„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Tik-tok-uri pe sărite

– LXI –

Personaj

Dumitru Buleandră, om la locul lui, gospodar, bine văzut de mai marii comunei Corlățești.
Are un băiat foarte deştept, Gavrilă, bun la matematică, atît de bun că oamenii, văzîndu-l, îl întreabă  cît fac 9×9+5. Gavrilă Buleandră le răspunde pe loc,  fără să clipească, asemenea unui automat în burta căruia a clincănit fisa: 86! Cei care fac asta, n-au nevoie de rezultat. L-au pus să calculeze aşa, într-o doară, să mai treacă timpul. Şi tot într-o doară se uimesc, pîrţîie semnificativ din buze şi plesnesc din palme zgomotos. Cu băiatul lui Dumitru Buleandră, s-a petrecut la un moment dat ceva de pomină. Îmbolnăvindu-se de oreion, a fost dus la Spitalul clinic Colentina, din Bucureşti. La vreo săptămînă de la internare, Dumitru Buleandră primeşte o telegramă de la spital:
„Veniţi urgent. Fiul dumneavoastră a decedat”.

Jale mare. Pregătiri pentru înmormîntare. Sicriu, haine de doliu. Nevastă-sa, cel puţin, nu mai contenea din bocit.
Duminică, cei doi se prezintă la poarta spitalului, îndoliaţi şi boţiţi după lungul drum de noapte. Muierea, cînd vede spitalul, izbucneşte  iar în plîns. La Informaţii, un portar mărunţel, cu o buză de iepure, îi ia la rost:
Ce, abia acum se vine?
Şi le dă drumul în spital. Pe o bancă, în nişte haine de împrumut, băiatul! Gata să plece acasă, după ce se săturase de atîta aşteptat şi, mai ales, de mîncarea fără sare de la spital.

*

La Frizerie

După ce s-a așezat pe scaun, invitat de frizer cu gesturi ceremonioase, tînărului cu părul creț i-a tresărit telefonul mobil.
Între timp frizerul i-a așternut pe bust prosopul, asemenea unei pelerine. Tînărul se scotocește pe sub poalele prosopului și, găsind telefonul vorbește la el vreo zece minue, în engleză.
În tot acest timp, frizerul l-a așteptat cu briciul în mînă.
Nu pentru că voia să-i taie gîtul, ci pentru a-și exprima, la sfîrșit, admirația pentru cît de bine vorbește limba lui Shakespeare.

*

Vaca de la  Centrul de radioficare

A fost în anul de pomină cînd ascultătorii Centrului de radioficare au crezut că a venit sfîrşitul lumii. Era pe la 7 seara, în toate satele în care ajungea, pe fir, vocea centrului de radioficare Jantiţa, oamenii erau la masă, în faţa uşilor larg deschise ale bucătăriilor,  cîini linguşitori dădeau din coadă şi schelălăiau de plăcere. Se auzea vocea piţigăiată a bibliotecarei din Jantiţa citind, la rubrica „Din lumea cărţilor”, o recenzie a broșurii : „Dăunătorii viţei de vie”, cînd, deodată, pînza difuzorului crăpă de un ţipăt ascuţit de femeie. Apoi difuzorul amuţi şi, lucru şi mai grav, se întrerupse lumina. Abia a doua zi s-a aflat că între ţipătul din difuzor şi întreruperea luminii nu era nici o legătură, se stricase ceva pe reţea şi, de altfel, era tot întuneric cînd difuzorul a prins din nou să vorbească. Era o emisiune agrară, şi, toţi cei ce şedeau la masă au crezut că mor de spaimă auzind nitam-nisam, la cîţiva metri de ei, în întuneric o voce pornind să boscorodească monoton, ca un ins vorbind prin somn, „anul acesta, ca urmare a angajamentelor luate, producţia de lapte pe cap de vacă furajată a crescut cu 100 kg”. Ptiu! făcură mulţi din cei ce şedeau la masă, luaţi prin surprindere de cel ale cărui vaci îşi sporiseră producţia de lapte, fiţi-ar vacile ale dracului să-ţi fie!

A doua zi toată întîmplarea se dovedi banală. În timpul emisiunii în direct, o vacă din cireada care atunci se întorcea de la izlaz se abătu din drum şi vîrî capul pe fereastra larg deschisă a centrului de radioficare. Speriată, bibliotecara ţipase şi se ascunsese în dosul mesei. După ce privise încăperea cu blîndeţe, rumegînd, vaca o luase din loc agale. Rămasă în urmă, s-a ales imediat cu o bîtă zdravănă pe spinare. Totuşi, în acea seară, umblară prin sat fel de fel de zvonuri. Unii susţineau – în şoaptă, fireşte – că au venit americanii şi că bibliotecara, care era membră de partid, văzîndu-i, ţipase de frică. Alţii susţineau că nu bibliotecara, ţipase, ci altcineva, un derbedeu de a lui Samoilă, din satul vecin, care se urcase pe unul din stîlpii de radioficare şi ţipase la paharul de sticlă pe care se înfăşurau sîrmele. Evident, ţipătul o luase pe gaura sîrmei şi explodase în difuzoare.

*

Secvență de primăvară

Se lucrează de zor pe spaţiile verzi dintre aleile care duc la clădirea principală a televiziunii.
Înfig hîrleţe precise în pămîntul reavăn bărbaţii unei firme de sădit Flori şi arbuşti, sub conducerea unei inginere mici, subţiri şi a dracului.
Soarele dă exact cantitatea de căldură de care e nevoie pentru ca o vedetă intrată în birou să exclame:
Fetelor, a venit Primăvara!
Trec pe alei, cu sau fără treburi, vedete ştiute de tot Natul.
Părul stacojiu le joacă pe umeri în plete de Ileana Cosînzeana care merge din cînd în cînd la coafor.
Brăţările de aur şi argint le sună la încheieturi cînd ridică mîna ca să-şi dea deoparte zulufii, ca zalele unui cavaler cînd se aruncă pe cal.
Poartă cizme înalte pînă la genunchi,
Lucrătorii se opresc din lucru şi cu hîrleţele în mînă le urmăresc seduşi.
Deşi, dacă te-ai lua după felul în care ţin hîrteţele, ai crede că sînt gata să se năpustească cu ele asupra vedetelor.

*

Despre fantome

Populara emisiune România-Grădina Maicii Domnului se ocupă în noaptea asta de Fantome.
Mai precis de răspunsul la întrebarea:
Credeți în fantome?

Întrebarea spînzură pe micul ecran în colțul din dreapta sus, însoțită de precizarea: 0,50 euro SMS-ul. Altfel spus, cine trimite un SMS cu DA sau NU, își trece automat, pe factura telefonului mobil, 0,50 euro. La nici un sfert de ceas de la debutul emisiunii, Da zdrobește pur și simplu pe Nu.
5000 de Da la un singur Nu, și acela trimis de cineva din redacție, să nu se creadă că sondajul e aranjat.

Patronul postului, un fost milițian, fost polițist, fost recuperator, actualmente Mogul, împarte profitul de la SMS-uri cu o altă firmă, a unui cumnat, intrat mai demult pe piața SMS-urilor taxate.

La măsuța din studio, pe care stă modestă o sticlă cu apă minerală, parte componentă a reclamei la Dorna, apa perfect naturală, cum sună eticheta, în dreapta moderatorului poate fi văzută o persoană înveșmîntată în alb. Cum fața îi e acoperită de un văl alb, nu-ți dai seama dacă e bărbat sau femeie sau fără sex, ca îngerii. Prezentată în debutul emisiunii drept Fantomă, persoana stă țeapănă, fără a scoate un cuvînt, fără a simți nevoia unei guri de apă sau a unei scărpinări discrete.

Ce mai încolo și-ncoace!
Fantomă cu acte-n regulă!

După lungi dezbateri, CNA a decis ca emisiunea să fie difuzată după miezul nopții.
S-a explicat, într-o conferință de presă, că posibilele apariții ale unor fantome ar risca să producă infarcturi persoanelor slabe de inimă. După miezul nopții, rămîn să se uite la televizor – au motivat membrii CNA – doar persoanele tari din punct de vedere psihologic.

Pe scroll curg mesajele de la telespectatori despre experiența lor de viață cu fantomele.
– Am luat cunoștință chiar acum de existența fantomelor.
Una m-a ciupit de fund.

– Bunicul meu s-a făcut strigoi.
Îl aud cum tropăie pe tabla acoperișului. Vrea să intre în casă pe horn, și să mă dezvirgineze. Spuneți-i să aștepte pînă se termină emisiunea.

– O fantomă de pe Facebook, îmi cere să-i dau un like.
Pot face așa ceva?

– O fantomă de 80 de ani mă cere de nevastă, deși eu am doar 20 de ani.
Ce să-i răspund?

În studio, emisiunea duduie din plin.
Mai înainte a fost un popă în odăjdii, care a dat încolo și încoace cu cădelnița, pentru a alunga fantomele lui Ucigă-l toaca! Deși de a lui Dumnezeu, cum se grăbește să precizeze moderatorul, Fantoma din studio strănută puternic. Are alergie la mirosul de tămîie.
La sfîrșit, popa face o plecăciune telespectatorilor nevăzuți anunțînd c-a fost o slujbă pentru o casă supărată de duhuri.

Intervine în direct, dintr-un loc în care semnalul nu-i constant, un fost procuror, îmbătat de gloria de a fi lucrat cu fantoma celui ucis.
Fantoma i-a dat informații prețioase despre autorul crimei.

Din nenorocire – ține să adauge fostul procuror, după ce reclamă un minut de întrerupere, ca să se poată sui pe casă, unde semnalul e mult mai bun ca-n pivniță – judecătorul de primă instanță a respins chemarea la bară a Fantomei.

Spre sfîrșitul emisiunii, și-a făcut apariția în studio un cîntăreț pop, contrazicînd prin chelia sa, imaginea pletosului nespălat, care și-a promovat noul CD.
Fără nici o legătură cu fantoma.