– XIV –
Cîinele Dingo
O cetăţeancă scundă, cu cracii pantalonilor ajungîndu-i doar pînă deasupra gleznei, de parcă ar trage-o cineva din ei de cap în sus, fără a reuşi s-o scoată, totuși, ţine de lesă un dulău flocos, care tot caută ceva în iarba bătrînă, a gazonului.
E sîmbătă seara.
Un grup de copii coboară gălăgioşi dintr-un autocar turistic. Au fost pînă la Mirceşti, să vadă Casa lui Alecsandri. Deşi aceasta e închisă de cîţiva ani pentru renovare, ei nu sunt deloc trişti. Ba dimpotrivă, judecînd după cum se hîrjonesc pe trotuar, sunt fericiţi. Au şi de ce. Au reuşit să rupă crengile unui măr din grădina Poetului şi să scrijelească pe pereţi adevărul: Tinel şi Laura = Love. Tinel şi Laura sunt doi colegi care umblă tot timpul ţinîndu-se de mînă şi – semn zdrobitor al iubirii dintre ei – împart sandvişurile de acasă. Pe terenul liceului de peste drum se desfăşoară un pasionant meci de fotbal. Gardul înalt, de piatră, cu streaşina de ţiglă roşie, ascunde pe jucătorii înfierbîntaţi, de la care ajung pînă aici doar răcnetele. Pe crengile copacilor se văd spînzurînd, ca în nişte cuiere naturale, pantalonii şi cămăşile jucătorilor.
Un cetăţean purtînd o bluză din Caraibe şi o curea pusă strîmb, răsucită la spate, ca o frînghie, se apropie de cetăţeancă zîmbind timid.
După ce dă cîtva timp tîrcoale dulăului, deschide gura:
– Nu vă supăraţi, acesta e cîinele Dingo?!
*
Cu cockteilul din final
Prin ferestrele înalte, proaspăt spălate de tanti Gina, femeia de serviciu, se văd domni şi doamne în ţinute de gală, înfulecînd cîrnaţi şi pateuri la măsuţele înalte, cu picior.
E cockteiul de după simpozionul Unde electromagnetice puse la lucru.
*
De Ziua Unirii
În întreaga ţară s-a sărbătorit cu fast Ziua Unirii.
Cu acest prilej, s-au servit, pe gratis, poporului patriot:
- – 21 552 de sarmale;
- – 10 000 de porţii de cîrnăciori cu fasole;
- – două tone de vin vărsat;
Au fost confecţionate:
- 7 milioane de insigne;
- 5 milioane de baloane cu Hora Unirii peste Milcov, împreună cu interdicţia de a le sparge înainte de a miezul nopţii;
- 2 milioane de căni cu toartă tricoloră;
- o butelcă de forma României Mari, pentru a fi oferită cadou Preşedintelui ţării.
*
Detectiv
Catedrala din X a angajat doi detectivi particulari (unul fără diplomă, din nefericire) ca să găsească moaştele Sfîntului Sava, patronul aşezămîntului, vîrît în smoală fierbinte pînă la gît în anul 372, de vizigoţi, pentru credinţa sa nestrămutată în Christos.
Cei doi nu ştiu de unde s-o apuce cu investigaţia.
Deocamdată studiază de zor efectele smoalei fierbinţi asupra martirilor Creştinismului.
*
Fete care se fotografiază
În parcul presărat de soarele puţin, două fetişcane date în pîrg se fotografiază întruna, fără să ostenească. Una, înaltă şi subţire, cu pantalonii roşii, alta, scundă, cu picioare groase, purtînd un fular galben. Chicotind într-una, prima vrea să fie fotografiată pe postamentul unei statui. Cînd se dă jos, se urcă a doua, chicotind la fel. Apoi, prima încearcă să se suie pe marginea unei bănci. Stă acolo în echilibru nestabil, zicînd celei de-a doua să apese o dată pe declanşator, că ea nu se mai poate ţine. Cea de a doua răspunde că n-a găsit încă unghiul favorabil. În sfîrşit, îl găseşte, apasă pe declanşator şi, de bucurie, prima bate din plame. Invidioasă, cea de-a doua vrea şi ea să se fotografieze stînd în picioare pe marginea băncii, zîmbind şi cu mîna în şold. Îi dă prietenei aparatul şi încearcă să se urce pe bancă.
Nu reuşeşte
Cu aparatul bălăngănindu-se la gît, cealaltă sare şi o împinge de fund, opintindu-se din greu.
*
Cercetare lingvistică
În drum spre Nerejutin, s-a răsturnat un microbuz al Institutului de dialectologie. La Nerejutin – un cătun din Munți, rupt de lume – se semnalase un dialect ciudat: ori cînd voiau să fie convingători cei din cătun pronunţau într-un mod special vocala a, ceva între a-ul englezesc şi semnul moale rusesc. Din referatul prezentat la o sesiune naţională de către unul din cercetătorii Institutului, care se oprise absolut întîmplător în cătunul respectiv, să bea apă, situaţia aceasta a vocalei se semnala numai şi numai cînd interlocutorul voia să fie convingător şi, de fapt, nu oricum convingător, ci foarte convingător. De exemplu, continua să demonstreze ampla lui comunicare, ce stîrnise un interes deosebit printre cei prezenţi, cel la care sesizase o ciudată pronunţare a vocalei, un bărbat din marginea satului, într-un flanel ponosit, ros în coate, se străduise să-l convingă că nu mai era apă în cătun de două zile, de cînd izvorul pe care ţeava îl aduce în sat şi mai departe, secase în mod ciudat prevestind, cum spuneau bătrînii, inundaţii catastrofale. O altă ciudăţenie semnalată în referat, şi, ulterior, confirmată de către cercetători, care scăpaseră uşor din accident, cîteva mici zgîrieturi, o tîmplă superficial rănită a unuia, era următoarea:
În faţa aparatelor de înregistrat, pronunţia ciudată dispărea, fenomenul avînd loc chiar şi atunci cînd aparatul era mascat. În Congres, precizarea stîrnise controverse. Rezulta, deci, mărturisea referatul că pronunţia nu poate fi ciudată, banda de magnetofon, dovadă absolut necesară în dialectologie şi folclor nu putea fi adusă în discuţie. Proba ar fi atunci auzul cercetătorului, trase concluzia, în cadrul dezbaterii, pe secţiuni, unul dintre cei prezenţi, spunînd pe nume unui lucru simţit de toţi, dar evitat totuşi. Asta însemna, cum imediat remarcară şi alţii, revoluţie în dialectologie şi, de ce nu, drum deschis imposturii. Cine garanta că auzul nu-l înşela sau, şi mai grav, că însuşi cercetătorul minţea? Astfel că, într-un ultim efort de a pune lucrurile la punct, institutul trimise la Nerejutin un grup de cercetători, sperînd într-o înregistrare a ciudatei pronunţii şi, deci, într-o reabilitare a probei fundamentale pentru dialectologie.