Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 273, anul II, miercuri, 19 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Sub semnătura dlui Dumitru Tinu, cotidianul Adevărul lansează în numărul de ieri un apel întregii prese pentru a acţiona solidar în combaterea corupţiei. Excelenta inițiativă a ziarului porneşte de la o realitate foarte simplă: sînt tot mai dese, în ultimul timp, cazurile în care unele publicaţii îşi pun la dispoziţie spaţiul pentru a contracara dezvăluirile altor publicaţii asupra unor răsunătoare cazuri de corupție. Adevărul pleacă de la o dureroasă experienţă proprie. Campania dusă de ziar în chestiunea Triţă Făniţă a fost contracarată de cotidienele Libertatea şi Azi. Acestea nu numai că au publicat, pe spaţii imense, contraargumentele celui acuzat (ceea ce pînă la un punct, în virtutea dreptului la replică, e de înţeles), dar au şi năpustit împotriva Adevărului o adevărată campanie de insulte şi calomnii. Evenimentul zilei a fost, la rîndu-i, subiectul unei experienţe asemănătoare. Publicarea dezvăluirilor aparţinînd fostului comisar-şef al Gărzii Financiare, dl Gheorghe Florică, a stîrnit, în paginile unor publicaţii, o veritabilă isterie. Culmea acesteia a fost atinsă de ziarul Libertatea. Am înțeles că respectivul ziar are poliţe de plătit dlui Gheorghe Florică. Treaba lui! Nu văd însă de ce atîta supărare pe Evenimentul zilei. Ziarul nostru s-a rezumat să publice dezvăluirile făcute de fostul comisar-şef în fața comisiilor parlamentare. Între aceste dezvăluiri se afla şi cea potrivit căreia SRI a închiriat o fostă casă conspirativă a Securităţii unei firme avînd printre acţionari şi pe soția redactorului-şef al Libertății. Înţeleg ca ziarul să fie supărat pe dl Gheorghe Florică. Dezvăluirile îi aparțin în exclusivitate. Dacă, în cazul d-nei soții a redactorului-şef dezvăluirea nu era adevărată, cotidianul Libertatea se putea mulţumi să dea o dezminţire argumentată. În mod cert, am fi publicat-o şi noi. Pentru că, așa cum am anunţat de atîtea ori de-a lungul serialului nostru, Evenimentul zilei şi-a pus la dispoziţie paginile sale pentru a publica dreptul la replică al celor acuzaţi de fostul comisar-şef. Unii au răspuns invitaţiei noastre. Alţii s-au mulţumit să tacă. Ar fi vrut, poate, dl redactor şef al Libertăţii să-i tăiem numele din enumerarea dlui Gheorghe Florică. Ne pare rău, dar n-am putut-o face. N-am putut-o face nu numai pentru domnia-sa, dar nici pentru oameni care se află cu noi în relaţii binevoitoare: pentru dl Triţă Făniţă, pentru patronii de la Ana Electronics sau de la București-Berlin. N-am putut-o face nici în cazul dlui Viorel Hrebenciuc, secretar general al guvernului, deşi ziarul nostru a înaintat domniei-sale o adresă în care am solicitat să ni se închirieze cîteva încăperi din spaţiul de la Casa Presei Libere, care e în custodia guvernului. Asta pentru că, spre uluirea celor care ne vizitează, în timp ce alte gazete, cu personal mai puţin numeros, se lăfăie în zeci de birouri, Evenimentul zilei, care are aproape 400 de angajaţi, beneficiază doar de 7 încăperi.
Nu pentru că şi noi am trăit o experiență asemănătoare sîntem de acord cu ziarul Adevărul. Ci pentru că, așa cum se arată şi în editorialul dlui Dumitru Tinu, divizarea presei în chestiunea corupției nu face altceva decît să servească interesele celor implicaţi în afaceri dubioase. Şi pentru ca răspunsul nostru la apelul Adevărului să nu rămînă o biată declarație demagogică, anunțăm, pe această cale, că, pentru a contribui și noi la realizarea unei solidarități a presei în lupta împotriva corupţiei, am luat următoarele măsuri:
- Vom publica în paginile Evenimentului zilei numai replicile celor acuzați în ziarul nostru. Vom refuza să tipărim, indiferent de unde ar veni ele, replicile celor incriminaţi în paginile altor publicații. E normal ca acuzaţii să se adreseze publicaţiei în care au fost criticați.
- Vom înfiinţa rubrica intitulată Corupţia în ochii presei, care îşi propune să treacă în revistă dezvăluirile de corupţie apărute în alte publicații (cotidiene sau săptămînale).
- Pentru că tactica de fond a mafioților e stingerea scandalului după principiul Cîinii latră, caravana trece, vom urmări îndeaproape şi vom relata amănunțit toate anchetele deschise de guvern, de Garda Financiară, de Poliția Economică, de Procuratură şi de Parlament, pe tema corupţiei.
- Deşi ziarul nostru are un tiraj de peste 10 ori mai mare decît unele publicații care, în campania de denigrare a Evenimentului zilei, ne aduc tot felul de acuzații, ne angajăm să nu le răspundem în nici un fel. Noi considerăm că, dacă acuzațiile aduse nouă sînt întemeiate, e de datoria organelor de specialitate – Procuratură, Gardă Financiară, Poliţie Economică – să se pună în mişcare împotriva noastră. Le asigurăm de deplina noastră cooperare.
