– XLVIII –
Vînzătorii de la Poartă
La Găgeşti, sus, în Deal. Bate cineva la poartă. Întreb de dincoace de gardul înalt, care nu lasă să se vadă dincolo, în uliţa năpădită de iarbă:
– Cine-i?
Mi se răspunde:
– Noi, v-am adus păturile!
Deschid poarta. Niţel intrigat. N-aştept nici o pătură. În uliţă, doi inşi, bărbat şi femeie, în veşminte de fluieraşi coborîţi parcă de pe scena unui concert de muzică populară dat în cinstea înalţilor oaspeţi. Au pe braţ pături de lînă scămoasă. Indiscutabil făcute în casă. Ţin neapărat să cumpăr una.
Nu cumpăr.
*
Trecere
Trucuri de trecere ilegală a graniţei pe vremea lui Ceaușescu:
– Un cioban cu o mie de oi, doi catîri, trei cai şi un cîine ciobănesc au trecut graniţa în timpul meciului România – Danemarca, decisiv pentru calificarea la Campionatul mondial. Grănicerii erau ocupaţi cu urmărirea unei lovituri de la 11 metri.
– O familie a trecut graniţa într-un tractor cu remorcă.
Fiind al C.A.P.-ului, utilajul s-a întors imediat în ţară.
– Unui pichet de grăniceri i s-a stricat televizorul. Cei de la Cooperativa meşteşugărească i-au tot amînat timp de vreo două luni. Lesne de imaginat bucuria grănicerilor la apariţia meşterilor. Aceştia au dres cît au dres şi, la sfîrşit, i-au rugat să se urce pe clădire ca să potrivească antena.
Cît au stat grănicerii pe acoperiş, fericiţi că le merge televizorul, au trecut graniţa patruzeci de inşi.
– Conducerea Teatrului din Arad primeşte un telefon de la mama unei figurante. Era la vreo oră după spectacol.
– Nu ştiţi ce-i cu fiică-mea?
– A plecat de vreo oră.
– Slavă Domnului! încheie mama, înseamnă că a reuşit să treacă dincolo!
*
Foi răzleţe
După cum avea să constate un Raport al Inspectoratului judeţean de Poliţie, în zonă se dezvoltase o adevărată industrie de acatiste.
*
Vizită
Ministra Dezvoltării Rurale a făcut o vizită în Marginimea Sibiului, la cîteva pensiuni din zonă, specializate în tradiţii româneşti seculare. Turistul străin dă bani grei ca să stea cîteva zile la o stînă din Munţi împărtăşind cu baciul toate dificultăţile vieţii pastorale. Aşternut de paie, spălat pe faţă dimineaţa cu zer, mers la păscut oile şi confruntări cu urşii.
La pensiunea Mărul şi Părul, ministra a fost plimbată cu căruţa. Distinsa e o persoană trupeşă, pe care fusta dă să plesnească. Are sîni mari purtaţi fără sutien, stîrnind peste tot mihohoteli derbedeieşti cu subînţelesuri.
Oaspetelui i s-a amenajat în spatele căruţaşului un scaun prevăzut cu perniţă. Şi-a ales poziţia asta strategică pentru ca televiziunile să nu-i transmită în direct chiloţii.
*
Furt
Ghiţă Dădălău a fost prins scoțînd pe furiș din întreprindere celule fotoelectrice din import, ca să-şi facă o instalaţie de deschis uşa automat cînd pui mîna pe mînerul porţii
*
Plîngerea la ziar
Viorica Saiciuc a trimis unui ziar central o scrisoare în care se plînge de condiţiile călătoriei cu o cursă IRTA, de la Bacău la Piatra Neamţ.
A fost o adevărată aventură – îşi începe autoarea descrierea drumului făcut într-o după-amiază. Autobuzului nu-i funcţionau uşile. Ca atare, la fiecare staţie, şoferul îşi lăsa volanul şi, luînd o rangă, pusă în acest scop lîngă motor, începea să dea cu putere în uşa din faţă. Cele două aripi se desfăceau uşor, cu foşnetul caracteristic uşilor de autobuz pe cale să se deschidă. Întreaga maşină răsufla uşurată. Şoferul însă, bun cunoscător al nebănuitelor abisuri din comportamentul uşilor, nu se lăsa înşelat. El ştia că de la o clipă la alta fîşîitul se va curma şi uşile vor reveni la loc, încăpăţînate. Ca atare, ţinînd bine ranga, el se vîrî pe jumătate între cauciucurile proaspăt desfăcute.
Uşile dădură să se închidă. Trupul vînjos al şoferului le opri imediat. După o mică ezitare, cauciucurile, ca şi cum şi-ar fi dat seama de inutilitatea încăpăţînării lor, o luară înapoi, spre canaturi.
Gata, uşa era deschisă!
Cobîrîţi repede! le spunea şoferul de fiecare dată. Nu garantez că uşile vor rămîne aşa.
Şi lumea se bulucea să folosească prilejul acestei largi deschizături pline de speranţe, ca o poartă spre Rai.
În unele staţii, uşile şedeau liniştite pînă la coborîrea ultimului călător. Apoi, lovite din nou cu ranga, bufneau la loc, închizîndu-se.
În altele însă, cam pe la jumătatea operaţiei, le apucau năbădăile.
Buf!
Buzele de cauciuc se mişcau una spre alta. Ferească Dumnezeu de cel ce cobora! Dacă avea noroc să-i prindă burta sau un braţ, mai treacă, meargă. Se nimerea însă tocmai atunci să tragă după el coşul de ouă sau o legătură de găini. Uşor de imaginat ce se întîmpla!
Scrisoarea, tipărită de ziar în întregime, relata şi alte avataruri ale călătoriei de la Bacău la Piatra Neamţ. De exemplu, la un moment dat, autobuzul se opri la poarta unei case şi stătu acolo vreo jumătate de oră. Corespondenta ziarului se răsucise întrebătoare către ceilalţi călători. Aceştia nu dădeau nici un semn de nerăbdare. Şedeau liniştiţi pe scaune sau în picioare, cu tîmplele şiroind de căldură. Am aflat – scria indignată corespondenta – că era casa şoferului şi că acesta se oprise să ia masa. Într-adevăr, după o jumătate de oră şoferul ieşi din casă tare vesel, în priviri cu o lucire care spunea limpede că luase şi un păhărel.
După publicarea scrisorii, însoţită de un comentariu acid al redacţiei, ziarul a primit un răspuns în care conducerea IRTA–Bacău mulţumind călduros pentru sprijinul dat prin critica respectivă, se întreba, mirată, de ce n-a ales corespondenta, pentru a ajunge la Piatra Neamţ o altă rută, deservită de conducători auto mult mai corecţi decît cel incriminat.
Acest drum e nu numai mult mai scurt, dar şi mult mai interesant. Trecînd prin preajma mînăstirilor, el ar fi oferit corespondentei posibilitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele de cultură generală.
*
La Casa Scînteii
În faţa uşii din fier forjat a clădirii, portarul de la o instituție de stat, cu mîinile în buzunare şi căciula trasă pe ochi, cîntă Aseară trecui călare. Paznica de la o televiziune particulară, care n-a avut curaj să-l cheme înăuntru, dansează după melodie, tropăind din călcîiele cizmelor.
Un agregat cu ochi bulbucaţi curăţă zăpada din incintă, sforăind din toate piuliţele şi şuruburile componente.
*
Inventator
Barbu Bărbulică a dat gata, în fine, dispozitivul revoluţionar pentru care-şi luase concediu medical de un an pe motiv de anemie pernicioasă:
Un automobil care mergea cu ţuică în loc de benzină.
Ţuica venea pe un furtun (luat de la maşina de spălat, care şi-aşa o folosea doar din cînd în cînd) fixat la un alambic.
Dispozitivul funcţiona perfect:
Cînd răsuceai cheia în contact, alambicul intra în funcţiune. Ţuica (de prună, obligatoriu) gîlgîia prin furtun în rezervor, pe care-l umplea cam la un sfert. Cînd se consuma sfertul alambicul intra din nou în priză.
Deşi perfect, dispozitivul ridica o problemă:
Ca să se deplaseze, maşina avea nevoie de alambic. Cum să duci însă şi maşina şi alambicul? Barbu Bărbulică a găsit soluţia, luînd aminte la alimentarea F-urilor din zbor. În paralel cu maşina circula pe şosea alambicul, pe post de motocicletă cu ataş. Pentru asta se cerea o lege care să dea dreptul de a circula pe drumurile publice oricărui obiect care avea roţi. În prezent, Barbu Bărbulică lucrează la textul legii. Pentru asta şi-a luat concediu medical pe motiv de cancer în fază terminală.
*
Moment
Pe scara arhiplină a tramvaiului 2, un ins cu un pom în braţe aşteaptă cu unele temeri hurducăturile de la macaz.
*
Cimitire
Consiliul General a aprobat un vast proiect al Primarului de modernizare a Cimitirelor.
Potrivit Planului, Cimitirele din Marele Oraş vor fi dotate cu apă curentă, gaz, electricitate şi vegetaţie luxuriantă. Asta însemna că fiecare mormînt va pune la dispoziţia mortului, chiar şi a celui demult petrecut dintre cei vii, curent electric la discreţie, pentru iluminat 24 din 24 de ore şi consum casnic (maşină de spălat, aragaz electric, televizor, nu şi frigider, de aşa ceva nu-i nevoie sub pămînt), încălzire de la calorifere. Planul prevedea şi introducerea de WiFi pe gratis, dar asta nu s-a aprobat. Mulţi consilieri au obiectat că răposaţii dinainte de Revoluţie habar n-au de internet.
– Doar n-o să credeţi că Mihai Eminescu îşi va face blog!