„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Tik-tok-uri pe sărite

– XIX –

Moarte aparentă

Sevastiţei Stan i-a murit bărbatul. Lucra ca şofer pe o Salvare. Aducînd în viteză la Spitalul judeţean o babă în comă  profundă, maşina căzuse într-o rîpă. Baba se trezi brusc şi începu să critice serviciile publice din România, iar el, şoferul, muri pe loc. Potrivit anchetei deschise de Protecţia muncii, nu din cauza răsturnării în rîpă, ci dintr-un infarct provocat de spaima că va trebui să plătească toată viaţa baba din Salvare, dacă murea în urma răsturnării. Sevastiţa nu plînge însă, cum se aşteaptă toţi de la o femeie lovită de o asemenea nenorocire. Nici nu vrea să-l îngroape. A văzut într-o noapte, la postul TV pe care-l urmăreşte pînă dimineaţa, pentru că şi aşa n-are ce face, şomeră fiind, un caz de moarte aparentă.

O cultivatoare de ardei graşi, căreia îi murise bărbatul încercînd să înghită un mic fără să-l mestece, venise la post să spună că ultima oară cînd fusese la el, la cimitir, auzise nişte ciocănituri din groapă.

– E un caz de moarte aparentă! proclamară specialiştii din studio – un fochist care nu-şi dădea seama că e descheiat la prohab, o blondă creaţă, transpirată pe la subţiori, şi un negru din Tanzania, invitat permanent, deoarece vorbea prost româneşte.

Sevastiţa Stan se temea ca nu cumva şi în cazul bărbatului ei să fie vorba de o moarte aparentă.
Nu de alta, dar nu găsise loc de veci decît undeva, la vreo treizeci de kilometri de Bucureşti, şi îşi dădea seama că n-avea cum să meargă atît de des la cimitir ca să-l poată auzi în caz că va fi înmormîntat de viu.

Maică-sa, femeie timidă, timorată de fiică-sa, se chinuie să prindă Spitalul de urgenţă.
Să cheme, de acolo un medic, ca să ia tensiunea mortului!

*

Pui

Pe dreapta Pieţei se aştern, una lîngă alta, prăvăliile de dulce: Peşte, Pui (naturali, acum aduşi de la Buzău!), Carne, Ouă. Ultimele produse, luate direct de sub găină, se vînd printr-o ferestruică amintind de vizeta unui penitenciar de înaltă securitate. Prin deschizătoare, mai precis pe sub stinghia geamului, scoate capul vînzătoarea.

Cum scotea Danton capul de sub tăişul ghilotinei.
Un anunţ cu litere de mînă îşi propune să îndrume cumpărătorii prin necunoscutl care e Piaţa: Pentru Pui intrarea pe la Brînză!

*

Trece poştăriţa Nela

Baraca de pe şantier a fost urcată pe platforma trasă de tractor cu macaraua pentru planşee.
Înainte ca ea să se desprindă de pămînt, navetiştii au intrat înăuntru.
Cu pungile de cumpărături cu tot.

Programul scurt al zilei de vineri s-a încheiat. Ultima autobasculantă s-a întors cu fundul spre poartă şi dă înapoi prudentă, în strigătele fără rost ale celor de pe margine.
Pe poarta improvizată dintr-un stîlp cu pretenţii de barieră, ies cîţiva flăcăi.

Au încheiat programul şi acum merg în oraş, la Cinema. Drept pentru care s-au îmbrăcat frumos şi şi-au dat părul cu briantină. Înainte de a păşi în noroiul străzii, unul se apleacă şi-şi potriveşte frizura în oglinda unui Mercedes care stă acolo de mai mult timp.

Pe uşa unui magazin dărăpănat atîrnă un anunţ:
„Închis.
Nu găsim vînzători”.

La o masă de tablă scoasă în stradă, cîţiva poliţişti beau bere.
Folosesc drept pahare borcane de iaurt.
Pe celălalt trotuar, trece în pas vioi, săltîndu-şi tolba, Nela, poştăriţa, o fetişcană totdeauna în pantaloni, pe care toţi cei de pe şantier ar vrea s-o vadă şi cu fustă.

*

Uşa care face lipitura

Frizeria face corp comun cu Coafura. Ca să intri la Coafură trebuie să treci prin Frizerie.
Uşa s-a deschis, luminată de clipocitul vesel al clopoţelului, şi, ţăcănind pe tocuri, ca o sentinelă din Garda Palatului, trece spre Coafură o tipă trăznet.
Fustă scurtă, cît să nu spui că umblă despuiată, sîni pe care sutienul nu se încumetă să-i stăvilească în revărsarea lor naturală, priviri languroase, din acelea care-ţi pătrund pînă în stomac.

Uşa Coafurii se deschide şi se închide.
Un val de parfum scump, ca o undă seismică, îi loveşte pe clienţi, pe frizeri, trece de casieriţa care strîmbă din nas şi se pierde, izbindu-se de perete.

Cei din Frizerie schimbă priviri chicotinde.
Tipa trăsnet e Gina, o tîrfă de lux, cu serviciu la domiciliul clienţilor.

Frizeria e frecventată de îmbogăţiţi peste noapte, miliardari  de carton şi, prin asta, extrem de sensibili la apariţii de acest gen.
Pentru a pescui ceva baban, Gina procedează astfel. Trece prin Frizerie, aruncînd în jur privirile sale languroase, ca un năvod, intră la Coafură, stă pe acolo cîteva minute, pînă cînd sămînţa aruncată încolţeşte, şi se întoarce. Mai aruncă o privire victimei deja alese, dacă aşa ceva s-a nimerit să fie în Frizerie, şi, îndreptîndu-se spre ieşire, se face că nu poate trage uşa.

E grea, grea pentru fiinţa sa delicată, hrănită parcă doar cu poezii.
În acel moment, dacă a căzut în plasă bărbatul ochit de ea se repede galant s-o ajute. Ca din greşeală, mînuţa Ginei, cu degete lungi, finalizate cu unghii intens ojate, o atinge pe cea a bărbatului.

Din acel moment, captura e gata.
Victima e deja electrocutată.