– LXVI –
Ins la restaurant
Nemulţumit de calitatea serviciului de la restaurantul Mioriţa, Costache Gurău vru să scrie în Condica de sugestii şi reclamaţii. Ospătăriţa, cea care nu-l servise cum trebuie, susţinînd că nu mai are bere, în timp ce toate mesele din jur se întreceau să dea gata sticle după sticle, făcu o figură jignită. De indignare că i se putea cere aşa ceva, se îngălbenise şi, toată numai o apă, prinse a se şterge furioasă, cu şervetul de pe braţ. Apoi, văzînd că Costache Gurău insistă, se răsuci pe călcîie şi, fără să spună un cuvînt, merse direct în bucătărie.
Trecu un timp lung.
Întreg restaurantul, sesizînd conflictul, se întorsese către Costache Gurău. Acesta – pentru care nu mai încăpea nici o îndoială – asemenea situaţii nu-l intimidau, luă un aer rece, indiferent, şi, în acest scop, prinse a privi cu mare interes fresca de pe peretele din faţă, înfăţişînd o vacă scărpinîndu-se de trunchiul unui palmier. (Cel puţin aşa vedea el, Costache Gurău, în acel moment fresca Victorie, înfăţişînd, de fapt, un stîlp de telegraf ce atingea cu gingăşie, acea infinită gingăşie a unei tangente, colţul unui paralelipiped fistichiu colorat). Trecură 10-15 minute. Nu se întîmplă nimic deosebit. Numai numărul ospătăriţelor ieşite în uşa bucătăriei crescuse. Unele arătau spre Costache Gurău, şuşotind misterioase, altele îl priveau pur și simplu. Îşi făcu apariţia şi bucătăreasa, cu mînecile suflecate, roşie toată şi ţinînd în mînă polonicul, semn că întîmplarea o surprinsese în plină activitate. În cele din urmă, o ospătăriţă mai curajoasă se desprinse din grup şi înaintă fermă către masa lui Costache Gurău. Acesta se opri din contemplarea frescei şi întoarse către ea o privire în care se citea bunăvoinţa celui care e supărat pe cineva anume şi nu pe toată lumea. Brusc, fără nici o explicaţie însă, ospătăriţa se opri pe la jumătatea drumului şi, după o scurtă ezitare, se întoarse la loc în grupul din care plecase. Costache Gurău se ridică de la masă şi, păşind demn pe covorul ros şi prăfuit care traversa sala, se îndreptă către uşă. Afară, cu acelaşi calm de la început, căută o fisă şi formă numărul Inspectoratului comercial municipal, aşa cum îl învăţase cîteva clipe mai înainte, o inscripţie de deasupra uşii bucătăriei:
„Pentru orice reclamaţii, telefonaţi la Inspectoratul comercial municipal telefon…”
De la inspectorat i se spuse că are dreptate, dar, în acel moment, n-aveau inspectori în bază, erau cu toţii plecaţi prin diferite colţuri ale oraşului. Da, cum se întorcea unul avea să fie trimis la restaurantul Mioriţa. Așadar, el, Costache Gurău, să se întoarcă în local, să-şi ocupe locul la masă şi să aştepte cu încredere şi, mai ales, cu calm. Costache Gurău puse receptorul în furcă, luă fisa de un leu, care,nu ştiu de ce, îi venise înapoi, şi, conform sfatului se întoarse în local, la masă. Ajuns la locul lui, unde, de altfel, îşi lăsase portmoneul cu cheile şi pachetul de ţigări Amiral, se apucă să devasteze localul, într-o perseverenţă rece şi totală, căreia îi puse capăt numai sosirea de urgenţă a unui echipaj al miliţiei.
*
Gară europeană
Gară nouă în Flenduroși, din seria Gări la standarde europene, ridicată de un nepot de soră al ministrului Transporturilor.
Ceasului din capătul peronului i s-au şterpelit limbile.
*
Pe şosea
Pentru că ridica probleme mari circulaţiei tot mai intense către complexul balnear, peste şosea s-au construit, din loc în loc, pasarele pentru locuitorii satelor de pe traseu.
Pe unele pot fi văzute inşi cu pălării de paie, trăgînd de lanţ o capră care refuză să meargă mai departe, sau vlăjgani goi pînă la brîu aplecaţi deasupra şoselei. Nu-ţi dai seama dacă vor să scuipe maşinile care trec pe dedesubt sau să se sinucidă, aruncîndu-se în gol.
Alte pasarele sunt pustii. Sătenii îşi încearcă norocul tăind şoseaua de-a curmezişul. Şi nu pentru că ar fi indisciplinaţi, ci pentru că n-au cum să ajungă sus, pe pasarelă.
Capătul scării şi capătul pasarelei sunt despărţite de un hău de doi metri.
Doar un campion olimpic ar putea face faţă încercării. Prin satele de pe traseu nu se găsesc însă asemenea norocoşi.
*
Numărul de înmatriculare
Primăria Orăşelului a comandat firmei de leasing un autoturism Kia Land Rover. Ar urma să umble cu el edilul şef. Acesta se dă în vînt după maşini scumpe. La împlinirea frumoasei vîrstei de 61 de ani, subordonaţii săi, îmboldiţi de contabilul şef, s-au gîndit să-i facă un cadou.
În fine, maşina a venit. Frumoasă, strălucind orbitor din încheieturile nichelate, cu un dispozitiv de dirijare a datului înapoi.
Cu ea au fost trimise actele de proprietar, dar şi numărul de înmatriculare.
Şi totuşi, primăria a refuzat să ia în primire maşina de la gară, unde fusese coborîtă de pe platforma unui marfar. Chiar în după-amiaza aceleiaşi zile, a pornit spre Bucureşti o adresă prin care firmei i se explica punctul de vedere al Primăriei în toată tărăşenia cu land Roverul:
„Prin adresa nr. 343/2008 ne-aţi informat că numărul de înmatriculare al autovehiculului este BR 20 PUL, număr pe care-l refuzăm din următoarele motive:
– combinaţia de litere PUL sugerează clar cel mai obscen lucru din limbajul românesc;
– un astfel de număr ataşat pe autoturism ar fi subiectul de batjocură al tuturor celor care-l citesc, dar mai ales al localnicilor;
– bucuria pe care am avut-o alături de cei dragi la achiziţionarea autovehiculului a fost demolată de primirea acestui număr de înmatriculare;
– persoana care conduce acest autovehicul este d.l. Calistru Viorel, care în momentul de faţă ocupă funcţia de primar al oraşului, aspect faţă de care vă lăsăm pe d-voastră să trageţi concluziile.
Drept urmare, vă rugăm să ne trimiteţi un nou număr de înmatriculare.
Pentru a nu se mai repeta un astfel de neajuns, vă rugăm să alegeţi o combinaţie de 3 consoane, de preferinţă din categoria X, Y, Z, W.
Acceptînd faptul că incidentul a fost doar o scăpare, vă asigurăm de toată consideraţia noastră”.
*
Prăvălii
Pe străduţa care te scoate afară din Centru, Nini Bălşoiu a deschis un magazin cu produse de mîna a doua şi, mai ales, articole folosite: de la polonice aduse aici pe sub mînă de puşti care le-au furat de-acasă pentru a-şi face rost de bani de droguri, pînă la sutiene la care proprietarele sînilor au renunţat după ce scurgerea timpului le-a făcut prea mari.
Mărfurile sunt grămădite în spatele vînzătoarei, dincolo de un grd ce se vrea tejghea.
Nini Bălşoiu n-a avut bani şi pentru rafturi.
Şi chiar dacă ar fi avut tot nu le-ar fi pus, deoarece s-ar fi dovedit de o perfectă inutilitate.
Clienţii, de regulă ţărani din jurul orăşelului, se interesează la vînzătoare de un anume articol.
Vînzătoarea, o femeie cu un aer veşnic obosit, deşi n-ar avea nici un motiv, nu se osteneşte prea tare să fie amabilă. Răspunde exact cît trebuie. Departe de ea, Doamne fereşte! intenţia de a te face să cumperi ceva. După cum îţi răspunde, după cum se mişcă, pentru a verifica dacă marfa solicitată se află în grămada din spatele ei, se înţelege limpede, fără echivoc, că puţin îi pasă dacă o să cumperi ceva sau dacă o să scoţi de sub haină o toporişcă şi o să-i crapi ţeasta.
Pentru a atrage clienţii, Nini Bălşoiu a scris, pe înalt:
Magazin de reduceri, iar pe lat, deasupra intrării:
Şef nebun
Preţuri nebune
Toţi cei care păşesc înăuntru surînd la un asemenea anunţ şi ajung în semiobscuritate cu un firicel de surîs pe buze.
Le piere însă şi firicelul cînd dau cu ochii de vînzătoare.
*
La Spital
Un nepot de mamă al şefului Clinicii de parazitologie şi-a deschis în incinta Spitalului un magazin cu de-ale gurii. De fapt, nu e magazin, ci prăvălie. O gheretă de placaj, din acelea făcute pentru paznici, dar în care paznicii nu stau, deoarece sunt prea strîmte, prea apăsătoare, a cărei ferestruică se iţeşte de după o perdea de tifon, pune la dispoziţia tuturor sandvișuri, chipsuri săraţi, biscuiţi şi suc în sticle de plastic, tip popic. Nepotul e un tîrîie brîu, un pierde vară. Sora cea mare, divorţată, i s-a plîns fratelui, şeful clinicii, singurul bărbat din familie ajuns om mare. Cu autoritatea sa de cap de familie, şeful Clinicii s-a angajat să rezolve chestiunea şi a rezolvat-o.
Urmarea crizei din familie se vede cu ochiul liber:
În curtea largă a Spitalului a apărut Minimarketul La Inima sănătoasă, de la care cumpără toţi cei veniţi la Policlinică cu sau fără bon de ordine.
Sucurile, chipsurile, sendvișurile nu sunt luate pentru a fi depuse la muzeu. Se dau bani pe ele pentru a face mai puţin plictisitor şi, prin asta, mai uşor de suportat, timpul de aşteptare pentru un consult la unul dintre cabinetele Policlinicii. Mulţi dintre cei care iau ceva de la prăvălia nepotului se apucă să mănînce sau să bea pe scările Policlinicii.
La scurt timp după instalarea magazinului-gheretă, în partea dreaptă a uşii a prins a luci din literele proaspăt aduse pe lume anunţul următor:
„Este INTERZIS consumul produselor achiziţionate din magazin pe scările policlinicii!!
În caz contrar va fi sesizat organul de poliţie.”
Tărăşenia a costat ceva bugetul, şi aşa secătuit, al Policlinicii. Iniţiativa n-a izvorît din grija faţă de scările policlinicii, oricum murdare, ci din rîca între şeful Clinicii de Parazitologie şi cel al Clinicii de Ginecologie. Văzînd că duşmanul său de moarte şi-a pricopsit nepotul – un tăntălău şi jumătate – şeful Clinicii de Ginecologie nu s-a lăsat pînă cînd conducerea n-a decis plantarea acestui anunţ.
Conceperea planului i-a luat ceva timp. Ba chiar i-a cerut şi unele sacrificii. Cum a fost, de pildă, faptul că o vreme n-a mai dat consultaţii. Dar a meritat. I-a ieşit unul a cărui şiretlic l-ar fi făcut invidios şi pe Richard al III-lea.
*
Restaurante, hanuri
Fostul restaurant Bachus a trecut printr-o schimbare din temelii. Luîndu-i acoperişul plat drept bază, i s-au mai pus în cîrcă alte două etaje, pentru a fi acum Popas: Restaurant şi Motel. Noul proprietar a luat în franciză o staţie de benzină şi e pe cale să pună mîna şi pe locul care găzduieşte mica piaţă, improvizată, de produse agroalimentare.
Restaurantul însuşi e acum altul, cel puţin ca profil.
Un panou ţinînd cît toată clădirea pe înalt, încearcă să-i deturneze de la drum pe conducătorii auto bărbaţi cu această ofertă:
Pizdulice de mînzat la grătar.
Eficienţa anunţului depinde de structura celor din maşină. Dacă femeile sunt mai multe, cel de la volan trece mai departe ca şi cum nici n-ar fi observat anunţul.
Regula e cu atît mai valabilă cînd lîngă cel de la volan se află nevasta.