Anul 2 / Numărul 35 / Săptămâna 17 – 23 octombrie 2022
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 126, anul I, luni, 16 noiembrie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ E limpede acum, după doi ani și ceva de la evenimentele din decembrie 1989, că unul dintre adversarii de moarte ai reformei a fost bănuiala potrivit căreia pentru mulți demnitari tranziția la economia de piață a reprezentat un prilej de îmbogățire necinstită. La acest capitol, guvernarea Roman a excelat din plin. Atît dl Petre Roman, cît și colaboratorii săi apropiați au fost ținta unor îndelungi campanii de presă pe tema unor afaceri făcute pe seama statului.
În trecere prin Piața Amzei mă opresc la alcătuirea de două mese și mai multe cutii de carton care întruchipează un soi de anticariat mobil. E greu de spus cine e vînzătorul. De ce s-a apucat de meseria asta – cumpărat și vîndut cărți? – iată o întrebare demnă de a fi ridicată, după jertfele de rigoare, Oracolului din Delphy. Oricum, ca de obicei, aflu care e vînzătorul abia după ce am ales cărțile și întreb cît costă cu totul. Am găsit printre altele o carte rusească despre Atentate care puteau schimba lumea și un satiric ungur, autor de pastile umoristice, din care cred c-am citit ceva cîndva.
Bulevardul de mari magazine din Berlin, Kurfürstendamm, în față la Karstadt. Un bărbat cerșește cîntînd la armonică. Nu, nu e un român, și prin urmare, nu cîntă Valurile Dunării. E un rus. Și cîntă Katiușa! La 14 iulie 1941, în Războiul cu nemții, rămas în memoria rușilor drept Marele Război de Apărare a Patriei, a debutat una dintre armele care stîrnea panică în răndurile inamicului și prin înspăimîntătorul spectacol de sunet de sunet și lumini: Lansatorul de rachete Katiușa, poreclit și Orga lui Stalin.
De cum ne-a văzut venind spre casă, Miorlăita, cum îi spune soţia uneia dintre mîţele pisicoase de pe stradă, a dat fuga-fuguţa, pe ultimii zeci de metri, închipuind chiar un galop, ca să-şi frece căpuşorul de primul picior întîlnit în cale. Potrivit deciziei luate la nivel înalt (a noastră, aseară, la etajul unu al blocului), soţia o înşfacă de ceafă şi, făcîndu-i culcuş în braţe, o ia sus. A venit iarna. Sau, mă rog, un plagiat grosolan al iernii. Miorlăita e sora Grăsanului, motanul alb care-mi displace, pentru că eu nu văd motanii altfel decît ciolănoşi, supli, ca nişte mici tigri. Cine dracu a mai întîlnit tigri graşi: graşi ca un porc?
Când faci politică cu orizonturi largi trebuie, înainte de toate, să nu fii încuiat, cum se zice peste Milcov – să n-ai înfățișarea sinistră a amploaiaților din serviciul pompelor funebre. Dimitrie Sturdza a trecut în lumea drepților plin de merite, dar antipatic – și dl Vintilă Brătianu rămâne prizonier al partidului în ziua când i-ar cădea cravașa din mână, fiindcă și unul, și celălalt s-au mărginit să exercite autoritatea fără să-și dea osteneala de a-și apropia sufletele. Partidele democratice, mai ales, sunt supuse, prin conducătorii lor, acestei esențiale condiții, pentru că, prin însăși necesitate firească, există, la omul de extracțiune obscură, dorința de a se apropia, ca să se sprijine, la nevoie, pe aproapele…
Edinburgh – capitala patrimoniu a Scoției (partea I)
