– XCV –
Terasa Carnivore
În Piața Mare, denumită astfel, deși ea nu e deloc mare, s-a deschis Terasa Carnivore.
La intrare, mai precis la cîțiva metri de intrarea sub forma unui Arc de Triumf din placaj, împodobit cu flori artificiale, îți arată mustățile un tigru de pluș, ce se vrea fioros, dar care nu reușește decît imboldul de a-l mîngîia pe cap.
Felina, cum i-ar spune reporterițele, întruchipează Carnivorele pentru care s-a deschis Terasa Carnivore. Carnivore care includ, întîi și-ntîi, omul.
*
Cățelul martor
Bătrîna Leona Calistru din Suceava, stînd singură în căsoiul primit în cadrul Procesului de retrocedare, a fost găsită moartă.
La început, s-a presupus că s-a sinucis.
În mîna descărnată, polițiștii au găsit, cu capacul desfăcut, un borcănaș cu somnifere.
Nepoții, stabiliți la Paris, deși bucuroși de moștenirea picată din senin, insistă pe lîngă Parchet cu o altă variantă.
Bătrîna a fost ucisă de un ins fără căpătîi.
Bunica are la Paris trei nepoți. Fiecare și-a întemeiat o familie. S-au căsătorit tot cu românce. Ca să pară franțuzoaice, acestea vorbesc stricat românește, deși sînt din Moldova de sus.
Bărbații, ca bărbații.
Au zis, Dumnezeu s-o ierte! fără a se tulbura prea tare, deoarece Bătrîna trecuse bine de 80 de ani, și și-au văzut de treburi.
Una dintre neveste, femeie fiind și mai ales din Moldova de Sus fiind, a zis că ea nu se lasă trasă pe sfoară de procurorii incompetenți.
Că ea știe sigur:
Bătrîna a fost omorîtă!
Pînă la urmă, nora le-a convins și pe celelalte. Și deși cît trăise bătrîna, nu osteneau clănțănind-o, acum le apucase grija de soarta ei postmortem.
Bărbații, ca toți bărbații cu muieri din Moldova de Sus, au cedat pînă la urmă gurilor neobosite ale nevestelor.
Au făcut plîngere la Procuratură împotriva vagabondului.
Plîngerea îl desemna drept martor pe cățelul bătrînei. Acesta – ziceau nepoții, iscălind asta – asistase neputincios la asasinarea stăpînei. Lătrase furios, sărise la vagabond, dar micuț cum era nu putuse să-l împiedice.
Excedați de familia bătrînei, care-i pisa la cap, ba îi și amenința că se va adresa Presei, procurorii au deschis o anchetă, au făcut un dosar și au cerut arestarea preventivă a tînărului, după ce l-au reținut 24 de ore.
La ședința admisă să fie publică, potrivit ipotezei din anchetă, a fost adus cățelul în vederea confruntării. Procurorii scriau în rechizitoriu că de cum îl va vedea, micuțul va sări la asasin, să-l sfîșie sau, mă rog, să-l muște, avînd vie în fața ochilor scena în care vagabondul îi sugruma Stăpîna.
Avocatul acuzatului s-a opus confruntării, pe motiv că animalul putea reacționa prin lătrat și din alte motive decît cel al furiei la vederea asasinului.
A acceptat pînă la urmă, după ce Acuzarea a fost de acord să fie adus în instanță un specialist în comportamentul cîinilor de apartament. Specialistul n-a fost bun la nimic. În sala de judecată s-a lansat într-un larg discurs despre deosebirea dintre cîinii din stradă și cîinii din apartament, atît de complicat din punct de vedere științific, încît judecătoarea a fost lovită de o migrenă atît de tare c-a respins cererea Parchetului pe motiv de rele tratament provocate unui animal de companie.
*
În metrou
Pe ușa deschisă la intrarea în stația care nu-i aglomerată, trei tinere s-au urcat în vagon chicotind qvasi erotic, după ce o pală de vînt le-a ridicat fustele pînă la brîu, confirmînd adevărul că poartă chiloței.
Un grup de prieteni, deja urcat, hohotesc zgomotos, din motive comice doar de ei știute.
Cei suiți la stațiile anterioare ascultă muzică la căști cu privirile pierdute în Neantul existențial.
Cei care s-au suit acum, își pun căștile și se pregătesc să se uite și ei în gol.
Două gospodine, fără nici o legătură una cu alta, și-au pus între picioare sacoșele din ale căror înscrisuri se poate trage concluzia fermă că sînt de la IKEA.
Le-au așezat astfel ca să nu se răstoarne pe podeaua jilavă a vagonului.
*
Visul-coșmar
Pe Mihăiță Stîlpnicul îl chinuie de ceva timp un coșmar.
Visează că se află pe un lac colcăind de rechini.
Trage disperat la vîsle, ca să nu-l prindă din urmă un rechin, care fuge după el cu botul deja căscat.
Lacul seacă însă văzînd cu ochii, mai ceva ca o chiuvetă prin gaura căreia se scurge, cu horcăit, apa pînă atunci dînd peste margini.
De fiecare dată Mihăiță începe să zbiere prin somn.
Noroc că-l trezește nevastă-sa.
Altfel l-ar prinde din urmă rechinul.
Mihăiță a umblat peste tot ca să găsească un leac.
A fost și la un psiholog, mai bine zis la o psiholoagă, de la care a plecat întrebîndu-se dacă nu cumva tipa s-a dat la el. Spre uimirea lui tipa i-a pus întrebări gen, dacă i se mai scoală? sau dacă nevastă-sa ajunge la orgasm?
Medicii de la București, la care s-a dus după ce i-au fost recomandați de o nepoată, cu casa peste drum de Spital, l-au chinuit ca pe hoții de cai. L-au pus să facă tot felul de analize care de care mai aiurea, de la urină pînă la viteza de sedimentare a sîngelui.
La sfîrșit, i-au recomandat să bea zece litri de apă zilnic, timp de o lună, pănă cînd se va umple lacul din vis.
Mihăiță Stîlpnicul i-a ascultat.
Și-a luat mai multe damigene de apă plată și s-a pus pe băut.
După o lună i-a trecut coșmarul cu lacul.
Lacul nu mai seacă.
Da, dar acum visează că lacul e lîngă casa sa și în fiecare noapte apa, dînd peste margini, îl îneacă în timp ce doarme.
Mai grav, apa îi îneacă și nevasta și copii.
*
Toamnă
Ploaie rece, de toamnă, venită mai devreme, gata să facă de rîs Buletinul meteo. Copacii au fost dezbrăcați peste noapte de vîntul acționînd din scurt ca un brici uriaș și parșiv. Pe trotuare, frunzele se amestecă cu noroiul într-un soi de bulion pămîntiu. În marginea trotuarelor s-au strîns bălți tulburi, late de un metru și ceva. Ca să traversezi pe celălalt trotuar ai două posibilități:
Să calci prin apa pînă la glezne.
Să ocolești vreun kilometru pînă dai de uscatul jinduit de Columb.
Cele două posibilități dispar la trecerea unei limuzine, care te face leoarcă.
*
Parcul Academiei
Prestigioasa instituție a țării, Academia Română, fostă Academia RSR, sărbătorește în aceste zile împlinirea unui număr de decenii de la înființare.
E un bun prilej pentru a mai cheltui ceva bani și, evident, de a mai ciupi cîte ceva. Mai mult sau mai puțin, după locul ocupat în ierarhia conducerii.
Chiar cum intri, pe stînga, s-a ridicat peste noapte un panou electric. În cuprinsul acestuia un înscris care aleargă zi și noapte de la majusculă pînă la punct le aduce la cunoștință trecătorilor că Distinsa sărbătorește nu știu ce aniversare. Prin fereastra nespălată de ani de zile a gheretei portarului se vede un grăsan înfulecînd lacom un pachet de salam. Trecătorii n-au timp de lecturi aeriene. Junele ciripesc duios la telefonul mobil, junii ascultă muzică de tobe la căștile înfipte adînc în urechi. Babele se întorc cu fundul către panou pentru a putea bate cruci spre Biserica de pe cealaltă parte a trotuarului.
În fața Aulei se descarcă deja mese, farfurii, tacîmuri, lăzi cu băuturi răcoritoare.
Poate fi în România un simpozion fără haleală și pileală?
O sumă devastatoare a fost cheltuită pentru amenajarea unui Parc menit a imita Natura lăsată în libertate sub forma unui Parc englezesc.
A fost așternută o peluză ținută în viață, în lupta cu căldura verii, de cîteva dispozitive, care aruncă stropi din belșug și pe aleea străbătută de Nemuritorii noștri.
Portarul își lasă din cînd în cînd ghereta cu ușa larg deschisă și tranzistorul de pe policioară bodogănind de unul singur pentru a tunde iarba în stil britiș. Apucă în acest sens cu vigoare mânerele mașinii, după ce, în prealabil, i-a pus motorul să păcăne, și o plimbă prin peluză cu gesturi falnice, de om convins că nu face asta în Bucureștii proviniciei europene, ci în Londra, în Hyde Park.
Fiind vorba de Parcul Academiei și nu de cel al Discotecii Black and white, arborilor, arbuștilor, tufișurilor și tufelor din cuprinderea verde li s-au pus tăblițe cu înscrisuri menite a le deconspira denumirea științifică.
La cîteva luni de la operațiunea de botezare științifică, după ce sute de elevi veniți în excursie la Academie, să vadă locul în care ar putea ajunge dacă vor învăța, se vor spăla pe dinți și-și vor tăia unghiile, au luat cunoștință de denumirile latinești ale copacilor întîlniți peste tot în România. Cel mai mare botanist din România, colaborator permanent al Enciclopediei copacilor din Europa, ajuns pe aici grație unei sesiuni științifice, a descoperit, devastat de furie, că denumirile sînt greșite.
Arborele, prezentat de tăbliță drept Gorun (denumire științifică Familia Fogaceae Quercus) e, de fapt, stejar.
Pentru a dovedi asta Conducerii Instituției, din principiu sceptică față de astfel de Operațiuni, marele specialist a rupt din fiecare cîte-o frunză și le-a comparat în fața Prezidiului Academiei, convocat de urgență. Specialistul nu s-a mulțumit cu asta. A convocat și televiziunile de știri, care au transmis în direct demonstrația cu frunzele, sub titlurile de pe burtieră gen:
Scandal la Academie; Cine tremură; Un specialist sare la gîtul președintelui.
Excedată de Tărăboi, conducerea Academiei a hotărît să se renunțe la plăcuțe.
Și astfel arborii, arbuștii, tufele, buruienile au revenit la ceea ce au fost inițial:
Plante anonime, așa cum le-a lăsat Dumnezeu, Marele Horticultor.
*
Palmierii de alegeri
Vin alegerile locale!
Paraschiv Porumbacu din Mijlocii Mari, un orășel legat de Drumul european printr-o șosea ruptă în bucăți de gropi pline de apă cu motorină și gunoaie, candidează pentru al treilea mandat.
Nu stă nemaipomenit în sondaje.
A făcut prostia să-și ridice reședința chiar la intrarea în orășel, în capătul șoselei străbătute de oameni furioși pînă la demență după cîțiva zeci de metri parcurși. Cum șoseaua măsoară 10 kilometri, nu e greu de înțeles că, la capătul calvarului, dînd cu privirile de Palatul primarului, toți sînt în stare să rupă buletinul de vot înainte chiar de a-l primi.
La sfatul consilierilor de campanie, între care se detașează Floricica Stamate, o tipă care-ți lasă impresia că te îmbie s-o dezbraci pe loc și pe gratis, Paraschiv Porumbacu a achiziționat pe bani grei 25 de palmieri, plantați de o parte și de alta a Bulevardului care străbate orășelul pentru a se opri pe neașteptate, ca și cum s-ar fi poticnit, dincolo de ultimele, case într-un maidan cu gunoi.
La ceremonia de inaugurare a palmierilor a fost prezent și prefectul, venit de la județ special pentru asta. Nu deoarece e din același partid cu primarul, ci pentru că auzise multe lucruri despre Floricica.
La cîteva zile după ceremonie, au început belelele.
Noaptea, cîte un palmier era furat prin scoatere cu totul din rădăcină.
Primarul era convins că-i opera adversarilor săi electorali.
Se înșela.
Palmierii erau furați de o bandă care activa la nivel național pe parcursul campaniei electorale.
Tot ceea ce se iniția în campanie din motive electorale trecea astfel de la un candidat la altul, statui, pomi plantați cu ceremoniale, panouri publicitare, chiar și Garduri proaspăt puse.
Banda lua palmierii și-i transporta pe ascuns la adăpostul nopții, în celălalt capăt al țării, unde un alt candida îi replanta.
Tot în cadrul unei ceremonii.