Aeroportul din Malta se numește chiar așa, Aeroportul Internațional Malta, deși așezarea sa pămîntească e la Luga, un fel de Otopeni al capitalei, La Valletta. De la aeroport la capitala La Valletta faci cu mașina 19 minute, cale de doar 9 kilometri. E singurul aeroport care – vorba administrației – deservește întreaga insulă și, se înțelege, întreaga țară. Deschis în 1958, are doar două piste. De cum cobor din avion, îmi amintesc, mai ceva ca într-o revelație de tip proustian, că pe aeroportul din Malta au aterizat avioanele lui Bush și Gorbaciov, întîmpinați de șeful statului maltez, pentru întîlnirea din 2-3 decembrie 1989, trecută de noi, românii, în catastiful de cataclisme naționale drept Întîlnirea de la Malta, care ne-a decis Istoria. Aeroportul n-are burdufuri pentru ca pasagerii să treacă direct din avion pe solul maltez, nici măcar autobuz, să te ia de la avion și să te descarce, prin dezumflarea ușilor cauciucate, în fața uneia dintre porți. Avionul trage în fața clădirii scunde, de mărimea unui sediu de aeroport de provincie. După ce ni s-a pus scara, ca de obicei așteptată de toată lumea din avion, ridicată în picioare, arsă de o febrilitate nervoasă, de parcă dintr-o clipă într-alta aeroportul ar putea să dispară, luat de extratereștri și dus dincolo de Sistemul solar, într-un soi de nacelă, străbatem pe jos distanța pînă la Intrare. Poteca, pentru că de o potecă e vorba pînă la urmă, se întretaie cu un soi de arteră de circulație pentru mașini. Avînd în vedere că sîntem pietoni, iar mașinile, chiar și pe aeroport, tot mașini rămîn, e nevoie de o reglementare. Se ocupă de ea stewardesa, care pînă acum ne-a împărțit, ca pe niște bomboane facile, zîmbete dulci pe gratis. Luînd-o înaintea noastră, ea se postează în intersecție și, cu gesturi ferme, oprește mașinile, pentru a ne lăsa pe noi, pietonii să trecem nestingheriți.
*
Ghișeul pentru taximetriști
De cum ai trecut de ultimul și marele examen al aterizării pe un aeroport din străinătate – Recuperarea bagajelor –, o dată ajuns în sala dincolo de care se află Pămîntul rîvnit, cauți cu privirea locul de unde ai putea lua un taxi. Am citit și chiar studiat multe note de călătorie peste hotare. Niciuna nu se ocupă de un moment semnificativ al unei aventuri în străinătate:
Căutarea și luarea taxiului.
Cele mai multe note fac un salt enorm, incredibil, de la București, de acasă, de la autor, la unul dintre marile obiective turistice din călătorie. Citindu-le, ai impresia că autorii lor n-au călătorit:
Au fost pur și simplu teleportați!
După recuperarea bagajelor, moment despre care mi-am însemnat pe reMarkable, noul meu carnețel de reporter, de scriitor, gînditor și cumpărător, vine în ordinea succesiunii logice trecerea în sala de Primire. Pe toate aeroporturile, inclusiv pe Otopeni, ieșirea prin spărtura care a lăsat în urma opțiunea între Aveți de declarat ceva la vamă și N-aveți nimic de declarat, îți amintește de o posibilă apariție a ta pe scena unei săli arhipline, după ce-ai așteptat o groază în culise. Parvenirea din locul strîmt, nițel întunecos, al culiselor, în spațiul luminos, larg, al scenei, e asemenea unei orbiri. Simți nevoia să îți duci mîna la ochi. În fața ta, pînă departe, de la scenă, pînă în fundul sălii, stau sute de fețe necunoscute, din nefericire prevăzute cu ochi. Spun, din nefericire, prevăzute cu ochi, pentru că aceștia îți spun clar că se așteaptă de la tine să faci sau să zici ceva deosebit.
Deși sala de așteptare la un aeroport nu e o sală de spectacole, cu o scenă pe care tu dai buzna, primul contact seamănă cu cel încercat în cazul unei săli de spectacole. O mulțime de inși își năpustesc privirile asupra ta, în așteptarea cuiva care, evident, nu ești tu. În mod obișnuit, cel așteptat e un neam, un amic sau pur și simplu un client al celor din sală, descurajați să ia cu asalt Ieșirea de o bară din lemn sau din metal. Sînt însă și situații în care proaspăt ieșitul e o vedetă. Ajuns la Nisa, de cum am dat cu ochii de așteptînzi (cei care așteaptă, cuvînt născocit de mine pentru a fi utilizat exclusiv în acest reportaj), m-au surprins camerele de vederi ale televiziunilor, îndreptate spre ușă ca puștile spre cel condamnat la moarte. Am aflat că era vorba de o mare vedetă de podcast, care tocmai aterizase la Nisa de la Londra pentru a lua mașina ca s-o ducă la un festival de la Monte Carlo. Apariția unui astfel de călător stîrnește un freamăt de pădure de stejari între toți așteptînzii, indiferent de relația lor cu așteptatul. Nițel mai departe de așteptînzii neamurilor îi poți vedea pe așteptînzii clienților. Trimiși ai hotelurilor, firmelor de turism, dar și ai diferitelor instituții, asociază privirilor cercetătoare tablete fie cu numele așteptatului, fie cu cel al așteptîndului. Dacă n-ai plecat imediat la taxi sau la metro, oprit să mănînci ceva la unul din localurile gen fast food din sala de primire, poți vedea întotdeauna cîțiva dintre cei care au așteptat degeaba. Deși e limpede că toți așteptații de la o cursă au ieșit deja, totuși așteptînzii nu disperă. Și uneori răbdarea lor e răsplătită. La un moment dat apare, ca printr-un miracol așteptatul:
A întîrziat, pentru că nu-și recuperase geamantanul!
Indiferent că te-ai oprit sau nu ca să îmbuci ceva, fie împingînd căruciorul, fie tîrînd după tine valizele, iscodești atent tăblițele și tablele care te-ar putea ajuta să identifici locul de unde se ia taxiul. În cele mai multe cazuri, inscripția de deasupra ușii face parte dintr-un pachet mai mare de inscripții, inclusiv cea care-ți spune unde e Parcarea.
O dată trecut de ușa aeroportului, nu înseamnă c-ai nimerit deja la Taxiuri. Sînt multe situații în care un indicator îți arată cu ciocul că locul e mult mai departe. Locul de unde se ia taxiul îl descoperi și fără indicator. După pasagerii care fac coadă, dar și după taxiurile care fac coadă. Te așezi la coada de pe trotuar și, cînd ți-a venit rîndul, trage în fața ta un taximetrist, care deschide portbagajul, îți ia valizele și le pune în portbagaj. Cel care-i urmează la coadă îi invită pe clienții din spatele tău. La unele aeroporturi – Frankfurt, de exemplu – operațiunea de repartizare a taxiurilor e dirijată de un cetățean prevăzut cu țignal. Cu o mînă face semn pasagerului căruia i-a venit rîndul și cu cealaltă taxiurilor. Sînt și aeroporturi în care locul de luare a taxiului e la mama dracului. La Edinburg mi-a venit rău dibuindu-l. La aeoportul din Malta, înainte de a ajunge la taxi trebuie să te prezinți, în interiorul aeroportului, la un ghișeu deasupra căruia scrie Taxi. Arăți unei cucoane dinăuntru hîrtia cu datele rezervării la hotel sau, mă rog, îi spui adresa unde să te ducă taxiul. În replică, distinsa îți dă hîrtia intitulată Pre paid cupon, subintitulată Clients copy & receipt (to be show to taxi driver). Hîrtia continuă cu precizarea:
Costul cursei a fost plătit aici la ghișeu.
Bacșișul nu e inclus.
Cu hîrtia asta în mînă, ieși din clădire în căutarea taximetristului al cărui număr de mașină a fost primit de tine la ghișeu.
În cazul meu n-a fost nevoie de un asemenea efort.
Șoferul taxiului mă aștepta lîngă ghișeu.
*
Mi se întîmplă numai mie
Așteptînd ca persoanei din fața mea să i se dea chitanța de urcare în taxi, am aruncat o privire spre ghișeele firmelor de închiriat mașini. La București fiind, voisem să închiriez una de pe Internet. Nu de alta, dar făcusem mai multe ore de parcare cu spatele sub îndrumarea unui șofer profesionist. Încrezător nevoie mare în abilitățile dobîndite peste noapte, îmi trece prin cap acum să închiriez o mașină de la aeroportul din Malta.
Slavă Domnului că era o coadă de toată frumusețea!
Coadă care m-a descumpănit.
Zic Slavă Domnului! pentru că urcîndu-mă în taxiul Aeroport – La Valetta, îmi dau seama că volanul e pe dreapta, ca-n Anglia!
Cum dracu! de nu m-am gîndit la asta!
Dacă închiriam una de pe Internet?
Sau dacă, văzînd că nu-i coadă, luam una de la aeroport.
Îmi imaginez ce față aș fi făcut conștientizînd c-am dat degeaba 400 de euro!
Am, totuși, o satisfacție. Cea de a mi se confirma a nu știu cîta oară Învățătura
Tot Răul spre bine!