„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Anul 1 / Numărul 8 / Săptămâna 19 – 25 aprilie 2021


Istoria Presei române trăite de mine însumi

Potrivit Carnetului de muncă, așa cum i se spunea la vremea respectivă Cărții de muncă de azi, pe 1 februarie 1990, am demisionat de la revista Teatrul. Ordinul de acceptare a demisiei, purtînd numărul 60, a fost semnat de Andrei Pleșu pe 8 februarie 1990. Nu știu în ce zi mi-am strîns lucrurile și am plecat pentru totdeauna de la sediul revistei. Sediu în care nu m-am mai întors niciodată în cei treizeci de ani trecuți de atunci. Nici nu știu dacă revista Teatrul mai apare și dacă da, unde își are sediul.

Continuați lectura >
Jurnalul gîndurilor mele

1. La Cluj, sîmbătă, după încheierea sindrofiei cu premierea (cînd vei avea în curînd 70 de ani de viață și 50 de ani de presă, nici un premiu din lume nu te mai mulțumește), dau o raită prin centrul orașului. Ca aspect, Clujul din 2017 nu diferă prea mult de Clujul anului 1972, anul în care am părăsit Ardealul pentru București. Deși sîntem de mult în capitalism, de aproape 30 de ani, se spune, strada centrală, Corso, oferă aspectul exterior al unui burg transilvan împiestrițat cu prăvălii de Istanbul.

Continuați lectura >
Minutul de istorie
Cele două pagini din Expres, 23 februarie 1990, în care apare amplul meu articol 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări, prima punere la îndoială în România a tezei potrivit căreia Nicolae Ceaușescu a fost răsturnat printr-o Revoluție și nu printr-o Lovitură de stat.
Lumea văzută de un român rupt în fund

Toate ghidurile ţin morţiş să te avertizeze că-n Scoţia vremea e impredictibilă. Pentru ghidurile despre lumea occidentală, ţara noastră nu există. Altfel, ele ar adăuga imediat: Asemenea politicii din România postdecembristă. Adevărul cu impredictibilitatea e confirmat de viaţă din plin la Edinburgh, Capitala Scoției. La 1,30, e soare. Lumea se năpusteşte prin parcuri. Peluzele gem de inşi lungiţi pe jos, dormitînd ca pisicile. La 1,35 începe să plouă. Unii îşi desfac umbrele, pe care nu-mi dau seama unde le-au ţinut.

Continuați lectura >
Proza

Responsabilii cu textul puteau sta liniştiţi. Deşi nu trecuseră nici de mijlocul lui octombrie, Pluguşorul era deja terminat. Bătut la maşină cu car mare, văzut şi aprobat de şeful Secţiei, gata, aşadar, pentru a fi băgat la Secretariat. O scoseseră la capăt şi cu 23 August-ul şi încă destul de bine! După grandiosul spectacol de pe stadion, pentru care se spetiseră de prin aprilie, nu-i chemase nimeni să-i felicite. Nici n-ar fi fost cum. Era meseria lor. Pentru asta luau salariu.

Continuați lectura >
Am citit pentru dumneavoastră

Mai 1893 Din 1 februarie 1893, apare zilnic la Iaşi, Evenimentul, oficios naţional-liberal, cum ţinea să se amintească încă de pe frontispiciu. Din toate punctele de vedere, ziarul nu diferă de sutele de foi mai mult sau mai puţin efemere, răspîndite, la vremea respectivă, de-a lungul şi de-a latul României Mici. O evocare din 14 iunie 1912, apărută în Opinia, cotidian cu care fuzionase Evenimentul, în urmă cu doisprezece ani, la 23 ianuarie 1900, ne schiţează o imagine despre felul cum se făcea gazetărie pe vremea lui Carol I.

Continuați lectura >
Cărțile de pe raft
„Scene moscovite” reunește foiletoane, schițe, povestiri, scenete publicate de gazetarul Mihail Bulgakov în reviste și ziare de doi bani din Moscova primilor ani ai puterii sovietice pentru a putea trăi. Talentul de geniu al prozatorului Mihail Bulgakov înscrie niște articole de gazetă în istoria literaturii ruse.
Jurnal de călătorii
Irlanda – pe urmele lui Bram Stoker
PlayPlay