Pe bulevardul Carol I, fost Bulevardul Republicii, din Sinaia, o pisică doarme dusă pe zidul care ține loc de gard unei vile.
Ca să nu fie deranjată și-a pus peste ochi lăbuța dreaptă.
În jurul ei, pînă departe se desfășoară, duduind din toate motoarele, viața cotidiană a orașului Sinaia, fostă capitală regală, în prezent un orășel tot mai bătrîn, tot mai dărăpănat; turiștii care mai vin pe aici încep să se simtă și ei tot mai bătrîni. Departe, deasupra munților, pe care limpezimea văzduhului îi desenează puternic, se vede telegondola în drum de la un pilon la altul. Șoseaua spre București e plină pe un sens de mers cu mașini care înaintează ca prin somn. Celălalt sens e pustiu. Undeva, în centru, e blocată circulația pentru un raliu de provincie, care se chinuie să pară raliu de formula unu. Pe trotuar trec în sus și-n jos, reprezentanți ai celor două clase care formează populația orașului:
Bătrînii și bătrînele, care abia-și mai tîrîie fizicul înspre și dinspre un magazin alimentar.
Turiștii, toți cam la fel.
În grupuri care n-au ajuns încă haită; în cupluri care fie se țin de mijloc, fie se ceartă în familie.
Trece făcînd scandal sonor și luminos o mașină a Poliției locale.
În tot acest timp, pisica își vede de somnul ei.
Pe vremuri, dacă ar fi scris versuri proletcultiste, criticii motani ar fi acuzat-o că s-a izolat în Turnul de fildeș.
*
În drum spre Centru Orașului Sinaia o iau pe străduța despre care știu că e a mîțelor negre. Nu e nicio mîță neagră. Pe lîngă gardul de peste drum de buncărele de gunoi, se strecoară o pisică bălțată.
– Pîs, pîs, pîs! zic eu, spre revolta Doinei, care mă critică aspru ori de cîte ori nu las animalele în pace. Au și ele grijilor lor – îmi explică ea.
Pisica se oprește și, întorcîndu-se spre mine, face Miau!
Extraordinar, am intrat în contact cu ea. Spun contact, deoarece în multe filme SF apare momentul cînd pămîntenii trebuie să intre în contact cu extratereștrii. Dacă aceștia le răspund, înseamnă c-au intrat în contact cu pămîntenii.
Trec pe lîngă mai multe blocuri la ferestrele cărora au fost plantate steaguri suveraniste. Pe dreapta, cum te duci spre Centru se vede o cutie poștală. Nu mi-am dat seama pînă acum dacă e reală sau doar de decor.
Ultima casă de pe partea stînga e știută de mine ca adăpostind, pe post de animale de companie, păuni, păunițe și broaște țestoase, despre al căror sex nu mă pot pronunța.
Uneori, cînd mergem spre Centru, putem vedea păunii și păunițele făcînd paradă de costume viu colorate prin curtea cu iarbă bătrînă.
Acum îmi sar în ochi cei doi proprietari ai așezămîntului. Ea în capot, el gol pînă la brîu și cu pantaloni scurți de cercetaș.
Stau la masa din mijlocul curții și mănîncă ouă fierte pe care le sparg prin izbire de marginea mesei. Pe masă e și o carafă cu vin. Prin curte umblă doi păuni cu o prea bună părere despre ei însuși. Cu brațele atîrnate peste gard, o vecină discută cu cei doi despre păuni.
Mănîncă mai puțin decît o găină – zice bărbatul.
N-au răspunsul vecinei.
Sînt sigur însă că stă sub semnul uimirii ostentative.