– LXV –
Electorale
Urmînd sfaturile consilierilor de campanie, Partidul Să trecem pe Verde! de nuanţă ecologistă, a stabilit conţinutul pungii pe care toţi candidaţii urmează s-o dea cadou electoratului din circumscripţii. Alături de broşura cu programul partidului și portretul în culori al candidatului, avînd pe verso cîteva vorbe bine simţite, scrise cu mînuţa lui, în pungă se găsesc: un cozonac, o lumînare, o sticlă de vin românesc (neapărat românesc), covrigei săraţi, un borcan de castraveciori la oţet şi un dispozitiv de desfăcut capacele sticlelor de bere altfel decît cu dinţii.
Primesc pungă doar cei care au legitimaţie de membru.
Cei ce nu deţin aşa ceva se pot înscrie pe loc în partid, completînd cererea așezată pe spatele candidatului, nițel îndoit în acest scop.
Cum însă mai toate partidele practică pomana electorală contra înscriere pe loc, la nivel național s-au înregistrat milioane de cazuri de cetăţeni care fac parte în acelaşi timp din toate formaţiunile de pe eşichierul politic al ţării.
*
Fîntîna
Nu se știe cum de-a fost declarată monument fîntîna de pe pămîntul primit de Cornel Carabă din satul Scînteia oarbă la retrocedare. Prin sat circulau multe povești despre această fîntînă. Se spunea că din ea băuse apă Ștefan cel Mare pe cînd se ducea la Vrâncioia, la vremea respectivă încă suficient de tînără ca să nu i se spună Babă. Se mai zicea că în fîntînă s-ar afla Capul lui Mihai Viteazul, versiune greu de combătut în fața susținătorilor, chiar și cînd le puneai în față, subliniind cu deștuʼ, manualul de Istorie a României, fără șovăială la paragraful despre păstrarea celebrului cap la Mînăstirea Dealul.
Un mister rămînea și felul în care fîntîna fusese declarată monument istoric protejat. Se spunea că Directorul Școlii, istoric amator, trimisese cîneva Ministerului Culturii o solicitare în acest sens, luată în serios de mașinăria birocratică din instituție și transformată în decizie ministerială.
Indiferent de toate acestea, sigur e că proprietarul – Cornel Carabă – n-avea voie s-o astupe, n-avea voie să-i facă nici o modificare și, în plus, era obligat s-o întrețină pe banii lui.
Omul voia să ridice pe terenul respectiv o casă pentru fiul său, jefuitor de bancomate în Italia. Primarul nu-i dăduse autorizație. Ba mai mult, îl avertizase să nu se atingă de fîntînă.
La sfatul unui avocat de la București, Cornel Carabă găsi soluția.
Pe terenul respectiv construi o casă cu parter și etaj. La etaj era casa propriu-zisă. La parter era doar fîntîna, înconjurată de pămînt, rămasă așa cum se arăta în fotografia de la Dosarul pentru clasificarea ca monument.
Făcuse asta doar pentru a nu încălca Legea monumentelor.
Cu timpul realiză că fîntîna îi aducea și avantaje.
Astfel, iarna nu mai trebuia să iasă afară din casă în ger sau viscol, pentru a lua apă.
O avea la îndemînă, în casă.
Apoi fîntîna era rentabilă și din punct de vedere turistic.
Circuitul Vinului, o afacere a președintelui Consiliului județean pentru a-și moderniza o cramă pe bani europeni, cuprindea și fîntîna. Turiștii ajunși cu grupul după ce se îmbătaseră cumplit în lungul șir de degustări cu lăutari, se grăbeau să bea apă rece, scoasă de ei din fîntînă, cu ciutura. După ce se răcoreau de arșița vinului, simțeau nevoia să vîre ceva în gură.
Cornel Carabă oferea contracost d-ale gurii.
*
Fapt
Gelu Blîndu a fost cît pe-aci să-și omoare cîinele punîndu-l să sufle în zece lumînări din tortul aniversar comandat pentru ziua de naștere a lui Grivei. Tortul, evident, va fi mîncat de el, Gelu Blîndu.
Adus în casă de afară, unde tremura de frig, cîinele refuză să ia loc pe scaunul din capul mesei, refugiindu-se sub pat.
*
Pe Șosea
Șoseaua care duce dinspre Munți spre Orășel e însoțită un timp de scurgerea apatică a Rîului. Între apă și șosea se întinde o pajiște de un verde gras, înviorător, ici-colo marcat de boscheți.
Deasupra pajiștii se înalță trombe de fum alb.
Nu, n-au căzut bombe din loc în loc, adîncind cratere în pămînt. Nu e vorba nici măcar de grenade proaspăt explodate.
Trombele de fum, ca niște ciuperci atomice în miniatură, provin de la zecile de grătare în jurul cărora robotesc bărbații, în timp ce femeile își potrivesc fardul în oglinzi portofele, iar copiii își administrează reciproc scatoalce, scoțînd țipete ascuțite.
Unul folosește drept grătar căruciorul șterpelit de la supermarket. L-a scos din magazin plin de cumpărături și, după ce l-a deșertat în portbagaj, cum era departe de clădire și, pe deasupra, întuneric, nu l-a mai dus la loc.
Se gîndește să-l înapoieze după ce-l va folosi ca grătar în weekend.
Pe stînga, se întinde apa unui heleșteu. Două călugărițe își țin undițele în apă cu aerul că nu știu despre ce-i vorba.
Deși nu auzi, simți cu privirea bîzîitul miilor de țînțari deasupra apei.
*
Artă
Cei mai mulți pictori profesioniști s-au făcut pictori naivi. Se cîștigă foarte bine, mai ales peste hotare.
Pentru a fi mai autentici, naivii de ultimă oră au venit de la București în satul de munte și s-au făcut țărani.
Nimeni din sat nu mai poartă ițari și opinci.
Naivii umblă pe șosea în ițari și opinci.
Mulți din sat cred că joacă într-un film despre Miorița în variantă cinematografică deocheată.
*
Pentru că n-a scos pistolul
Poliţistului Virgil Niţă i s-a tras de la un avion cu prostituate. Era vorba de un lot de fete expulzate din Germania potrivit înţelegerii dintre autorităţile nemţeşti şi cele româneşti. Fetele erau cum nu se poate mai revoltate de o asemenea măsură. Cică fuseseră lucrate de către latino-americane, care ocupaseră deja piaţa berlineză, cu precădere zona din jurul Reichstagului, unde veneau clienţi social-democraţi, ce nu-şi îngăduiau să le exploateze, dîndu-le sume mici, aşa cum făceau creştin-democraţii, adepţi ai concurenţei sălbatice. Româncele, care practicau preţuri de dumping, le ameninţau locurile de muncă.
În realitate, fetele erau expulzate în urma unei înţelegeri dintre peşti şi autorităţile nemţeşti.
După un an de lucru pe piaţa din Germania se deprofesionalizau.
Clienţii le plăteau dar nu le făceau nimic.
Sub influenţa unei uriaşe campanii duse de fundaţiile de protejare a demnităţii femeii, de cum ajungeau la momentul cu pricina, îi apucau mustrările.
Se îmbrăcau rapid şi plecau nu înainte de a le lăsa un exemplar din Fetiţa cu chibrituri de Andersen.
După un an, fetele ajungeau să nu mai ştie cum se face sex.
Erau trimise în România pentru a se recicla.
Virgil Niţă le pupase mîna şi, zicînd fiecăreia, poftiţi Doamnă, le urcase în avionul de Bucureşti. În avion se nimerise şi un grup de pensionari nemţi înscrişi în excursia: Să cunoaştem ţara lui Dracula! Fetele făceau mare gălăgie, se fîţîiau încolo şi-ncoace pe culoar, chemau stewardesa pentru te miri ce, dar mai ales nu ratau nici un prilej de a-şi arăta pulpele. La început, bătrînii găsiră de cuviinţă să-şi exprime indignarea. Aşa cum îi sfătuise ghidul, îşi luară cu ei cărţi de citit şi, de cum decolase avionul, le deschiseseră, cufundîndu-se în lectură. Fetele nu se lăsară intimidate de protestul babalîcilor. Ştiau din experienţă că bărbatul e bărbat şi dacă e lungit în coşciug, astfel că, alcătuindu-şi poziţii cît mai deşuchiate, se pisiciră pe lîngă cei mai căpoşi. După nici un sfert de drum, fetele şi pensionarii ajunseră la o prietenie zdravănă, dacă nu chiar mai mult. Cu instinctul lor infailibil în materie de bărbaţi, fetele se adaptară rapid la noile condiţii, dictate de vîrstă. Celor cufundaţi în lectură le smulseră cărţile din mîini, le aruncară cît acolo şi-i poftiră să vadă împreună cîteva poziţii mai originale dintr-o revistă scoasă din poşetă cu un clipit din ochi. Ţinîndu-i în braţe pe cei pirpirii, fetele se uimeau de cît de frumoase erau nepoţelele din fotografiile găsite în buzunarul de la spate, pe pipăite.
La aterizare, ambele părţi, atît ghidul, cît şi poliţiştii români, trebuiră să apeleze la un megafon pentru a-i întrerupe din dansul în care se prinseseră.
Fete şi pensionari.
Virgil Niţă a fost dat afară din Poliţie, la plîngerea unei Asociaţii de protecţie a pensionarilor împotriva păcatelor tinereţii.
Deşi nu se întîmplase nimic în avion – se spunea în document – pentru că Virgil Niţă nu şi-a îndeplinit corect sarcinile de serviciu, călătoria a avut efecte grave asupra pensionarilor din grup.
Întorşi în Germania, unii au făcut infarct retrăind intens scenele deşucheate.
Alţii s-au dus la bordel întîia oară în viaţa lor, punîndu-şi la îndoială ipostaza de cetăţeni onorabili.
Nu puţini, ajunşi acasă, au început să facă soţiilor lor, pensionare, aluzii străvezii, confundîndu-le cu fetele din avion.
– Bine, bine, dar ce puteam să fac pentru a le opri? protestase Virgil Niţă.
– Trebuia să scoţi pistolul! i se răspunsese.