Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 280, anul II, joi, 27 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Susţineam în editorialul de ieri că scrisoarea dlui Ion Solcanu, vicepreşedinte al FDSN, adresată membrilor Biroului Executiv Central, constituie un excepţional document despre situaţia din interiorul partidului de guvernămînt. Prima şi cea mai importantă dezvăluire constă în afirmaţia că FDSN a avut în ultimul an numeroase întîlniri şi discuţii, pe probleme majore ale activității partidului, cu „liderul de fapt al partidului nostru – dl Preşedinte Ion Iliescu“. Mi-ar fi destul de uşor să declar că importanţa acestei dezvăluiri constă în semnalarea unei încălcări flagrante a Constituției: deşi echidistant prin obligaţie constituțională, dl Ion Iliescu poartă discuții cu un partid de pe eşichierul politic pe marginea problemelor interne ale acestuia. Apartenenţa dlui Ion Iliescu la FDSN e un lucru ştiut de toată lumea. Faţă de atîtea şi atîtea încălcări de pînă acum ale Constituţiei, ce mai contează una în plus?! Dezvăluirea dlui Ion Solcanu e importantă din alt punct de vedere. Şi anume, din cel al situaţiei existente la nivelul conducerii FDSN.
Una dintre garanţiile obligatorii pentru puterea unui partid constă în existenţa unui lider public de marcă. Acest lider întruchipează partidul în ochii întregii țări. Gesturile şi declaraţiile sale publice sînt văzute ca exprimînd poziţia partidului în diferite probleme ale actualităţii. În acelaşi timp, ele sînt tot atîtea puncte de reper pentru masa membrilor de partid. Dezvăluirea făcută de dl Ion Solcanu ne arată însă că FDSN nu are un asemenea lider. E drept, FDSN beneficiază de un preşedinte: dl Oliviu Gherman. Scrisoarea dlui Ion Solcanu ne avertizează însă că nu acesta e liderul de fapt al partidului. În consecinţă, aşa cum, de altfel, s-a văzut şi se vede din afara FDSN, gesturile şi declaraţiile dlui Oliviu Gherman n-au semnificaţia şi autoritatea de lider al partidului.
La rîndu-i, nici dl Ion Iliescu nu e acest lider public. Constrîngerile constituţionale îl obligă pe dl Ion Iliescu să conducă FDSN pe şest. Domnia-sa nu poate vorbi în numele FDSN. Domnia-sa nu poate negocia cu alte partide în numele partidului de guvernămînt. Absența unui lider public explică multe dintre slabiciunile FDSN. Aşa cum arată şi dl Ion Solcanu, structura Biroului Executiv Central nu e funcțională. Ea e concepută pe orizontală, în timp ce o adevărată structură funcțională presupune o ierarhie piramidală. Dat fiind că liderul de fapt e la Cotroceni, partidul nu beneficiază de o autoritate care să tranşeze în disputele dintre diferiții membri ai conducerii. În aceste condiții, vanitățile, interesele divergente au făcut ca multe decizii să fie precedate de lungi discuţii sterile. Nu puţine au fost situaţiile cînd nu s-a putut lua nici o decizie. Această stare de lucruri a paralizat activitatea FDSN, a lipsit partidul de guvernămînt de posibilitatea unei reacţii prompte, sigure, la extraordinara dinamică a realității. Adăugînd şi faptul că în numele partidului vorbesc numeroase persoane, multe dintre ele exprimînd poziţii divergente, avem astfel explicația șovăielilor şi a bîlbîielilor FDSN fată de unele evenimente politice petrecute în ultimul timp: moţiunea de cenzură, greva generală, ridicarea subvenţiilor, scandalul Florică.
Trecînd peste alte deficienţe interne ne vom opri asupra unei slăbiciuni fundamentale a FDSN, dezvăluită de scrisoarea dlui Ion Solcanu: slaba pregătire a partidului pentru a prelua responsabilitățile specifice unei formaţiuni politice de guvernămînt. Într-adevăr, aceasta
s-a văzut nu numai în pozițiile contradictorii ale FDSN față de politica guvernului Văcăroiu, dar şi în întreaga atitudine a partidului faţă de problemele fundamentale ale țării. Cîtă vreme se află în opoziție, un partid îşi poate permite să fie sectar, războinic fată de celelalte partide. E, de altfel, una din modalitățile prin care partidul îşi păstrează locul bine delimitat pe scena politică. Ajungînd la putere, un partid trebuie să aibă însă o deschidere mult mai largă, să fie mult mai tolerant față de alte partide, inclusiv față de cele de opoziţie. Acest lucru nu s-a întîmplat cu FDSN, care a continuat să ducă o politică rigidă, belicoasă față de alte partide. În problemele fundamentale ale ţării, FDSN n-a căutat să angajeze un dialog cu alte formaţiuni politice, un dialog absolut necesar la un partid care şi-a asumat guvernarea. Din această cauză, societatea românească a rămas divizată în problemele fundamentale ale României, bătălia electorală a continuat şi după alegeri. Cu consecințe grave nu numai pentru România, dar şi pentru partidul din fruntea ei.
