Satul s-a profilat pe pictură naivă
La cîțiva ani de la Căderea lui Ceaușescu Vintileasa trecu prin ceea ce Nelu Purdea, fostul director al Școlii elementare, pensionat pe motive de boală, numise în memoriile sale, volumul 31, din cele 1000 de volume cît se gîndise să scrie (din nenorocire muri înainte de a încheia volumul 73, și ai lui – fata venită din Spania și băiatul venit din Finlanda – îl aruncară, împreună cu toate celelalte 72 de volume), Febra picturii naive.
Satul se lăsase de agricultură și se apucase de pictură naivă.
Totul pornise de la un cuplu de olandezi în drum spre Munți, atrași de publicitatea la un sat despre care se spunea că sporește fertilitatea masculină dacă dormeai cîteva nopți în pătulul de paie, pișcat de purici și pipăit de șoareci. Deasupra porții lui Nelu Carabă, fost vînzător la Magazinul mixt din Vintileasa Vale, se ridica un Arc de Triumf (ca să treacă pe sub el vaca întoarsă de la cireadă), înfățișînd o muiere de forma unui cub care dădea o cană de lapte unui bărbat de forma unui cilindru. Cei doi erau de mărimea unei cisterne. În jurul celor doi pășteau capre de formă conică și un tigru care semăna cu un elefant.
Asta e faimoasa pictură naivă! au exclamat cei doi în cor, deoarece în contractul nupțial trecuseră că nici unul nu poate vorbi înaintea celuilalt, egalitatea dintre sexe cerînd să vorbească amîndoi în același timp.
Spre uluirea gospodarului, olandezii dădură pe tablou o sută de euro, deși nevasta l-ar fi făcut cadou, cu condiția ca ei să scrie despre asta pe Facebook.
100 de euro pe o bucată de pînză mîzgălită?!
Ăsta da chilipir!
Pînza și vopselele, dacă se ridicau la 10 euro. Din start cîștigai la un tablou 90 de euro sau chiar și mai mult. Gospodarului i se propusese de cei doi olandezi o sută de euro. Ei însă puteau cere și 500, și poate că li s-ar fi dat!
Satul se profilă pe pictura naivă.
Toți cei care aveau casele de o parte și de alta a șoselei Florești-Vidra atîrnaseră de-a lungul gardului tablouri:
Portrete, peisaje, fresce chiar.
Unii se gîndiseră să aștearnă fresce pe peretele de la șosea. Renunțară însă cînd primul doritor – un american obez din Missouri – ceruse să ia cu el toată casa, s-o ducă pînă în SUA cu ajutorul unui avion cargo al Pentagonului cu care se transportau cazematele ieșite din uz.
Cei cu casele dincolo de Șosea, mai ales cei din Vintileasa Deal, așezaseră cîteva tablouri în capul drumului care urca din șosea alături de o săgeată indicatoare enormă pe care scria:
Spre picturi pe sub mînă.
Era vorba de picturi cu un pronunțat caracter sexual, în care penisul atingea proporțiile unui stîlp de telegraf înfipt într-un vagin de mărimea unei virgule. Se dădeau, evident, pe sub mînă, dat fiind că expunerea era interzisă.
Din nenorocire, cei care treceau pe șosea se zăpăceau la vederea sutelor de tablouri care-i însoțeau pînă la ieșirea din sat. Așa se face că toți își spuneau, după ce intrau în sat, o să cumpăr mai tîrziu, peste trei kilometri, poate dau de ceva mai bun. Ajungeau astfel la ieșirea din sat fără să cumpere nimic. Pentru a cumpăra, trebuia să se întoarcă. Potrivit semnelor de circulație, întoarcerea era interzisă. Și ei străini fiind, n-aveau curaj să încalce Codul rutier. Astfel că mergeau mai departe.
*
Escrocheria cu Admiterea
După doar cîțiva ani de la întoarcerea în sat a lui Ghiță Ghițoiu, Vintileasa află că nu fusese consilier la Papa de la Roma, cum se lăuda el la barul Marry and John din Centru, ci pușcăriaș la Penitenciarul Rahova. Căderea lui Ceaușescu îl găsise pe Ghiță Ghițoiu lăcătuș mecanic la Electromagnetica. În nici doi ani, Electromagnetica deveni o uriașă clădire de buticuri și încăperi pustii. O cumpărase cu bani puțini un român venit din străinătate cu pretenția de a fi fost proprietarul unei companii de sănii trase de reni în Laponia (în realitate fusese vînzător ambulant de suvenire falsificate). Încercase s-o transforme într-un complex de discoteci și, renunțînd, o închiria la fel de fel de SRL-uri ivite peste noapte în România. Rămas fără serviciu, Ghiță Ghițoiu trece prin mai multe slujbe, inclusiv cea de paracliser cu sărbătoarea, pentru ca pînă la urmă să se avînte într-o escrocherie. Lua bani ca să-i vîre la facultate pe cei căzuți la admitere, promițînd în schimb că va trage sforile pentru ca facultatea să suplimenteze locurile în toamnă. Răspunzînd, înainte de a fi pusă, întrebării legitime, cum făcea asta? oferea fiecărui client cîte o explicație plauzibilă. Unora le spunea că el vorbește în numele decanului. Altora că e vecin de apartament cu secretara decanului, care e amanta acestuia din urmă și, deci, nu i se refuză nimic. Nu de puține ori spunea (în șoaptă și la ureche) că e amantul nevestei decanului și, prin urmare, prin consoartă, are un cuvînt greu de spus. După ce primea banii, trimitea familiei telegrame ca din partea Facultății în care o anunța că băiatul sau fata a fost admisă prin suplimentare de locuri și că pe 1 octombrie să se prezinte la facultate.
Cei trași pe sfoară își făceau bagajele, după ce, în prealabil, îi ardeau un chef de despărțire și veneau la București. Aici descopereau c-au fost înșelați. Ghiță Ghițoiu era de negăsit. Înșelații se plînseră la Poliție. Și nu atît pentru bani, cît mai ales pentru stările prin care trecuseră, mai precis pentru falsitatea lor:
Bucuria de a afla că sînt studenți, tristețea pentru anii cînd vor fi plecați de acasă, dezamăgirea cînd aflau că n-au reușit!
După ce l-au identificat, aceasta a fost și principala acuzație a Procuraturii care a adus la proces un mare scriitor pentru a depune mărturie de pagubele sufletești provocate de acuzat.
Judecătoarea, care avea o fată instabilă emoțional, îi dădu 3 ani cu executare fără să clipească.
*
Dispărut
Lacul din Vintileasa dinspre Munte a dispărut într-o noapte ca să apară peste cîteva zile cu Barbu Bărbuță în barcă, braconînd pești, în centrul Floreștiului, în apropierea sediului Poliției.
Cel din barcă a fost amendat pe loc pentru contravenție.
*
Înviatul
Lui Vali Carabă i se spunea în Vintileasa Înviatul. Era un tînăr simpatic, plăcut la vorbă și la chip, după cum îl descrisese cronicarul anonim al satului în cele 100 de volume ale Memoriilor sale. Terminase liceul, dar nu-și dăduse Bacalaureatul. În sat juca rolul de Meșter priceput la toate. Își făcuse o aplicație care făcea telefonul să cînte Bunu-i vinul ghiurghiuliu, cînd o accesai ca să-l chemi pe meșter pentru a vedea de ce picura cișmeaua din curte. În Vintileasa, mai precis în Vintileasa Centru, mai era un meșter, Grigore Lăduncă. Era un tip posomorît, lăsînd impresia ciudată că e supărat, o supărare metafizică, precum cea provocată de conștiința micimii noastre în Universul nemărginit și rece. Dintre cei doi, Grigore Lăduncă era cel mai bun. Vali Carabă mai mult strica decît repara. Satul îl prefera însă pe el lui Grigore Lăduncă, Mohorîtul cum fusese poreclit, deoarece cîtă vreme lucra împrăștia în jur o posomoreală ciudată. Gîștele, pînă atunci gălăgioase, mai gălăgioase decît cele din cărțile cu poze, amuțeau brusc, găinilor le cădea ciocul, iar pisica se strecura furișat, de parcă ar fi fost vinovată cu ceva. Se spunea – deși asta nu se verificase din trei surse – că uneori, cît timp lucra la reparatul unei sobe de tuci, de exemplu, soarele vesele pînă atunci se acoperea cu un nor, asemenea unui ins care-și trage peste cap un cearșaf să nu-i vedem fața.
Vali Carabă era tot o încîntare.
Glumea pe seama țevii de reparat și chiar pe seama sa. Ciupea copilul, care venise și el, plin de muci, să vadă ce se întîmplă, de obrăjorul bucălat. Era atît de simpatic încît nimeni nu se supăra cînd țeava curgea mai departe ori soba de tuci scotea fum.
I se spunea Înviatul în urma unei întîmplări de tot hazul.
La un moment dat, Vali Carabă dispăruse din sat. Ai lui ziceau că era pe undeva, prin Spania, unde o făcea pe Don Quijote pentru turiști, bătîndu-se în chip demonstrativ cu o moară de vînt. Ai lui primiră o adresă ca să meargă să-l ridice de la Morgă, unde ajunsese după ce-l lovise mortal un camion care se întorcea gol de la un transport de struți. S-au dus, l-au recunoscut, au semnat de primire, l-au luat acasă și l-au înmormîntat fără tărăboi, pentru că ședeau prost cu banii.
Peste o săptămînă, Vali Carabă și-a făcut apariția în sat, vesel nevoia mare, susținînd c-a fost întors de la granița cu Lumea ailaltă deoarece n-avea la el nici un act de identitate.
*
Furtună
Fusese o furtună grozavă, pe parcursul căreia plouase cu pești.
De la Florești se primi un telefon prin care se cerea autorităților locale să interzică strict culegerea vreunui pește de către localnici.
Peștii căzuți în timpul furtunii aparțineau Uniunii Sovietice.
O altă furtună îi luase cu forța din lacul Baikal într-o uriașă cantitate de apă, îi dusese peste mări și țări și-i lăsase, obosită deja, deasupra comunei Vintileasa.
Urma să vină din URSS un avion de transport ca să-i ducă înapoi în lac
*
Portarul echipei
Avîntul Vintileasa, echipa de fotbal a comunei, îl are ca portar pe Moș Tache Tăchiță, din Vintileasa Deal, un bătrîn de 90 de ani, pus portar, pentru că – zicea primarul, care era manager și antrenor totodată, – cînd atacanții echipei adverse, venind spre poarta echipei Avîntul Vintileasa, cu mingea la picior, dădeau cu privirile peste bătrînelul cu barbă albă, lungă, slab de i se vedeau oasele și stînd pe un scăunel, că altfel obosea de moarte, se înduioșau atît de tare încît trăgeau dinadins pe lîngă poartă. Așa le spusese primarul celor din echipă la primul antrenament, și jucătorii, toți agricultori, veniți la antrenament direct de pe cîmp, l-au crezut.
Numai că în realitate lucrurile aveau să stea altfel.
Dimpotrivă, văzînd în poartă un moșneag care ședea pe un scăunel, rezemat cu barba în toiag, atacanții echipei adverse se dădeau de ceasul morții ca să bage un gol, să se poată făli pe facebook cu asta, și nu numai atacanții, dar și apărătorii, portarul, de exemplu, porneau cu mingea la picior, pe tot terenul și nu se opreau decît cînd mingea se izbea în plasă.
Astfel Avîntul Vintileasa intră în Cartea recordurilor drept cea mai slabă echipă din lume. Într-un campionat primise 555 de goluri și nu vîrîse nici unul.
Dar tocmai asta se dovedi mina de aur numită Avîntul Vintileasa.
Nu numai prin Cartea recordurilor, dar și prin presa lumii, echipa deveni celebră. Și cum se întîmplă cu orice celebritate începură să curgă contractele de publicitate. Echipe de fotbal erau cu milioanele în lume. Una era însă cea mai slabă din lume.