– XX –
Propunere de dispozitiv
La intersecţia celor două mari drumuri europene, în turnul de control (un pahar de sticlă răsturnat cu gura în jos) se putea vedea de ani întregi un agent de circulaţie scrutînd traficul cu privirile sale vultureşti.
Din motive de economie a fost înlocuit, în ultimul timp, cu unul de carton.
Mulţi dintre conducătorii auto nu sesizează substituirea.
Drept pentru care, trecînd pe acolo, zîmbesc linguşitor mumiei cu şapcă.
Cei de la Circulaţie se gîndesc la un dispozitiv care să ridice mîna în semn de răspuns la un asemenea comportament civilizat.
Nu ştiu însă că situaţia s-a schimbat. Şoferii nu mai zîmbesc linguşitor. Ba mai mult, văzînd poliţistul de carton fluieră dispreţuitor.
Anual, şapca agentului trebuie înlocuită cu una nouă. Cea veche s-a făcut praf din cauza poluării.
Anul acesta n-au mai fost bani nici pentru şepcile agenţilor în carne şi oase d-apoi pentru cele ale agenţilor de carton.
Astfel că acum şapca agentului nu poate stîrni decît dispreţul conducătorilor auto: roasă pe la margini, cafenie de murdară ce e şi, mai ales, cu cozorocul moale, ca o foaie de plăcintă, căzut peste ochii de sticlă ai agentului.
*
Tren navetă
Trenul personal Bucureşti-Iaşi. E sîmbătă după amiază, cînd navetiştii se întorc acasă. Stau în picioare, spînzurați de plasa de bagaje. Alţi cîţiva fără locuri îmi urmează exemplul. Mai practici, doi inşi s-au aşezat cu fundul pe braţele canapelelor. Stau aşa, liniştiţi şi solemni, în timp ce trenul taie hotărît complicaţia de linii de la Bucureşti-Triaj. Alături, pe cele două banchete faţă în faţă, un grup de navetişti, condus de un ins mai în vîrstă, îşi arată unul altuia ce au cumpărat de la Bucureşti.
Dintr-o sacoşă de vinilin, procurată pe gratis, îşi scot afară capetele rumene şi gingaşe cîteva franzele.
Dintr-o altă plasă, lăsată pe podea, plină cu peşte proaspăt, luat din Piaţa Matache, o şuviţă de apă şovăie să înainteze pe podeaua plină de praf şi mucuri de ţigară.
*
Zăpăcită de parfum
Coadă la sifon cu sirop.
Vînzătoarea ia paharele murdare, le ţine un pic sub şuvoiul robinetului şi le vîră sub aparat. Cum gara e aproape, toată lumea vrea să-şi ia, pentru călătoria cu trenul, provizii de lichid. Recipientele diferă după persoană şi personalitate. Unii folosesc sticle obişnuite, cu dop de plastic prins de gîtul recipientului. Alţii, sticle de whisky, cinzano, campari. Cei mai mulţi se înfăţişează cu sticle de lapte fără capac.
Dintr-o ladă veche se vînd şi sticle de suc: o băutură maronie şi lipicioasă.
Pentru aici şi pentru acasă.
Cei mai mulţi iau, pentru aici, altfel spus, pentru trotuarul din faţa chioşcului, plin de inşi care beau ţinînd sticla la gură, ca şi cum ar cînta la trompetă. Ajutoarea de vînzător, o tinerică sfrijită, urîţită de coşuri, nu vrea să ia sticlele prezentate de un domn respectabil.
Susţine că sunt de bere.
Domnul nu se enervează.
Cu gesturi calme, răstoarnă pe tejghea puţin lichid dintr-o sticlă.
– Să vadă tîmpita asta, zice el, că-i vorba de o sticlă de parfum!
Tinerica moaie degetul în picătură şi-l pune pe buze.
Faţa i se luminează, ba chiar i se înfrumuseţează niţel.
– E parfum! șopteşte ea, înfiorată de amintirea plecării la bal.
Şi, zăpăcită, toarnă sucul pe lîngă sticle.
*
Se tunde, nu se sinucide
Frizerie de lux în Bucureşti.
Nea Fane umblă prin părul unui client exprimîndu-şi opinia despre revizuirea Constituţiei. Ca să prindă ochii interlocutorului, fără de care s-ar spune că vorbeşte la pereţi, cată din cînd în cînd în oglinda de pe perete, plasată sub poza unui tînăr tuns cu cărare. Clientul bombăneşte ceva. Se gîndeşte îngrijorat la momentul cînd va trece la bărbierit. O să dea nea Fane cu briciul pe gît, tot aşa, uitîndu-se la el însuşi?!
Pe scaunul de alături, un vast şantier. Cineva a plătit pentru spălat, masat, tuns şi frezat. Frizerul a trudit vreun sfert de ceas la amenajarea de şantier. A desfăcut scaunul, transformîndu-l în dormeză. A cărat de la magazie o camionetă de prosoape. A luat pe bon: ulei, şampon, pudră.
I-a închis robinetului gura cu un furtun de cauciuc. A ajuns deja într-o etapă avansată a construcţiei: cea a uscării părului. Bărbatul stă întins pe spate, cu ţeasta învelită în prosoape albe, ca un rănit dintr-un contraatac de artilerie abia ieşit din salonul de operaţie. Din bălmăjeala de cîrpe i se vede doar nasul. Frizerul trebăluieşte de zor, aplecat asupra lui.
Intră un tînăr pătrăţos. Poartă o scurtă de piele, sub care ţine să iasă în prim plan o cămaşă înflorată. A luat cu el, ca şi cum l-ar fi şterpelit, un zîmbet care-i umple faţa ciolănoasă. Nea Fane a dat gata clientul. Cu o reverenţă din arsenalul meseriei, îl invită pe noul sosit să ia loc pe scaun. Aşezîndu-se comod şi, mai ales, lăsîndu-l pe nea Fane să-i pună barbeţică, tînărul îi zice bandajatului de pe scaunul de alături: – Ce mai faceţi, domn Vasile? E o întrebare aşa, aruncată într-o doară, deoarece e limpede că domn’ Vasile se tunde. Că doar nu s-o sinucide! Bandajatul tace mai ceva ca un lac de munte. Pe tînăr îl apucă veselia. Parcă ar fi fost sigur că domn’ Vasile n-o să-i răspundă. Drept urmare, îl întreabă din nou. Bandajatul tace în continuare. Tînărul se resemnează. Nea Fane l-a luat de ceafă, ca pe un căţeluş vinovat de a fi făcut pe covor, şi l-a vîrît cu capul sub robinet. Cînd iese de acolo, pentru a se usca, tînărul îl priveşte în oglindă pe domn’ Vasile, care a spart crisalida de cîrpe.
– Nu ştiam cu cine vorbeşti! se explică acela.
*
Cereri de melodia preferată
La nuntă, Pamfilie din Circăuții Noi a cerut la Antena satelor o melodie dedicată patronilor săi de la Fabrica de împletituri din nuiele.
Fabrica era de fapt o făbricuță, ba chiar, dacă ne gîndim bine, un atelier, ridicat în prundul Rîului, pe un teren al nimănui, deoarece în orice moment îl poate spulbera apa.
Rîul vine însă mare doar vara.
Patronii stau tot timpul cu ochii pe Buletinul meteorologic.
Slavă Domnului!
În România, Buletinul meteo e cea mai răzgîiată emisiune la toate televiziunile.
Ca să nu mai spune că prezentatoarele sînt, de regulă, niște muieri strașnice, pe gustul turcilor:
Planturoase și țîțoase.
Cînd Buletinele meteo trag sirena de alarmă că vor veni inundații și-n partea asta de țară, patronii comandă strîngerea calabalîcului.
Fabrica de împletituri dispare peste noapte.
A doua zi, dimineața, prundul Rîului e gol-goluț, gata să întîmpline puhoiul dinspre Munți.
În ultima vreme, se zvonește prin făbricuță că patronii pun la cale o nouă reducere.
Ca să scape și de data asta (la reducerea anterioară s-a salvat zicînd că e gravidă!) Lenuța Pamfilie s-a gîndit să-i îmbuneze.
A cerut o melodie turcească din Dobrogea pentru cei doi patroni.
Din nenorocire, redactorii emisiunii aveau în playlist doar melodii românești și una tătărească.
Au dat-o turcilor cu dedicație pe ceea tătărească.
Patronii Lenuței, cărora ea le spusese de dimineață de melodia dedicată, au deschis radioul pe Antena satelor.
Și s-au supărat rău de tot că li s-a dedicat lor, turcilor, melodia tătărască, confundîndu-i astfel cu tătarii.
*
Concursul Bucile mele
Emisiunea de mare audiență, Și tu poți fi mișto! a lansat concursul Curul meu e cel mai tare din lume!
Concurentele trebuie să trimită redacției un filmuleț cu curul lor făcut cu o cameră video sau cu telefonul mobil.
După o selecție severă, realizată de un juriu din care fac parte și niște taximetriști, știiut fiind că aceștia înjură birjărește deoarece sînt și ei un fel de birjari, filmulețele urmau să fie supuse judecății publice. Orice telespectator se putea pronunța dacă avea de unde să dea un euro cît costa prin Vodafone SMS-ul trimis televiziunii.
Premiul cel mare consta într-un vibrator care funcționează grație unei aplicații de pe telefonul mobil.
Alte premii puse în joc:
O soluție de umflat sînii cînd faci nudism pe plajă.
O fustă cu senzori care se ridică discret cînd se uită, la tine un bărbat pofticios.
Un stylus sub formă de penis în erecție.