– XXIV –
Accident pe pod
Circulaţia de pe pod s-a oprit pe ambele sensuri. Maşinile stau cu motorul stins şi uşile larg deschise. Călătorii au luat-o în sus, către capul coloanei unde, dată fiind lumea adunată, e clar că s-a întîmplat ceva. Pare să se fi petrecut un accident. Sunt, într-adevăr, toate datele unui accident nu grav, ci extrem de grav. Cel puţin, aşa se schiţează din clipa cînd, ridicîndu-te pe vîrfuri, reuşeşti să arunci o privire. Chiar în mijlocul drumului şade lungit pe asfalt un tînăr pletos, într-un trening verde cu dungă albă. Un altul, prietenul, probabil, stă aplecat deasupra lui. Nu departe de acolo pot fi văzute bicicletele celor doi, azvîrlite ca în urma unei izbituri înfricoşătoare. Da, nu mai încape îndoială:
E vorba de un accident de circulaţie! Una dintre maşinile din faţă, poate chiar camionul acela greoi, afişînd pe parbriz avertismentul, Nu uita că acasă te aşteaptă familia, a lovit pe cei doi biciclişti, care mergeau corect, pedalînd neobosit pe marginea carosabilului. Da, camionul e de vină, iar şoferul trebuie să fie bruta aia mustăcioasă, numai în maiou, care se străduie, împreună cu alţi bărbaţi, să ridice de pe asfalt cadavrul tînărului în trening.
Celălalt tînăr, prietenul lui, l-a prins de gît, şi-i strigă disperat:
– Mitică, eşti mort?!
Da, Mitică e mort, dar nu de-adevăratelea, ci mort de beat.
Prietenul lui, deşi în picioare, e şi el la fel de beat. Neavînd putere să-l ţină, îi dă drumul. Bang! face ţeasta celuilalt, izbindu-se de asfalt.
– Mitică eşti mort?! îl întreabă disperat prietenul şi iar îl ridică şi iar îl izbeşte de asfalt. Cîţiva bărbaţi din jur, convinşi, în fine, despre ce-i vorba, dau să-l scoată pe Mitică din mîinile prietenului. Trupul celui de jos e luat pe braţe şi aşezat la marginea drumului. Prietenul nu se lasă. El îl iubeşte pe Mitică, cu care a băut, de azi-dimineaţă pînă acum, la hanul Horă mîndră moldovenească. Disperat el se năpusteşte către cel lungit. De atîta avînt, se prăbuşeşte în nas peste celălalt. Îl ia în braţe, cam în genul în care a fost luat, cu mii de ani în urmă trupul Mîntuitorului, şi-l pune în picioare.
Ţine morţiş să-l urce la loc pe bicicletă, s-o poată porni amîndoi mai departe, spre casă.
N-apucă să meargă nici un metru.
Bang! face din nou ţeasta lui Mitică.
*
Animale electronice
Un ordin al Ministerului Agriculturii cere ca măgarii, catîrii şi caii să fie identificaţi electronic. Animalelor li se va implementa un microcip. Microcipul costă 10 euro. Pentru depistarea catîrului pe întinderea teritoriului naţional, proprietarul trebuie să cumpere şi un cititor electronic.
Împinşi de la spate de prefecturi, primarii trebuie să meargă din casă în casă pentru a explica gospodarilor cum să procedeze. După implementarea microcipului şi cumpărarea cititorului electronic (de la o firmă agreată de guvern), seara, la întoarcerea calului acasă, gospodarul trebuie să ia dispozitivul şi să-l plimbe pe la urechile acestuia.
Printr-un pîrîit şi un semnal luminos, dispozitivul identifică animalul! Dacă e un alt cal sau un alt măgar decît al său, dispozitivul emite un sunet de tip alarmă şi pe fîşia de ecran apare cuvîntul Eroare. Gospodarul e înştiinţat astfel c-a venit acasă cu un alt animal decît cel cu care a plecat de dimineaţă la arat.
Dispoziţia de la Bucureşti dă curs cerinţelor de la Bruxelles. Ea urmează unei alte decizii a Ministerului, mult mai bine înţeleasă de români, care nu sînt lipsiţi de inteligenţă nativă:
Jujeul cîinilor ciobăneşti trebuie redus cu jumătate de centimetru.
Măsura a izvorît din constatarea că lupii, cei împotriva cărora sunt puse jujeele, nu trebuie să fie dezavantajaţi în încăierările cu dulăii de stînă.
*
Beţie de supracontroale
La vreo jumătate de oră de la plecare, în compartiment s-a făcut o căldură tropicală. Venit tiptil pe ţevi, aburul locomotivei dă aerului o umezeală grea, de junglă africană. Rînd pe rînd, călătorii cedează nervos. Se văd obligaţi să-şi scoată haina, flanelul, ba chiar şi rochia. Femeile regretă că şi-au pus sutienele. Căldura grea, copleşitoare le-a umezit hamurile în care stau închişi sînii. Pe culoar a început parada controalelor. Trece mai întîi controlorul normal. Îi urmează, la scurt timp, supracontrolul de Regională. La Medgidia se urcă în vagon supracontrolul de minister. Mai lipseşte Corpul de Control al Primului Ministru!
*
Au sfinţit izvorul
Fraţii Mărdărescu au sfinţit, de Bobotează, izvorul care i-a făcut bogaţi. Bogați și celebri, vorba televizoarelor. Prin anii ’90, cînd spaţiul pentru învîrteli era uriaş, cei doi au investit în apă. Apă chioară. Numai că ei o puneau în sticle cu etichete viu colorate, cu dopuri din plută bună şi o vindeau drept apa din care a băut Pustnicul Vasile. Pustnicul Vasile era un personaj legendar, despre care se spunea că-ţi aduce noroc la Loto.
La vremea respectivă, peste ţară se abătuse molima jocurilor de noroc:
De la Bingo pînă la jocurile de într-ajutorare.
Toată lumea rîvnea să se îmbogăţească peste noapte. Şi cel mai adesea îmbogăţirea putea veni de la un loz norocos sau de la inspiraţia de a-ţi scoate banii înainte ca jocul de într-ajutorare să se prăbuşească, iar născocitorul lui să fie arestat, după ce, în prealabil, rămăsese fără o leţcaie.
Fraţii Mărdărescu s-au prins rapid de fenomen. Astfel că apa chioară era vîndută la un preţ înzecit drept apa care-ţi dădea clarviziuni. Sticla era vîrîtă într-o cutie alături de o broşură de cîteva file cu reguli de folosire.
Se spunea, printre altele, că apa trebuie luată într-un pahar curat înainte de culcare.
Graţie apei, în somn, ţi se arăta la un moment dat numărul cîştigător sau data la care era cel mai nimerit să te duci să-ţi ridici banii de la jocul de într-ajutorare.
*
Carbonizat
Peste zece ani, băiatul cel mic, Vasile, care acum se tîrăşte pe sub masă, zbierînd că vrea şi el o bere, se va carboniza din cap pînă în picioare, încercînd să fure sîrma de cupru de la un transformator de înaltă tensiune, pe care îl credea părăsit.
S-a făcut scrum.
L-au adus acasă într-o ulcică în care ţineau, de obicei, smîntîna care le rămînea de la vacă după ce vindeau laptele.