Tik-tok-uri pe sărite

– XLVI –

Control

Deşi e vineri seara, timp pentru certat copiii sau pentru mers la cîrciumă, restaurantul e gol. Mesele lungi, din lemn ne strunjit, imitîndu-le pe cele de la hanurile din Moldova de Sus, stau una lîngă alta, cu farfurii, tacîmuri şi şerveţele neatinse.
Mai ceva ca la o expoziţie.

Ca să facă şi ei ceva – pustietatea asta le dă fiori – ospătarii umblă printre mese îndreptînd ici un şerveţel, colo o furculiţă.
La o masă din apropierea bucătăriei se vede, totuşi, un consumator. Aşa pare după cum stă aplecat deasupra mesei, ca şi cum s-ar uita în ciorba fierbinte din faţă.

Nu, nu e un consumator.
E un comisar de la Garda financiară care verifică scrupulos balanţa lunară a restaurantului. Trecînd spre bucătărie, ospătarii îi aruncă priviri neliniştite.
De undeva, din camera cu murături, îl urmăreşte din dosul ferestrei nevasta patronului, manager al localului.

*

Ziua poetului naţional

La Academie se sărbătoreşte Ziua de naştere a lui Eminescu, decretată Zi a Culturii Naţionale.
Iarna are un moment de şovăială. Străluceşte un soare anemic. Trotuarele şi potecile sînt pline de mîzgă.
Pe una dintre aceste poteci se îndeaptă spre Aula Academiei grupuri venite să participe la tradiţionala Şedinţă festivă dedicată – vorba coțofenelor din studiouri – Poetului Nepereche.

Pîlniile  televiziunilor de ştiri dau semn că e aşteptată o Personalitate. Mai mult ca sigur, Preşedintele. Evident, dacă se va trezi aşa de dimineaţă. Fătuce tremurînde aşteaptă cu microfoanele în mîini pe cineva care trebuie alergat ca să-i smulgi o declaraţie.

În primele rînduri ale sosiţilor se află iubitoarele poeziei eminesciene:
Tinere în rochii lungi, potrivit versului Din încreţirea lungii rochii, lăsînd să curgă de sub pălăriile de tip interbelic, părul vopsit blond, în acord cu imaginea iubitei din poezia eminesciană, dar şi cucoane trecute, cu pălării gen castronaşe întoarse cu gura în jos, în scurte scoase de la naftalină în cinstea Măreţei Zi a Marelui Poet. Unele îşi iţesc feţe zbîrcite de sub căciuli din blană de jder.

Trec veseli, înghiontîndu-se derbedeieşte, elevi de şcoală elementară, fericiţi că chiulesc de la ore.
Vine din urmă, împiedicîndu-se în rasă, un popă, chemat să binecuvînteze Prezidiul.

*

Personaj

Maricica Ghimpu e asistentă la un Cabinet de stomatologie privat. Prepară doctorului substanţele, face injecţia de anestezic pacientului, răspunde la telefon, prepară cafeaua şi curăţă ustensilele.
E nemăritată.
Se ferește ca de dracuʼ să se culce cu vreun coleg.

De zece ani e invitată de Ziua Unirii la Hora din Piaţa Mare, binecuvîntată de prezenţa Preşedintelui. Cu zece ani în urmă, Şefului i-a plăcut de Maricica, nimerită lîngă el, pe dreapta, deoarece pe stînga îl ţinea strîns o SPP-istă. Mînuţa Maricicăi, jună în costumul popular, cu ie fără sutien, ardea ca jarul sub cenuşă. În Preşedinte a tresărit bărbăţia de mult uitată.
De atunci, Maricica e invitată an de an la Hora din Piaţă.

*

Tuberculoşii

O comisie de anchetă de la Centru, alcătuită din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai unei Fundaţii pentru drepturile Omului, a poposit în sat, după ce, preluînd fragmente dintr-un Raport al Direcţiei Sanitare, presa de la Bucureşti semnalase că 99,99% din locuitori sînt bolnavi de tuberculoză.

Încă de la primii paşi în sat, membrii Comisiei fură încercaţi de o nedumerire.
Mică la început, ca o înţepătură discretă, mare apoi, ca o lovitură de ciocan în piept.

Contrar a ceea ce se ştia despre ftizici, cei întîlniţi în cale plesneau de sănătate şi de voie bună. E drept unii tuşeau, dar asta n-avea nici o legătură cu tuberculoza. Avea legătură cel mult cu tabagismul.

Misterul se dezlegă după ce Comisia îşi arătă interesul faţă de ciudăţenia procentajului: 99,99%.
De ce nu 100%, dacă tot era vorba de tuberculoză, boală molipsitoare, din cîte se ştie.
Comisiei i se răspunse de către doctoriţa de familie, navetistă la Floreşti, că 0,1% însemna un locuitor care nu fusee examinat de unitatea radiologică mobilă.

Atunci află Comisia că Raportul neliniştitor apăruse după ce prin sat trecuse o unitate radiologică mobilă adusă de partidul de guvernămînt în campania electorală. Pe gratis, toţi cetăţenii primiră invitaţia să fie examinaţi de unitatea mobilă. Cel rămas pe dinafară, bătrînul Vasile Câmpureanu refuzase să facă asta.

Fusese mutat cu forţa pe vremea comuniştilor, dăduse în judecată Statul (şi culmea cîştigase, dar nu îndrăznise nimeni să pună în aplicare sentinţa) şi, încă din 1990, purta o ură neîmpăcată partidului de guvernămînt pe care-l acuza ca fiind moştenitor al Partidului Comunist.

Intrigată de descoperire, Comisia verifică radiografiile celor declaraţi ftizici şi constată că toate arătau un lob dreapta al plămînului găurit de o cavernă cît pumnul.
Comisia solicită de la judeţ un aparat radiologic. Primul lot de verificaţi – 25 la număr – dezvălui plămîni fără nici o problemă.

Bănuielile Comisiei primiră confirmări ulterioare.
Aparatul închiriat de partidul de guvernămînt avea o defecţiune.
Fusese afacerea unuia din echipa de campanie, al cărui nepot, veterinar de profesie, înfiinţase peste noapte o firmă de radiologie, înzestrată cu un aparat cumpărat la mîna a doua şi, deci, defect.

*

Inventatorul

În sat i se spunea Inventatorul.
Şi pe drept cuvînt.
Inventase şi înscrisese la OSIM:

• – Un mini OZN, pe care-l puteai pune în buzunarul de la piept și folosi la nevoie ca ventilator fără baterii.
• – Periuţa de dinţi care se autoalimentează în timp ce-o foloseşti.
• – Ciocanul care bate singur cuie, îndrumat de un senzor, implantat anterior în lemn.
• – Roaba cu mîner de cauciuc, pentru a nu-ţi face bătături cînd cari smoală.
• – Un stilou care, în loc de cerneală, se încărca prin piston cu lapte. Copiii îl pot folosi atît ca stilou, cît și ca biberon.

*

Fapt satiric

Primul lot de toalete mobile, numărînd peste o mie de bucăţi, au produs primăriei pagube uriașe enorme. Erau toalete mobile de ultimă generaţie, verificate pe viu de Primăriţă în timpul vizitei în Olanda. Cînd intrai din difuzoare se pornea Oda Bucuriei, Imnul Uniunii Europene. De cum te aşezai pe tron, din considerentul c-ar fi jignitor pentru Uniune, Oda Bucuriei se transforma într-un cîntect interpretat de Corul Armatei Roşii. Totul scînteia metalic în interiorul unei astfel de bucăţi: scoica, robinetul, mînerele pentru atîrnat prosoapele. Bandiţii se închideau pe dinăuntru şi demontau scoica, chiuveta pentru a le fura. Ca să nu fie prinși, puneau reportofoanele să cînte Kautișa. Toaletele au fost retrase şi înlocuite cu altele, la fel de moderne, dar prevăzute cu un dispozitiv prin care, după trei minute, uşa se deschidea larg, singură.

Noile modele au produs veritabile drame:
Mulţi se blocau în graba de a termina cît mai repede, să nu-i prindă deschiderea cu pantalonii în vine.

*

Din Marele Oraş

Trece un lucrător în salopetă albastră, ieşită la spălat, cărînd pe umăr o maşină de găurit.
Pe neaşteptate, începe să-şi facă cruce.
A văzut printre crestele copacilor din părculeţ turla unei biserici.

*

Pe șosea

Spatele mașinii care se tîrăște jalnic pe banda întîi, sigură că n-o va claxona nimeni, arată  șoferilor de pe banda principală învățătura filosofică:
În frîne și în femei să n-ai încredere!

Treci pe lîngă mașina cu înscrisul, amuzat de cele citite. În față, merge ca ochiul mortului un Tico pe a cărui lunetă scrie mai mult decît emoționant:
Am deja 15 puncte luate.
Nu mă stresa.
Mă dau eu la o parte, fără să-mi faci semn cu farurile!

Mergi mai departe, spre Rîmnicu-Sărat profilat în zare ca un fel de Chicago al Moldovei de Sud.
Depășești o mașină (tot de pe banda întîi) pe fereastra căreia scoate capul un cal alb-alb, ca-n basme.
O fundă roșie de pe frunte e menită să-l ferească de deochi.