Anul 3 / Numărul 27 / Săptămâna 24 – 30 iulie 2023
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 171, anul II, joi, 18 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Într-un interviu acordat unui săptămînal bucureștean, dl general Ioan Dănescu, ministru de Interne, susține că fenomenul corupţiei nu poate fi eradicat (mai jos – stopat; şi mai jos – reducere) doar prin acţiunea exclusivă a poliției. Teza pare a fi una fundamentală pentru gîndirea dlui ministru. Într-o discuție avută pe la sfîrşitul anului trecut, domnia sa mi-a justificat-o printr-o raportare la realitatea românească de azi. Fenomenul corupției e posibil şi pentru că alte instituții ale statului de drept decît poliția nu-şi fac un stindard din lupta împotriva lui. Intransigenţa poliției nu ajunge.
Recitind proza lui Caragiale observ că personajele sînt la curent cu ultimele „informațiuni”, cum li se zic în bodegi știrilor. Atît în discursuri de cîrciună, cît și în intervenții la judecătorie, la ghișeu, personajele fac trimitere la întîmplări din politica internă, dar și la cele din politica externă. Personajele, gata să piardă timpul cu flecăreli de bodegă sau de cafenea, sînt funcționari. Am mai observat în scris, cred, că lumea lui Caragiale e una a funcționărimii sau a profesiilor zis liberale. S-a susținut, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Din cîte am băgat eu de seamă, Caragiale trece cu vederea și lumea capitalismului românesc.
Am ajuns la Paris. Altădată, la încheierea propoziției aș fi plasat semnul exclamării. Semnul că e un eveniment în viața mea, unul pe care l-am dorit. De ce nu l-am pus acum? Pentru că nu mai e demult pentru mine un moment de destin călătoria la Paris. Am fost de multe ori pînă acum în Orașul Luminilor (folosesc metafora asta lustruită de atîta pus pe hîrtie ca să nu repet prea repede cuvîntul Paris), am văzut și am vizitat cam tot ce era de văzut și vizitat, am citit și răscitit mult și multe despre Paris. Mare lucru în materie de noutăți nu-mi mai poate aduce o călătorie la Paris.
De cum aude clănţănitul sec al porţii, dulăul Instituţiei vine în fugă pînă la mine împungîndu-mă cu botul, ca un viţel care latră. Drept răsplată îl mîngîi pe capul ca o bilă, deşi – sînt sigur – mult mai mulţumit ar fi dacă i-aş da ceva de mîncare. În astfel de împrejurări, de fiecare dată îi spun portarului cît e de frumos şi de fiecare dată portarul mă roagă să-l ajut să-l fure. Vrea să-l punem în portbagajul maşinii sale şi să-l duc în Argeş, într-un sat unde are căsuţa bătrînească. Şi de fiecare dată îi răspund că nu-mi dau seama cum îl pot ademeni.
Grăsuța și-a potolit foamea. Nu se mai repede la oală. Din când în când se duce totuși la locul faptei, înșfacă un os, îl înfulecă și iar se depărtează. Mulțumită, s-a așezat cu botul pe labe. Deodată, îi vine chef să latre pe cineva. Pune ochii pe un ins cu fes și flanel, care se îndreaptă spre Marele Bulevard fluierînd vesel și ținând în mînă o pungă de plastic găurită. Grăsuța îl hămăie nițel. După care se întoarce la locul ei cu satisfacția datoriei împlinite. Datoria de a-i lătra pe cei considerați de ea că sînt de condiție proastă!
Două scurte vizite la Haguenau și Kehl
