E unu noaptea. Ajuns acasă, după ce-am tras după mine ușa de la intrarea în bloc (cică nu se închide bine, și-ar putea pătrunde peste noapte hoții!), răsucind cheia în broască, mă întreb dacă sus, la etaj, au venit noi locatari în apartamentul închiriat printr-o firmă B&B. De fapt, nu dacă au venit chiriași în general, ci dacă au venit chiriași după miezul nopții. De trei ani, de cînd m-a lovit ghinionul de a avea deasupra clienți prin rețeaua B&B, de regulă cazați nu pe cupluri, nu pe familii, ci pe batalioane, în 99% din cazuri, chiriașii au pătruns în apartament după miezul nopții. De regulă, cum ar spune cei din Horeca, ziua hotelieră începe pe la prînz. Rar am întîlnit, de cîțiva ani încoace, inși care să intre în apartamentul de deasupra pe la prînz. În mod obișnuit toți intră după miezul nopții. De unde și cum au ajuns la București doar la ora asta de huhurezi rămîne un mister pentru mine. Știu sigur însă că pînă la unu, pînă cînd reușesc să adorm, fără Melatonină, respectivii nu vor conteni să tropăie, să bocăne și să mute mobila din loc. Dacă ajung cumva acasă înainte de miezul nopții, le aud mai întîi vocile pe scări și, dacă îi spionez prin luminator, îi văd urcînd treptele, în timp ce se uită, mai întîi în telefonul mobil, unde e trecut numărul apartamentului și, apoi, în sus, pentru a vedea cît mai au de urcat. Dacă ajung după miezul nopții, lungit în pat, cu cartea în mînă, le aud zgomotele prin tavanul dormitorului. De zeci de ori m-am întrebat ce fac de bocăne atît de tare. Mărșăluiesc? Fac jogging? Dansează Cazacioc sau Polcă?
Mergînd în străinătate, trag și eu la apartamente din blocuri de locuințe. Așa mă voi fi prezentat eu de fiecare dată celor din apartamentul de dedesubt?
Acum, intrînd în hol, urechea îmi destăinuie că de sus nu vine nici un zgomot. Fie că nu sînt chiriași, fie c-au venit pe la prînz și acum fac nani. Sforăind. Noroc că sforăitul nu trece prin planșeu.
Potrivit procedurilor de rutină zilnică, după ce așez geanta, fără a mă descălța, merg să văd dacă Doina e în regulă. Dacă doarme, așadar. Doarme! Lîngă ea, pe pat stă încolăcit Motty. De cum am apărut în prag, deși lumina televizorului nu reușește să definească lucrurile și oamenii, Motty tresare și ia poziția Pregătire pentru a o lua la fugă. Din fericire pentru el, nu trec mai departe de prag. Mă întorc în hol, mă descalț și, fără a-mi scoate pardesiul, merg la ușa de la balcon. În balcon a fost plasată Pisica a III-a. Deloc corect din partea Doinei. Pisica a III-a e tunsă. Pe balcon e frig. În plus, e vorba de o Pisică. De ce n-o lasă în apartament și nu-l închide în balcon pe Tzontzy? Are blană, e motan și, în plus, nu strică să-l mai pedepsim nițel, că prea și-a luat nasul la purtare.
Prin întunericul din balcon, ghicesc silueta Pisicuței în coșul de pe masă. La ivirea mea la geam, sare din coșuleț și, venind la ușă, prinde să miaune.
E un bun prilej de a mă convinge că pisicile văd mult mai bine decît noi, oamenii, pe timp de noapte.
De aia s-a și inventat, cred, ochiul de pisică!
Privind-o prin geamul ușii, constat că arată ca dracu. Tunsă chilug, pare a avea un cap monstruos de mare față de trup. Îmi place însă că are ochii mari, dar mai ales că se uită la mine cu interes, în timp ce motanii nici nu mă iau în seamă. Pe șold, Pisica a III-a are o gîlmă. Doina mi-a spus c-ar putea fi ceva mai complicat.
– S-o ducem la Biopsie – am zis eu!
Doina n-a fost de acord.
– Și, dacă aflăm că-i cancer?
Pisicuța anterioară a murit de cancer. N-am vrea să mai trăim o experiență asemănătoare. Astfel că preferăm să nu știm dacă e bolnavă sau nu. Dacă ni s-ar spune că e bolnavă, ne-am uita la ea ca la o ființă dragă, despre care știm că va muri. Dacă nu aflăm, o urmărim liniștiți pînă cînd se va sfîrși. Repetăm cu pisica nevoia omului de a se iluziona și prin urmarea de a nu afla Adevărul.
Ce e mai bine?
Să știm că vei muri cîndva sau să nu-ți pui problema și să trăiești fericit, încredințat că ești nemuritor?
La aceste întrebări putem răspunde doar noi, eu și Doina.
Pisica n-are cum să răspundă.
Nu de alta dar mîțele habar n-au că există pe Lume întrebări existențiale.