– XLIV –
S-au luat din cauza Papei
Gheorghe Şontu şi Sile Şovăială au fost prieteni la cataramă pînă într-o zi blestemată pentru amîndoi, cînd se luară la bătaie cu pumnii în faţa cişmelei din Centru. Din cauza asta – avea să se specifice în Raportul Parchetului de arestare preventivă – a fost perturbată grav buna aprovizionare cu apă potabilă a localităţii. Gospodinele care veniseră la cişmea cu găleata să ia apă pentru a pregăti prînzul familiei, fură nevoite să facă cale întoarsă, îngrijorate să nu se pomenească şi ele cu capul spart. Cînd se sfîrşi bătaia, reveniră la cişmea cu găleţile, hotărîte să ia apă cu orice preţ. Chiar şi cu cel al vieţii, deoarece prînzul nu mai îngăduia amînare, numai că între timp cişmeaua dispăruse. În toiul confruntării, Gheorghe Şontu o smulsese din beton cu scopul declarat de a-i arde una lui Sile Şovăială. Acesta o rupsese la fugă. Gheorghe Şontu se luă după el, cu cişmeaua în mînă. Cum celălalt fugea zdravăn, Gheorghe Şontu se pomeni la un moment dat afară din sat, în marginea terenului arabil nelucrat care se întindea pînă hăt departe. Într-o mînă avea cişmeaua. În cealaltă, jumătate din cămaşa lui Sile Şovăială. Cămaşa i-o dădu prietenului său, cu care se împăcase pe drum, în timp ce alergau.
Cişmeaua o azvîrli cît colo.
Se luară din nimic. Gheorghe Şontu, paznic la CAP, îl rugase în genunchi pe Sile Şovăială să nu mai vină să fure ştiuleţi în timp ce face ele de pază. Poate fura cît îi vrea inima. Să facă asta însă în timp ce e de serviciu alt paznic. Se întîlniră la cişmea. Gheorghe Şontu se oprise ca să bea apă cu pumnii. Sile Şovăială, ca să-şi spele cizmele de cauciuc, murdărite de noroi după ce încercase să prindă peşte cu mîna în mlaştina din marginea satului. Gheorghe Şontu îi zisese celuilalt aşa, în treacăt, pe post de capăt de taifas:
Iar ai furat ştiuleţi în timpul serviciului meu!
Nu era nici măcar un reproş. Era o simplă constatare. Ceva în genul: iar ţi-ai pus pălăria asta verde?
Altădată Sile Şovăială nu i-ar fi răspuns. Sau, cel mult, i-ar fi zis: Fii serios, cum crezi că am putut să fur în timp ce eşti tu de pază. Acum însă era cu capsa pusă. Peştele pe care încercase să-l prindă cu mîna zvîcnise încolo şi încoace prin noroiul bălţii. Îndîrjit, vîrîse mîinile în noroi pînă la coate, alergase dintr-o parte într-alta a bălţii. Se mînjise din cap pînă în picioare. Nu prinsese peştele. Îi rămăsese de la alergatul inutil o bucată bună de furie pe care, venind încoace spre cişmea, căutase să şi-o reverse pe cineva. Nu întîlnise pe nimeni în cale care să-l scape de ea. Dăduse, la un moment dat, peste un gînsac, care de cum îl văzuse, prinsese să sîsîie agresiv la el. Sile Şovăială se repezise să-i ardă una. Din nenorocire în loc să-l înfrunte, cum se aştepta, gînsacul o rupse la fugă.
– Şi cine oi fi tu, mă rog, să nu fur ştiuleţi cînd eşti de serviciu, Popa de la Roma?
– Papa, boule! îi replică Gheorghe Şontu, nu popa, nici măcar asta nu ştii.
– Mă faci pe mine prost?! răcni Sile Şovăială, şi fără a mai aştepta un răspuns se năpusti asupra celuilalt cu pumnii.
La proces, avocatul lui Gheorghe Şontu ceru să fie chemat ca martor Papa, dar judecătorul nu-i admise cererea.
*
Piață
E frig și trage curentul de la ușa lăsată deschisă de toți cei care intră, deși mai multe cartoane scrise cer imperios Închiderea ușii cu mîna.
*
Sculptor
Vasile Căbulea, pensionat pe motive de boală de la RAT,B unde lucrase timp de 30 de ani în meseria de controlor de cauciucuri uzate, şi-a găsit vocaţia:
Sculptează în fructe şi legume.
Una dintre producţiile cu care se mîndreşte constă în Horia, Cloşca şi Crişan din trei pere, operă grea de conceput, dacă nu chiar imposibil, deoarece perele trebuie să fie identice.
O altă capodoperă – Alexandru Ioan Cuza dintr-un morcov – a stîrnit controverse:
Măreţul Domn era tot roşu, ceea ce-l face suspect de comunism.
Într-o zi, nepoţelul îl mănîncă pe Cloşca, lăsat de Vasile Căbulea pe masă pentru a-i drege ochiul stîng.
*
Scenă
Pe Marele Bulevard un automobil trage brusc spre dreapta. Luminile de avarie prind să pîlpîie a alarmă. S-o fi stricat frîna, își spun cei care pierd timpul tăndălind la una dintre numeroasele terase deschise pe toate marile artere de circulație din București.
Trîntind portierele, țîșnesc afară din mașină, bărbatul de la volan – conducătorul auto, cum i se spune la examenul de carnet de la sală – și femeia de pe scaunul din dreapta. Amîndoi de acea vîrstă incertă dintre 50 și 60 de ani, cînd amicii îți spun că arăți tînăr, iar dușmanii, că ai îmbătrînit vizibil. O dată descinși pe trotuar, cei doi încep să se bată. După cinci minute în care nici unul n-a reușit să-i ardă celuilalt o scatoalcă, zdravănă, combatanții se întorc la mașină. Clipind din semnalizatorul stînga, mașina pleacă mai departe. Cîteva zeci de metri mai încolo, mașina trage din nou pe trotuar. Și din nou cei doi coboară și, odată coborîți, încep să se păruiască.
Nu vor să strice mașina bătîndu-se înăuntru.
*
Jurnal de Coronavirus
Președintele a apărut la tv, în direct, cu masca pe figură. Înainte de asta toată dimineața armata de consilieri a dezbătut chestiunea:
Președintele apare cu mască.
S-au ivit controverse în legătură cu tipul de mască. Să fie una sigură, dar scumpă, dintre cele care costă de te usucă, sau una mai puțin sigură, din bumbac, purtată de cei cu venituri mici?
S-a optat pentru o formulă de compromis.
S-a decis, de asemenea, și nu lesne, ca președintele să-și scoată masca după secvența apariției în direct.
*
Circulă pe net gluma potrivit căreia precursorul măsurilor de spălat pe mîini a fost Pilat din Pont, cel care, potrivit Evangheliei lui Ioan, s-a spălat pe mîini după ce l-a condamnat pe Iisus.
*
Parc în Centru
Cîțiva lucrători încă entuziaști, deoarece e dimineață, taie țeava ruginită care oferă apă fântânei arteziene din mijlocul Parcului.
O tînără fără note deosebite în înfățișare și în îmbrăcăminte ține morțiș să fie trasă în poză de iubit stînd într-un picior, ca barza gînditoare, și cu o mingiucă în mînă, ca o focă la circ.
La chioșcul de la intrare mai mulți inși așteaptă ora deschiderii, ca să cumpere un rac care măcăne.
*
Gară de provincie
Gara de orășel de provincie, sîmbătă, după-amiază.
Holul prin care trec pentru a ajunge la peron are toate datele de a fi astfel denumit:
Hol de trecere.
Curentul de pe jos e aspru, pereții goi, aspri și ei, tot din ciment; pustietatea de hardurghie.
Totul a fost pus în slujba a ceea ce se numește loc de trecere:
Să-l străbată cît mai repede, în pas alergător dacă se poate.
Asta deoarece holul e mic, destul de mic.
Dacă se strîng mai mulți în acest spațiu strîmt, locul nu mai e de trecere.
E de sinucis prin sufocare.
Peronul e pustiu.
Cele trei bănci sînt ude.
Mai înainte, un lucrător ieșit din clădire cu intenția vizibilă de a stropi peronul, a trecut peste bănci cu furtunul.
Cei care vor să se așeze, se opresc descumpăniți în fața băncii. După un scurt intermezzo de critică publică a Gării, a SNCFR și a situației din România, în general, toți caută pe unde apucă o bucățică de hîrtie sau o batistă, șterg banca și se așează liniștiți.
Cele cîteva persoane de pe bănci stau zidite într-o muțenie absolută.
Se vede de la o poștă că așteptă trenul de București.
Un tînăr în halat albastru, de dulgher în timpul programului, sare gărdulețul dintre linia întîi și a doua.
Strict interzis săritul gardului! scrie pe o tăbliță sprijinită chiar pe respectivul gard, mînjită toată cu ulei și funingine.
Numai așa se explică entuziasmul cu care tînărul sare respectivul obstacol.
Stînd în pragul biroului Mișcare, un SNCFR-ist, fost CFR-ist, conversează în lipsă de altă ocupație cu o tipă dinăuntru, așezată la un birou masiv, încărcat cu hîrtii și prevăzut cu Tricolorul în varianta mignonă. Insul îi spune insei că-l doare burta. A mîncat azi-dimineață, din prostie (formularea lui) doi cîrnați prăjiți în ulei. Nu se aude răspunsul tipei. Sau, poate, nici n-a fost așa ceva. Poate că tipa a zis doar Hm! sau doar a dat din cap. Clar e că tipul nu mai spune nimic despre problema sa medicală. Două tinere optimiste în ciuda vremii se interesează unde e W.C.-ul.
— În holul de trecere! se răstește povestitorul, iritat probabil c-a fost întrerupt în plin talk-show.
Cele două o iau la trap spre holul de trecere.
O ceată de găligani în excursie supravegheată de o profesoară categoric depășită de evenimente se interesează și ea de W.C.
*
Anul Bisect
Pentru televiziuni, Anul Bisect a fost mană cerească, nu alta. De la 1 ianuarie, cea mai tristă zi pentru știri, deoarece toată planeta e mahmură și nu mișcă nici măcar din coadă, nu s-a discutat decît despre Anul Bisect.
Vrăjitoarele au profețit că nu-i bine.
Seismologii au declarat, ca de obicei, că sigur va fi un cutremur devastator, dar în nici un caz anul ăsta.
Un entomolog, nimerit din întîmplare la o emisiune tabloidă (fusese invitat la TVR 2, dar taximetristul îl dusese la un alt post TV, căutat de clienții săi), a susținut îndîrjit, în polemica fățișă cu o creatoare de modă din studio, că gîndacii de bucătărie nu sînt influențați de Anul Bisect.
Aproape trei sferturi dintre talk-show-uri s-au referit la nenorocirea de a fi născut într-un An Bisect.
Timp de patru ani după nu-ți mai poți sărbători ziua de naștere.