– XXII –
Ciocoiaşul cîinilor
Calea Victoriei, pe înserat.
Pe trotuarul ciupit de găuri îşi face apariţia un pechinez care dă harnic din lăbuţe. Stăpînul – un pensionar într-o cămaşă cu mîneci scurte şi pălărie uşoară, bătînd într-un cenuşiu de şoarece mort – l-a îmbrăcat într-un soi de jiletcă maro.
Din curtea care nu se vede, pentru că e dincolo de o poartă metalică, spoită cu verde, se reped să-l latre trei dulăi zdraveni. Pentru a fi mai convingători, au ieşit pe jumătate prin fanta dintre pămînt şi marginea porţii.
Sînt cum nu se poate mai furioşi la ivirea acestui căţel cocoloşit, răzgîiat, în care văd un fel de ciocoiaş al hămăitorilor.
*
Fără lumină
Culai Cîmpureanu din Spînzurații noi a refuzat să-şi bage lumină, zicînd că nu vrea să fie escrocat de bandiţii de la Electrica.
Pentru nevoile de energie electrică ale casei şi-a meşterit o instalaţie alimentată de la un tractor care nu îi mai e de nici un folos, deoarece demult şi-a vîndut pămîntul.
Cînd se înserează, o pune în funcţiune. Motorul scoate fum, un fum negru, înecăcios, şi păcăne de se zguduie întreaga casă, ba chiar şi coteţele de păsări din vecini.
Pentru că lumina nu-i suficientă, cînd arde becul într-o cameră, trebuie să-l stingă în cealaltă.
*
Personaj
În sala de aşteptare de la județ, stînd acolo de azi dimineaţă, ca să intre în audienţă, se află şi un ins din Frătăuţii de Sus, care a fost executat silit în locul altuia, pentru că acesta din urmă era de negăsit.
*
Primesc leafa în cuie
Luna asta, salariaţii de la Topitoria electrică au primit leafa în cuie. Piaţa e plină însă de basarabeni, care dau, o dată cu pumnul de cuie (asta e unitatea lor de măsură), şi un mosor de aţă mult căutată în România deoarece provine din depozitele Armatei Roşii. Poate fi folosită la pantalonii celor asistaţi social, dar şi la blugii starletelor cu fiţe. Asta deoarece ţine mai dihai ca aţa din care se făcea, cîndva, pînza corăbiilor plecate în căutarea marilor descoperiri geografice. Pînă la urmă, cei de la Turnătorie s-au descurcat. Unul dintre ei a avut pile la Poliţia Municipiului şi, în consecinţă, cîteva raiduri prin pieţe au reuşit să descurajeze fatal pe concurenţii veniţi de peste Prut. Fericiţi, lucrătorii vînd în prezent cuiele cu litra. În oraş nu prea sunt bani, astfel că, pe o litră de cuie, salariaţii iau, la schimb, borcane de muştar de un kil, rămase de pe vremea lui Ceauşescu. E un muştar la mare căutare în provincie. Spre deosebire de cel de acum, importat din Olanda, are o asprime devastatoare. Pus pe felia de friptură din carne veche, cu termenul expirat, taie mirosul de aliment suspect. Borcanele cu pricina sînt puse în vînzare de salariaţii Întreprinderii de produse alimentare din judeţ, care la, rîndu-le, s-au pricopsit cu ele drept leafă pe ultimele luni.
În schimb, la Combinatul Avicol se dă salariul în ouă. De vreo cîteva luni producţia zilnică nu poate fi desfăcută pe piaţă. A intrat în vigoare o Ordonanţă de urgenţă care reglementează albul cojii. Angajaţii nu disperă. Schimbă o parte din cantitatea primită cu angajaţii de la Combinatul de prelucrare a florii soarelui, care iau salariul în sticle de ulei de un litru.
Din cînd în cînd, şi unii şi alţii, fac schimb cu angajaţii Fabricii de confecţii.
Aceştia primesc leafa în fermoare.
*
Privighetorile grase
Popasul Dorleşti, aşezat de proprietar la o încrucişare de drumuri, după cum a citit el într-un Almanah că funcţionau pe vremuri caravanseraiurile din Persia, se anunţă din depărtare printr-un fum alb şi înecăcios, din cele care, de obicei, dau ştire despre o salvă de tun artizanal. Rulînd pe Drumul European, camioane greoaie, tractoare cu remorci stând să se desprindă, limuzine de lux, autocare zvelte, jeepuri cu nasul pe sus şi căruţe pur şi simplu, simt cum le creşte în piept viteza legală.
Ştiu despre ce-i vorba:
Aici se fac cei mai buni mici din Uniunea Europeană!
Cel puţin aşa afirmă, fără complexe, un panou monstruos, înfipt în apropierea popasului, descriind un ins gras, roşu de plăcere, care duce la gură un mic de proporţiile unui om, străpuns de o furculiţă cât furca.
Pe măsură ce te apropii, fumului îi sare în ajutor mirosul. Grătare gigantice lucrează de zor, mai ceva decât atelierele lui Hefaistos. Micii sînt întorşi pe o parte şi pe alta de bucătărese cu braţele goale, grase şi rumene, de parcă n-ar prepara mititeii, ci i-ar mînca.
Grăsimea sfîrîindă picură în tăvile de dedesubt.
Mirosul e atît de puternic, dar mai ales, atît de aţîţător încît, cale de cîţiva kilometri, călătorii care suferă din dragoste simt nevoia să-şi prindă nările cu degetele, micii fiind incompatibili cu trăirile lirice.
Cele mai lovite sînt însă privighetorile.
S-au îngrăşat niţel şi le e tot mai greu să ia trilul de sus.
*
Sensibilitate
Se dusese vestea despre sensibilitatea directoarei adjuncte. Ca toţi ceilalţi din instituţie, accepta fără probleme micile atenţii.
– Nu-i mită, Doamne fereşte! e plăcerea mea de a vă fi cunoscut – zicea cîte un solicitator mai subţire, om cu carte, dintre cei care simt nevoia să-şi explice tot ce fac.
În timp ce toţi ceilalţi pretindeau damigene cu vin, canistre cu benzină, ba chiar şi butoaie cu murături, ea se mulţumea cu simple buchete de flori.
*
Cel ce-a furat tramvaiul
Costache Haşcău a furat un tramvai de la cap de linie, în timp ce vatmanul juca tabinet, în ghereta controlorului de trafic, cu alţi colegi de tură, iar taxatoarea bea apă de la cişmea. A făcut cu el mai multe drumuri de la un capăt la altul, oprind în fiecare staţie şi anunţînd politicos, înainte de a porni, Atenţie, se închid uşile! Călătorii au fost cum nu se poate mai încîntaţi. Nici un vatman nu se purtase atît de corect. Se zvonea că, de fapt, nu e un vatman de al nostru, ci unul adus din Anglia, pentru a putea fi folosit apoi drept model didactic la Şcoala de conducători de tramvaie.
După ce s-a săturat de atîta dat cu tramvaiul (era visul lui din copilărie), Costache Haşcău a pornit-o spre depou, să înapoieze vehicolul împreună cu scuzele de rigoare.
Coborînd însă la Unirii, ca să schimb macazul, a descoperit că acesta era stricat. Furios, s-a răzgîndit şi a pornit hai-hui prin oraş, fără să mai oprească şi, mai ales, fără să mai fie amabil. A sfîrşit intrînd cu botul tramvaiului înfipt într-un tei bătrîn, pe care l-a rupt de la mijloc.
Fiind vorba de un arbore monumental, a fost amendat de Garda de Mediu.