Condica
De un colț al raftului cu parfum sovietic și păcură de uns roțile la căruță, spînzură într-un șnur de mărțișor Condica de sugestii și reclamații a Magazinului mixt Prietenia între popoare. Dan Dănilă, gestionarul, invidiat de tot satul, pentru că știa înaintea tuturor cînd se aduc curele de ascuțit bricele, îi dădea cîte un bobîrnac din cînd în cînd, semn de prețuire duioasă. Dan Dănilă se număra printre puținii vînzători din raion care îi invita pe consumatori să scrie în condică, după ce aceștia își terminau cumpărăturile. Toți, fără excepție, scriau de bine despre vînzător. Cum să scrie altfel cînd erau îndemnați să-și spună părerea despre vînzător, chiar de vînzător?! Dacă se nimerea să scrie vreunul o reclamație, Dan Dănilă punea un neam să-l contrazică violent pe motiv că respectivul alcătuise textul în stare de ebrietate.
*
Accident
Pe Drumul european 2, căruia ziariștii îi spun Drumul Morții, din remorca unui camion a căzut pe caldarîm o vacă bălțată. Urma să ajungă la Iași, pentru o radiografie la uger, trimisă de o fermă din Giurgiu, după ce, la un moment dat, în loc de lapte, începuse să dea sirop de coacăze. Bun și ăsta, s-ar fi spus, mai ales că un litru de suc se vindea la un preț dublu decît cel de lapte, numai că vițelul, al dracului, nu voia să sugă suc de coacăze nici mort. Iar vaca – ce să te aștepți de la o vacă?! – vaca nu se lăsa mulsă pînă cînd n-o sugea vițelul.
Căzută din camion, vaca a supraviețuit în chip miraculos. S-a ridicat de jos, fără a se șterge de praf, și a luat-o de-a lungul șoselei care trecea prin Vintileasa. Bună cetățeană, vaca a luat-o pe poteca de pămînt, îngustă, dintre carosabil și șanț, folosit de săteni ca trotuar de pe vremea României Mici, și nu pe carosabil, cum ar fi făcut dacă era om.
În cele din urmă, vaca s-a oprit în fața porții lui Vasile Lătărețu, fost combiner la CAP-ul de mult desființat, în prezent producător de canapele terapeutice. Vrînd să intre, vaca izbea cu coarnele în scîndura porții. Din grajd, unde rînea la cai, Vasile Lătărețu a auzit ceva asemănător unui bătut în poartă. S-a oprit o clipă trăgînd cu urechea. Dacă era cineva la poartă, ciocănitului trebuie să-i urmeze, în chip automat, chemarea, Nea Sile! sau Domnul Lătărețu! sau domnul Vasile Lătărețu! (dacă era Procuratura). În cazul de față, ciocăniturii îi succeda o tăcere de după amiază de vară. Ieși din grajd și merse la poartă, nițel intrigat, mai ales că peste poartă nu se zărea capul nici unui om. Deschise poarta, apăsînd pe mîner. Cînd o deschise, dădu de vacă. Fără să spună nimic, ca și cum l-ar fi dat la o parte, vaca intra în ogradă. Lui Vasile nu-i rămase altceva decît să se dea la o parte și s-o ia după vacă și mai intrigat. Ajunsă în mijlocul ogrăzii, vaca se apucă să pască iarba deasă, netunsă care acoperea ograda.
Zadarnic o întrebă Vasile cine e, ce vrea.
Vaca păștea netulburată.
Disperat, sună la 112.
Considerînd că e o farsă, cei de la 112 îl amendară contravențional.
Și astfel vaca a rămas la Vasile Lătărețu.
Dînd lapte și nu suc de coacăze.
*
Control
Magazinele de profil din județ erau închise pentru un control al Protecției Consumatorului la nivel național. Se primise cu ceva timp în urmă o plîngere de la un înmormîntat într-un sicriu cumpărat de rude de la un magazin de Funerare din marginea Floreștilor. Consumatorul arăta în plîngere că sicriul putrezise în doar cîteva luni, deși prospectele publicitare garantau cîțiva ani. Dînd curs plîngerii, Autoritatea națională luase la purecat toate sicriele puse în vînzare pe teritoriul județului.
Bunica, moartă de cîteva zile, nu putea însă aștepta. Astfel că Vasile Calistru a împrumutat un sicriu de la un vecin de peste drum. Acesta îl adusese din Belgia, unde lucra la negru, dat de patron, pentru că era în plus. Îl cărase pînă aici, în Vintileasa Deal, și-l pusese în pod, printre sacii cu făină, zicîndu-și că-i va fi de folos cînd va muri. Nu mai avea tăria de la început. Îl descoperiseră împielițații de nepoți, care se jucau de-a mortul așezîndu-se în el.
Vecinul i l-a dat cu condiția să-i dea altul înapoi, după ce se redeschid magazinele de specialitate.
*
Însurători
După Sîntă Mărie năvăleau în sat, ca să se însoare, cei plecați la muncă peste hotare. Pentru așa ceva aveau la dispoziție un interval extrem de scurt. Nici două săptămîni. Era perioada în care babele și moșii la care lucrau cei din Vintileasa, fără contract, ca oameni în casă, de la spălatul la fund pînă la convocarea nepoților, aveau liber. Cei care-i angajaseră plecau la băi, însoțiți de copii, nepoți, dînd curs unei tradiții ce s-ar fi putut numi Fără străini, prin care italienii rămîneau numai cu cei din familie. Vintileștenii profitau de timpul picat ca o pleașcă pentru a veni în țară ca să-și rezolve fel de fel de treburi. Unii mergeau la mormîntul unuia dintre unchi, morți în timp ce nepotul era în Italia. Alții își puneau în ordine actele de proprietate.
Cei mai mulți se căsătoreau.
Într-o săptămînă erau programate, încă din primăvară, 500 de căsătorii civile. Starea civilă și Biserica lucrau în trei schimburi. Într-o vară primarul leșină de atîtea vorbe frumoase spuse însurățeilor.
*
Circuit
Intrarea Vintilesei în circuitul turistic Drumul vinului a dat mari bătăi de cap primarului Culai Parvana. Peste ani, pierzînd alegerile în bătălia cu unul mai tînăr, Culai Parvana s-a întors la ocupația lui de bază:
Cea de podgorean.
Cît timp fusese primar, cumpărase pe rupte hectare de vie, de la bătrînii și bătrînele care le primiseră prin Legea retrocedării. Trecuseră de la colectivizare decenii. Viața la CAP sau mai degrabă viața grea din CAP mai era reamintită în emisiunile special anticomuniste ale televiziunilor de știri de la finele lui decembrie, cînd se aniversa ceea ce Autoritățile numeau Revoluție, în timp ce Poporul îi zicea Tochitura din decembrie. Cei din Vintileasa uitaseră demult că duseseră o viață grea pe vremea comunismului, în general și pe vremea CAP-ului în special. Astfel că după promulgarea Legii, cînd primarii primiseră de la prefecții Guvernului de Dreapta indicații ferme să înceapă retrocedarea, bătrînii și bătrînele ascultaseră cu nedumerire pe Culai Parvana, care-i chemase pe rînd la Primărie – cum i se spunea acum Sfatului Popular – și, îmbrăcat la costum de protocol, cu banda tricoloră de edil șef de-a curmezișul, le ținuse un discurs despre reparația morală adusă de Lege. Bătrînii și bătrînele din bănci – ședința avusese loc în sala de festivități a Căminului Cultural, acolo unde în mod obișnuit, se desfășurau nunțile de oameni bogați – se ridicaseră să plece, întrebîndu-se dacă în hol mai erau pișcoturile și biscuții oferiți la intrare. Culai Parvana le făcuse semn să stea jos, și-i anunțase că aveau de primit înapoi pămîntul dat la CAP. Pămîntul dat la colectiv? Care pămînt? Se întrebau ei nedumeriți. La indicațiile lui Nicolae Ceaușescu, venit în zonă cu Tovarășa, vizită de neuitat pentru cei din Vintileasa deoarece ani întregi după aia se certaseră dacă Tovarășa era grasă sau slabă, urîtă sau frumoasă, înaltă sau scundă, pe locul viilor, scoase cu excavatorul, se amenajaseră livezi de meri.
Cum dracu să primești înapoi pămîntul care nu mai era?
Culai Parvana le răspunse vesel că li se vor da hectarele corespunzătoare în cealaltă margine a satului. Nici asta nu-i entuziasmară. Culai Parvana le spuse că procesul va fi lung și complicat, că vor trebui să aducă acte doveditoare că dăduseră la colectiv o anumită suprafață, și că pentru asta trebuiau să meargă la București, la Arhivele Naționale. Într-un cuvînt, nu face fața cît ața. Și cînd Culai Parvana le oferi soluția (să-i vîndă lui drepturile litigioase și el avea să se ocupe personal de toate treburile), bătrînii și bătrînele acceptaseră imediat. E drept, suma era mică, dar oricum nu dădeau, ci primeau bani, niște bani care oricum le picaseră ca din cer. Și astfel Culai Parvana ajunsese ditamai latifundiarul. Cu fonduri europene, accesate ușor (avea o nepoată la minister) moderniză zecile de hectare de vie plantînd și replantînd acolo unde vița nu era de soi. Își ridică pe un teren din spatele Bisericii o cramă cu senzori de temperatură prevăzută cu o sală de petreceri, cu pereții acoperiți de portrete ale domnitorilor români și ale eroilor Națiunii. Pusese și portretul Mareșalului Antonescu, dar la un moment dat trebui să-l scoată și să-l pună în pivniță, pentru că legea era aspră cu cei suspectați de a promova Cultul fascistului Antonescu.
La vremea cînd Vintileasa intră în circuitul Drumul Vinului turiștii străini îi dădură mari bătăi de cap. Toate grupurile voiau să participe la nunta tradițională din Vintileasa, trecută în toate ghidurile, pentru că includea în chip obligatoriu Perinița, prezentată drept un dans erotic, corespondentul turcescului dans din buric. Toți babalîcii mureau să fie scoși la Periniță și să fie țucați pe obrajii uscați, plini de vinișoare, de mireasă, să simtă mirosul de muiere tînără și să tresară în ei pornirea erotică, mai mult amintirea decît pornirea. În sat însă numărul căsătoriilor se împuținase dramatic. Marea majoritate a celor în putere erau plecați la muncă în Italia. Se întorceau de acolo pentru a-și ridica vile monumentale rar terminate, pentru că la un moment dat rămîneau fără bani. Fie că se îmbolnăveau, fie că italianul la care munceau la negru dădea faliment sau murea.
Culai Parvana apelă atunci la trucul nunților false. Dar nici cu asta nu mersese prea mult. Filomela Calistru, care se măritase pînă atunci de zece ori, nici nu mai voia să audă de nuntă. Spunea c-o îmbolnăvește deja cîntecul Taci Mireasă nu mai plînge.
*
Verificare
O echipă complexă alcătuită din geografi, pedologi și metrologi venise în sat pentru a verifica dacă nu cumva Măgura e mai mare cu un centimetru decît era trecută în toate atlasele.
*
Primăvara
Zarzării se lăsaseră păcăliți de vremea caldă de pe la mijlocul lui ianuarie și dăduseră să înflorească. Renunțaseră repede, simțind cu uriașii senzori din vîrful florilor că undeva pîndea frigul. Care frig se trăsese un pic deoparte, ca să-și tragă sufletul, după ce ținuse în cătușe de gheață săptămîni întregi ținuturi întinse. Nu era ușor să asiguri gerul Bobotezei, așa cum scria la carte. Suprafețele erau uriașe și cuprindeau arbori, case, asfalt, garduri. Oamenii se îmbrăcau gros. Automobilele întrețineau căldura în habitacluri. Biruirea acestor obstacole însemna un efort uriaș din partea Frigului. Un efort care-l epuiza. Și cum trebuia să țină vremea rece încă două luni de acum încolo după Bobotează, se retrăsese un pic mai încolo să se odihnească nițel.
*
Avionul
Se spunea în sat că avionul din pîrloaga dinspre Munţi, demult ruginit, căzuse din cauza privirilor aţintite asupra lui. Trecuse prea jos, şi întreaga Vintileasă dăduse buzna din case şi-l urmărise cu mîna streaşină la ochi. Sub intensitatea privirilor curioase, fuselajul se subţiase, pînă la punctul în care metalul se făcuse ca hîrtia. Fusese de-ajuns o pală de vînt pentru ca aparatul să se prăbuşească în marginea satului. Cînd ajunseră la faţa locului, în carlingă nu era nimeni. Unii ziceau că aviatorul se paraşutase înaintea căderii, deşi nimeni nu văzuse cunoscută ciupercă de mătase. Alţii ziceau c-o rupsese la fugă, ca să nu plătească despăgubiri celui care deţinea pîrloaga. Nu puţini erau cei care jurau că şi pilotul se subţiase sub privirile celor de jos din Vintileasa, pînă dispăruse.