– XV –
Cine deschide uşa?
Arhiplin, tramvaiul se tîreşte pe şine, în această după-amiază de vară, în care totul se topeşte de căldură. Deşi transpirată din cap pînă în picioare, lumea dinăuntru e totuşi veselă. Acolo, în faţă, ascuns de spinările călătorilor, plînge un sugar. Din cînd în cînd, prin tăcerile lăsate, căci micuţul urlă în răstimpuri, de parcă şi-ar aminti din cînd în cînd că un sugar asta trebuie să facă, să urle fără motiv, se aude dialogul prin radio al vatmanului de pe traseu. Ca orice instituţie modernă, I.T.B.-ul e înzestrat cu staţii de radio, prin care şoferii şi vatmanii ţin legătura cu dispecerii de pe parcurs. Nişte inşi misterioşi, în albastru, ce pot fi zăriţi prin aglomerările din staţii ducînd în podul palmei ridicate în sus, ca pe un trofeu ce ar putea să se spargă, micuţa staţie de radio portativă.
Încîlcelii de cabluri şi sîrmuliţe de deasupra uşii din mijloc i-a căzut apărătoarea de tablă. Şuruburile, beculeţele, contactele îngălbenite se expun impudice privirilor şugubeţe ale celor din tramvai. Din cînd în cînd, cîte un călător întinde mîna şi, pînă să-şi dea seama cei din jur, atinge scurt contactul ce deschide, brusc şi imediat, uşile. Vatmanul opreşte tramvaiul, coboară, vine în dreptul uşilor deschise şi începe să înjure. Aşa, în general, pentru că nu ştie cine e tîmpitul care nu poate avea în cap decît tărîţe, o dată ce umblă la uşi în timpul mersului. Dat fiind că e vorba de înjurături fără obiect precis nimeni nu-i răspunde. Cei dinăuntru, agăţaţi de bare, de scaune, rezemîndu-se unii de alţii, privesc departe, prin uşile larg deschise, ca printr-o fereastră de vilă mediteraneană. Proţăpit în mijlocul drumului vatmanul înjură. Nu face nimic altceva. În sfîrşit, uşile s-au închis, cu acel fîşîit inegalabil pe care numai uşile tramvaiului îl pot avea, şi vagonul se pune în mişcare.
Cîteva clipe mai tîrziu, tramvaiul se opreşte din nou.
Cineva iar a întins mîna şi a deschis uşile.
*
Duminică, în Parcul Oraşului
Duminică într-unul din parcurile oraşului. Zeci de copii, unul mai gîngav ca altul, bat cu picioruşele lor drăgălaşe asfaltul aleilor. Cîţiva din ei, ţinuţi bine de mămicile lor, fac pipi în marginea boschetelor.
Aşteptînd gravi, plini de îngîndurare, taţi, bravi autori ai mormolocilor care miorlăie cu ţuflica scoasă din pantaloni, deschid la maximum tranzistoarele. Cînd termină, micii mototoli se clatină şi dau să cadă pe brînci în iarba proaspăt pîngărită. Dar mămicile lor, vigilente, le bagă ţuflica înăuntru, îi încheie la pantaloni, după care, cu aceeaşi mînă îi şterg la gură. Apoi, încet-încet, perechea o ia prin forfoteala de pe alei. Din cînd în cînd, puradelul e dat jos din braţe şi ajutat să pună cîţiva paşi pe asfalt.
Opriţi în loc, doi domni cu carte urmăresc scena înduioşaţi. Tatăl nu-şi mai încape în piele de mîndrie.
Sînt opera lui.
În schimb, mămica, se apleacă şi mai plină de zel asupra mototolului, de le arată celor doi nu numai jartierele, dar şi dunga fumurie a chiloţilor. Alergînd înaintea mămicilor, care vin mai în urmă, prinse într-o discuţie aprinsă, doi băieţaşi în tricouri se reped din cînd în cînd spre marginile aleii şi înfulecă pofticioşi cîte o gură de nisip. Un altul, în timp ce mămica lui croşetează pe o bancă, s-a oprit în faţa a doi îndrăgostiţi încleştaţi şi-i urmăreşte atent.
Cînd cei doi ţocăie mai tare ca de obicei, micuţul o rupe la fugă înapoi urlînd cît îl ţine gura.
*
La ieşirea din Bucureşti
Zona e înţesată de Angrouri. Trec dintr-o parte într-alta a străzii inşi cu viţei întregi în cîrcă, tăiaţi şi beliţi la sînge. June excesiv de optimiste escaladează zidul de beton ridicat de Autoritate împotriva unor asemenea tentative de a sfida Codul Rutier. Privind vesele într-o parte şi-n alta, ba chiar niţel chicotind, fac ţuşti printre maşini.
Reacţia celor de la volan diferă de la caz la caz. Pe femei le apucă tremuratul de spaimă la gîndul că le-ar putea lovi. Bărbaţii pîndesc atenţi momentul cînd junelor li se vor ridica fustiţele. Intelectualii găsesc un nou prilej de a face observaţii critice despre psihologia poporului român.
Străinii nu înţeleg nimic. Sînt convinşi că asistă la o probă feminină de 400 de metri garduri în variantă din Est.
Tipe scunde, în scurteici de fîş, flutură facturi false pentru cei care merg să cumpere pe şest mărfuri de la angrouri.
Pe la intersecţii, inşi uscăţivi, cu un aer misterios, vînd servicii de ceai furate dintr-un transport venit din China.
Printre şiruri de maşini oprite la stop umblă vînzători de publicaţii cu muieri goale. Şi-au făcut din ele un soi de manta, astfel că pieptul unui zdrahon arată lumii şase funduri goale.
Alţii oferă lucruri şterpelite din marile magazine: şampoane, săpunuri scumpe, pacheţele de vată, pîlnii. Nu cumpără nimeni. Stopul nu ţine suficient de mult pentru a scoate banii, a te tîrgui şi a plăti.
O tînără mai mult decît sănătoasă, trosnind de vigoare, ca un fag, pîndeşte lîngă bordură cu un puradel în braţe. Face parte dintr-o vastă reţea de cerşetori la negru, conduşi de un profesor doctor docent în Fizica Universului cunoscut. De cum se opresc maşinile, înhaţă puradelul şi-l plimbă de la o maşină la alta.
Bărbaţilor de la volan le trec prin cap fel de fel de prostii la vederea tinerei vînjoase. Nevestele de alături sînt revoltate. De cîteva luni caută o menajeră şi nu găsesc. De ce nu se angajează juna ca femeie de serviciu?! Pentru că n-avem capitalism autentic! E punctul de plecare al unei controverse cu bărbaţii care sînt (de regulă, de Stînga) adepţi ai protecţiei sociale.
Stopul a trecut pe verde.
Interpreta rolului Sînt o tînără mamă şi copiii îmi mor de foame! s-a retras la bază.
Pe trotuar adică.