Anul 2 / Numărul 7 / Săptămâna 7 – 13 martie 2022
Romanul „Delirul” a fost publicat iniţial într-un tiraj de 35.000 de exemplare. Apoi a fost suplimentat cu alte 90.000 de exemplare. La începutul anilor ’90, Ion Cristoiu a reeditat romanul „Delirul” eliminând capitolul despre Ceauşescu pe care l-a înlocuit cu un altul despre Stalin din manuscrisul autorului, păstrat de familie. Jurnalul Naţional: Domnule Ion Cristoiu, de romanul „Delirul” sunteţi legat personal mai mult decât oricare alt critic al operelor lui Marin Preda…
Am început cu entuziasm micro-romanul lui Bohumil Hrabal Bambini di Praga. Pe autor mi-l amintesc din capodopera Toba spartă, citită înainte de 1989, din care am reţinut zicerea: Nu se poate trăi fără o gaură-n cap. Mă dăduse gata atunci mecanismul umorului cehesc, tipic acestui popor în stare să se amuze şi în faţa unei cotropiri străine. Esenţa mecanismului de tip Haşek e dată de pălăvrăgeala personajelor. Un fapt, fie el minor, scapără în personalitatea flecarului amintirea unei istorioare vesele: Mecanismul Madelenei proustiene citit pe dos.
Cam la toate hotelurile din străinătate, procedurile standard sînt aceleaşi, cum se întîmplă, de exemplu, la lansarea unui robot în direcţia planetei Marte. De această dată, robotul nu e o maşinărie schiţînd un omuleţ abstract, asemenea picturilor care profeţesc toaleta publică din împrejurimi, ci un om concret, un om în carne şi oase. Omul eşti tu, abia coborît din taxi şi năucit de efortul intelectual depus pentru a stabili dacă şoferul te-a tras sau nu pe sfoară. Ca în multe alte cazuri din viaţă, nu vei afla niciodată adevărul.
Pe scaunele așezate de o parte și de alta a vagonului de metrou toată lumea citește revista 22, publicația intelectualilor de elită din România. Dacă ai sub braț revista, ținută astfel încît să se vadă că-i vorba de 22 și nu de Dincolo de chiloți, beneficiezi de privirile admirative ale unor intelectuale gen scînduri de călcat mergătoare. În mijlocul vagonului, spînzurat de inel stă proțăpit un ins din provincie, întîia oară în viața lui la întîlnirea cu metroul. Nu s-a așezat pe scaun, deși locuri sînt multe libere: Se teme să nu treacă de stația Romană fără să-și dea seama.
Te aştept în fiecare gară, / Dacă se va întâmpla să urci? / Dintr-un buchet întristat de recruţi, / Dintr-o sală de aşteptare / Luminată ieftin, / Dintr-o cutie de chibrituri / Uitată pe peron, / Dintr-o amintire carnală a mea, / Te-aştept să mă ajungi / Din urmă. / În fiecare gară, / În fiecare trecere pe la uşa cuşetei / În care nu dorm, / În fiecare tresărire a osiei vagonului, / Te-aştept să mă ajungi din urmă. /
