
Prin zdrenţele de ceaţă se iţesc inşi vineţi de frig, cu sacoşe de pînză tărcată şi fesuri de zilieri la negru pe şantierele de construcţii. Nu par a constitui un pericol. Pînă la proba contrarie. Altfel spus, pînă cînd o iau la fugă spre partea opusă a Autostrăzii. Numai că atunci e prea tîrziu. Pentru tine. Dar şi pentru ei. Asta deoarece se hotărăsc să traverseze exact în clipa cînd maşina ta s-a ivit din pîntecele negurii.
Ajuns departe, în adîncurile autostrăzii, descoperi că marginile se pustiesc. Farurile rup din ceaţa tot mai deasă, scoțînd la iveală bărbaţi care se urinează în cea mai deplină desfătare. Şi nepăsare, evident. La trecerea ta, se întorc spre tine, curioşi. Continuînd să se urineze. Cîţiva metri mai încolo, o mămică îşi învaţă odrasla să facă treabă mare în plin sfîrşit de toamnă.
Urmează mogîldeţele care vînd ghiocei. Muieri care şi-au vîrît ţeasta în căciuli de infanterişti sovietici. Bărbaţi îmbrobodiţi, care seamănă cu nişte muieri. Iţind spre carosabil suporturi de pămînt cu ghiocei.
Ca şi cum ar cerşi.
Vine din spate, clipind dictatorial din farurile ultraperformante, un îmbogăţit de Revoluţie.
O căruţă aşteaptă pe margine momentul prielnic pentru a traversa autostrada.
Momentul prielnic:
Cînd se va ivi la orizont un camion de mare tonaj!
*
Coadă de maşini
Şirul de maşini se întinde pînă hăt-departe, dincolo de Intersecţie. Se zvoneşte că acolo, în faţă, s-a răsturnat un TIR cu iepuri.
Mulţi au oprit şi au coborît din maşini.
Să-l ajute pe şofer să-i prindă!
*
Derapare
Dimineaţă de primăvară la ieşirea din Bucureşti. Înaintează cu greu maşini, coloană, către marginile urbei. În valurile sforăitoare, ici-colo, se zăreşte cascheta unui biciclist disperat. Trece un automobil zdrăngănitor, burduşit de inşi, cu un cărucior de copil deasupra. O mare de oameni aşteaptă troleibuzul. Dinspre margini, vin din greu, cu pardesiile descheiate, cu un buchet de rablagite flori în mînă, doi inşi cu feţe supte. Vin de undeva şi se îndreaptă Dumnezeu ştie către ce ţintă. Plescăind din uşile de cauciuc, ajung în staţie două troleibuze. Mulţimea, buluc către ele. Înspăimîntat, şoferul tîşneşte afară, cu capul gol, şi-o ia la goană către marginea oraşului, privind speriat înapoi. Din căsuţa de tablă a dispeceratului dă buzna o femeie între două vîrste, cu buzele strînse a îndîrjire. Sare înaintea autobuzului, agitînd frenetic un carneţel. Şoferul celui de al doilea troleibuz refuză să plece. Stă cu uşile închise, îndîrjit pe volan, în timp ce mulţimea aşteaptă. La fel de veselă ca la plecare. Soseşte în staţie o maşină de intervenţie. Plictisit, şoferul cască şi se întinde de-i pocnesc oasele amorţite. Cel de alături, şeful, sare din cabină şi începe să se agite pe lîngă uşa atelierului. Căscînd şi ei, coboară cinci inşi plictisiţi. Unul şi-a atîrnat de umăr geanta cu scule, ca pe o straiţă. Peste 10 minute, al treilea, care pare mai harnic, se lasă convins că trebuie să tragă benzina din rezervor, ca să se poată repara motorul. Tîrîindu-şi bocancii mari, plini de noroi, se îndreaptă alene către spatele maşinii. Unul îi pune o piedică. Cel harnic îi dă alene cu găleata în cap. Acum, cel harnic e deja supărat. Trînteşte, capacul rezervorului. Dă cu piciorul. Ceilalţi se prăpădesc de rîs. Apropiindu-se, brusc interesaţi, se fac că-l ajută. Şeful de echipă a dispărut în adîncurile prăfuitei cutii de tablă. Bineînţeles, furtunul nu merge. Cel harnic trînteşte capacul la loc. Tîrînd după el furtunul, pleacă în căutarea unui cuţit. Între timp, ceilalţi patru îşi pun piedică unul altuia. Apoi, plictisiţi, se uită la şosea scobindu-se în nas. Peste un sfert de ceas, cel harnic se întoarce cu furtunul reparat. Acum pare mai vesel. Cînd să deschidă capul, constată că, trîntindu-l mai înainte, îi trebuie acum cheia, ca să-l deschidă. La fel de împăcat cu sine însuşi, pleacă după cheie. În urmă, ceilalţi îi ascund găleata. Cel harnic îi reclamă la şef. Şeful face gălăgie. Dezamăgiţi, cei patru îi dau găleata. Unul dintre ei îi sugerează că n-are obraz. Cel harnic nu răspunde. Învîrte întruna, de vreun sefet de oră cheia capacului, dar capacul nu se deschide.
*
Descoperit de vameşi
Vasile Gologanu n-ar fi fost prins niciodată, deşi era dat de vreun an în urmărire generală, dacă n-ar fi avut proasta inspiraţie de a-şi ascunde pistolul pe fundul casetei cu bijuterii false. Cînd văzură materialul sclipitor, vameşii se puseră pe scotocit şi cîntărit în mîini conţinutul. Bijuteriile erau cel mai sigur şi cel mai eficient mijloc de a ciupi cîte ceva de la un călător. La alte articole – maşini de lux, computere sau pompe de irigat – posesorii nu marşau la aluziile cu prinderea urechii. Erau, de regulă, inşi unşi cu toate alifiile, unii chiar mafioţi. Oricum, dotaţi cu un tupeu excesiv. Dacă insistai, îţi arătau imediat afişul antimită de pe perete, înfăţişînd un tip privind printre gratii sub întrebarea: Vrei să ajungi aici? Cei cu bijuteriile erau însă oameni de treabă. Fie cucoane ce nu rezistaseră la spectacolul din vitrine, fie bunicuţe, care duceau casetele drept cadou nepoatelor din Spania, rămase gravide cu autor necunoscut.
Şi astfel, răscolind tot mai mult, ca să se prindă proprietarul că e nevoie să mişte din urechi, vameşii dădură peste pistolul de pe fundul dublu al casetei.
*
Noua reţea de cerşetori
Vasilica Istrate, profesoară de Istorie ieşită la pensie, a plecat în Italia, pe post de cerşetoare cu studii. Pentru a-i impresiona pe turiştii străini cu ceva şcoală, o nouă reţea de cerşetori din Roma dăduse lovitura prin plasarea oamenilor în faţa obiectivelor turistice. Pînă acum cerşetorul şedea aşezat pe asfalt, cu tradiţionala farfurioară în faţă, de unde ridica spre trecători o privire cît mai dramatică. La o adică, se apuca şi de mormăit ceva într-o italiană de serviciu.
Noua reţea, surprinzînd prin agresivitatea cu care pătrunsese pe piaţa milei din Occident, altfel saturată, folosea cerşetori care angajau cu turiştii dialoguri competente despre măreţia Romei de altădată.