Anul 2 / Numărul 26 / Săptămâna 25 – 31 iulie 2022
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 1221, anul V, luni, 1 iulie 1996, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Vineri, 28 iunie 1996, senatorii s-au întrunit într-o şedinţă festivă pentru a-şi lua rămas bun de la actuala sesiune parlamentară. Patru ani în şir de cînd alegerile din ’92, suflînd în insul unor cetăţeni, i-a făcut ditamai senatorii, distinşii aleşi ai neamului n-au avut tăria de a sta în bănci peste hotarele zilei de joi. Iată-i acum, pe canicula asta răvăşitoare, venind la serviciu vineri dimineaţa.
Dacă tot m-am apucat (cel puţin aşa-mi zic) de cartea de proză, să citesc ceva, ca să-mi intru în mînă. Deschid uşa camerei cu pereţi burduşiţi de cărți de Literatură. E noaptea tîrziu, 12 şi ceva, după ce m-am întors de la emisiune şi am luat un antibiotic pentru a scăpa de viroză. În lumina dintre alb şi gălbui, cărţile îşi arată cotoarele impasibile, ca şi cum ar fi nişte dame din profil. Pentru ce am eu nevoie – stil viu, biciuitor – ar fi bun Sadoveanu. E prea liric. Volumul meu de proză se vrea satiric. Poate un roman de un satiric englez.
Cafenelele Parisului, dar şi ale Romei, Vienei sau Lisabonei, dau clientului posibilitatea de a consuma priveliştea străzii. Există însă şi varianta contrară. Cea în care clientul devine privelişte. În timp ce mănînci o friptură sau bei o cafea, se scurg pe lîngă tine mii de cetăţeni care te consumă în chip de privelişte. Via Veneto, una dintre cele mai luxoase străzi din Roma, înşiră pe trotuare, ca vagoanele unui mărfar, numeroase restaurante închise în cutii din geamuri. Seara, la ora cinei, respectivele gem de clienţi.
Am scris într-un număr anterior despre dramatica plecare de-acasă a lui Tzontzy. Voi relata mai jos Întoarcerea. Marea Întoarcere. Seara, la ceva timp după întoarcerea de la Bibliotecă, stau în biroul meu, în chip americăneşte, şi mă chinui să găsesc un loc gol pe ultimele pagini ale unui volum de Publicistică de-a lui Arghezi, pentru a-mi nota pagina şi ideea programtă a deveni, într-un timp de după Judecata de Apoi, eseu supus publicării. Uşa se deschide brusc şi soţia apare în cadrul ei cu pisoiul în braţe. În mod obişnuit, soţia nu mă bate la cap cînd sînt în biroul meu. Doar evenimentele mari, de răscruce în viaţa noastră domestică, o fac să deschidă uşa.
Cei cu dinamita drept punct de program „democratic“ nu vor fi știind că Bolintineanu era ministru pe când scria Fata de la Cozia. Și a fost ministru al lui Cuza, Bolintineanu, și a lucrat la secularizarea mănăstirilor închinate, și, în urma unei călătorii pe la „Românii de la Pind“, a întreprins, pentru prima oară – așa cum se putea face de către un principat vasal – organizarea școlii românești în Macedonia. În scopul acesta a stăruit la cei de aici, originari de acolo, înstăriți în țară, să clădească școli, pe socoteala lor, prin comunele de naștere ale fiecăruia.
De la Delfi la Micene
