Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 246, anul II, joi, 15 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Nu s-ar putea spune că dezbaterea în parlament a Legii bugetului stîrneşte prea mari emoții colective. Fiecare şedinţă nu înseamnă altceva decît luarea în discuţie şi întoarcerea pe-o parte şi pe alta a unor cifre. Cine să facă pasiune mortală pentru cifre? Nimeni. Nici măcar parlamentarii. Aceştia chiulesc pe rupte de la şedinţele din Dealul Mitropoliei. Cei care catadicsesc să vină, totuşi, nu se prea omoară cu atenţia. În timp ce la tribună trimişii guvernului se zbat să apere bugetul de încercările opoziției de a-l face borțos, gîndul multor parlamentari zburdă aiurea. Prin parcuri unde şi-au făcut apariția, odată cu florile înmiresmate, junele minijupiste, pe acasă, unde nevasta, pe lîngă faptul că e urîtă, se mai şi plînge că nu-i ajung banii.
Cu toate acestea, dezbaterea Legii bugetului ar merita o mult mai mare atenție. Nu numai pentru că fiecărei sume votate îi corespunde, în ultimă instanţă, un anume nivel al vieții într-un anume sector, dar şi pentru că intervențiile de la tribună, precum şi voturile pro sau contra exprimă deseori lucruri extrem de interesante în plan politic. Semnificativă, din acest punct de vedere, mi se pare ședința din 7 aprilie, ședință consacrată dezbaterii şi votării bugetului alocat armatei. Proiectul de lege prevedea, prin articolul 11, o sumă de 260,2 miliarde lei pentru cheltuielile de apărare a ţării. Cele mai simple calcule arată indubitabil că această sumă e mizeră în raport cu nevoile armatei. Din decembrie 1989 şi pînă acum starea materială a armatei române n-a încetat să se degradeze de la o zi la alta. Grelei situaţii în care a lăsat Ceaușescu armata ţării i s-au adăugat uriașele dificultăți economice ale tranziției. Dezastrul industriei naţionale, creşterea preţurilor, haosul raporturilor între unitățile economice productive şi-au pus pecetea şi pe situaţia armatei. Nu încape vorbă că acestei situații trebuie să i se pună capăt. Nu încape vorbă că bugetul alocat armatei trebuia să fie mult mai mare.
În primul rînd, pentru că, aşa cum a arătat, în intervenția sa de la tribuna parlamentului, ministrul Apărării, dl Niculae Spiroiu, România se află într-o zonă de conflict: între tensiunea explozivă din fosta Uniune Sovietică şi războiul devastator din fosta Iugoslavie. Adăugînd acestei situații agresivitatea extremismului maghiar, putem lesne trage concluzia că România are nevoie, la ora actuală, de o armată care să beneficieze de o deosebită capacitate de a reacționa la scînteia unui război. Nu numai pentru că în acest fel armata ar putea face față unei agresiuni externe, dar şi pentru că ar constitui un decisiv factor de descurajare. Cea mai bună apărare a unui stat în lumea modernă o reprezintă descurajarea potențialilor agresori. Nici un stat nu se aventurează să atace în clipă cînd ştie că se va confrunta cu o armată puternică. O astfel de armată nu se face însă numai cu lecții despre glorioasele tradiții ale poporului român şi despre frumusețile patriei strămoşeşti. Orice patriotism, oricît de înalt ar fi el, nu rezistă la ora actuală unei agresiuni cu tehnică de luptă modernă. O astfel de armată se face, aşadar, cu bani. Numai alocarea unei sume corespunzătoare de la buget poate garanta înzestrarea armatei cu o tehnică de luptă competitivă.
În al doilea rînd, bugetul alocat armatei trebuia să fie mult mai mare pentru că, în orice societate, armata e port-drapelul orgoliului național. Nimic nu e mai umilitor pentru națiune decît starea de mizerie a armatei. Și nimic nu influenţează mai mult nu numai disponibilitatea de a lupta, dar şi moralul de fiecare zi al cetățeanului. Una din cauzele haosului moral pe care-l traversează Rusia ține şi de spectacolul șocant pe care-l reprezintă degradarea armatei ruse. Sporirea sumei alocate de la buget ar fi influențat în bine, aşadar, nu numai capacitatea de a reacționa a armatei, dar şi însăşi stabilitatea morală şi politică a societății româneşti. Sînt acestea nu raționamentele unui naționalist-extremist, ci raționamentele unui om de bun-simt. Și cu toate acestea, ele n-au contat în parlament. Cu toate strădaniile ministrului apărării, cu toate eforturile unor parlamentari, bugetul alocat armatei a rămas acelaşi ca în proiect. Știți cine s-a opus din răsputeri ca suma pentru apărarea națională să fie mărită? Nu vă vine să credeți. Tocmai FDSN! Adică tocmai partidul care nu încetează a pălavrăgi pe toate drumurile despre patriotism, despre necesitatea apărării hotarelor ţării. Iată de ce dezbaterea pe marginea Legii bugetului merită o mult mai mare atenţie. Urmărînd-o conștiincios, ne-am putea da seama, ca în cazul sumei alocate armatei, pînă unde poate ajunge demagogia de partid.