Anul 2 / Numărul 36 / Săptămâna 24 – 30 octombrie 2022
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 131, anul I, sîmbătă, 21 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Anunţată de o intensă publicitate, ieri a avut loc, în Bucureşti, inaugurarea oficială a Bursei Române de Mărfuri. Însemnătatea momentului pentru procesul trecerii la economia de piaţă nu poate fi pusă în discuţie. Comentatori mult mai pricepuţi decît mine în materie de economie au subliniat-o din plin şi cu spor. Din articolele lor, subsemnatul, ageamiu la disciplina care l-a dat lumii pe dl Theodor Stolojan, a înţeles că Bursa Română de Mărfuri e o instituţie fundamentală a capitalismului.
Mă apucă din cînd în cînd nevoia de a face ordine în birou. După fiecare carte consumată, ar trebui s-o pun la loc, de unde am luat-o pentru a scrie despre ea sau din ea. Ar trebui să fac așa și cu cărțile abia cumpărate. Aici manevra ar fi mai grea: Biblioteca e arhiplină. Ca să mă apuc de orînduit, ar trebui să arunc de pe rafturi cărți deja așezate. Numai că nu mă lasă inima să scot cărți din bibliotecă. Pe lîngă multe altele, Operațiunea Facerea ordinii duce la descoperirea unor cărți sau documente despre care uitasem și că există, d-apoi că le-aș găsi în bibliotecă.
Încă de la Dusseldorf, de la aterizare, în drum spre Aachen, împreună cu soţia ne-am lansat într-o veritabilă aventură: Descoperirea, în Germania, a nemților! – Uite un neamţ! exclamă soţia, văzînd pe stradă un tată blond, cu doi copii blonzi. – N-aș fi atît de sigur, răspund eu. Şi dacă e un turc vopsit, care a făcut copiii cu o nemţoaică? Nu e lucru ușor azi să descoperi nemţi în Germania. Spaţiul public e plin de turci, chinezi, asiatici în general, locuitori din Est (rromii noştri)…
Motty trebuie să mănînce doar boabe de o anume calitate recomandate de doctor. Suferă de rinichi. Colac peste pupăză, a rămas și fără dinți. Asta nu-l descurajează să mănînce pe rupte. Viața lui Motty e o nesfîrșită alergare după ceva de ronțăit. Suferă de asta – cred – de pe vremea cînd era maidanez. Pisica din casă are la dispoziție 24 din 24 de ore farfurioara cu mîncare. Pisica din stradă e lipsită de așa ceva. Ea trebuie să fie cu ochii în patru nu numai ca să evite pericolele, dar și ca să nu-i scape ivirea neașteptată a unui prilej de halire. Uneori asta înseamnă un pumn de boabe turnate pe asfalt, dintr-o pungă de plastic, de o iubitoare de animale.
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti! – a fost o vreme când în parlamentul românesc nu dădeau tonul Oaie, Ploaie, Găină și Opincă. Pe atunci, stăpânirea vorbea prin graiul „vizirului“ ori al „vulpoiului“ de la Golășei, sau al „castelanului“ de la Țibănești, asistați de Rosetti, de Cogălniceanu, de Barbu Catargi, de Alexandru Lahovari – de miniștri, în sfârșit, nu de… subsecretari. Camerele exercitau controlul prin Kițu, prin Conta, prin Stătescu, ori prin Vasile Boerescu sau prin Manolake Kostake Epureanu, a căror greutate apleca, la tot momentul, balanța partidelor – nu prin Mihalache ori prin clienții doctorului.
Edinburgh – capitala patrimoniu a Scoției (partea a II-a)
