În vara lui 1996, rămasă în amintirea satului prin recolta proastă de prune și fuga în lume cu un dresor de urs polar a Fiței, fata cea mică a Cămăreștenilor, Vintileasa se pomenise cu un milion de dolari lăsat prin testament de o americancă excentrică și bogată din Los Angeles. Confundase Vintileasa cu un sat din Africa bîntuit de Boala somnului. Cum habar n-avea de restul de Glob în afară de cartierul de vile luxoase din Los Angeles, în care trăise de la naștere pînă la moarte, scrisese la întîmplare Romania, pentru că tocmai atunci se vorbea la televizor de uriașele performanțe ale țării noastre la videochat, locul întîi în lume din punctul de vedere al contribuției la PIB.
Milionul ăsta mai bine n-ar fi fost lăsat.
De cum se aflase vestea (deși testamentul era atacat de cele 100 de neamuri ale bogătașei), cei din Vintileasa au început să se ia de păr în chestiunea cum să fie folosiți banii. În nici o săptămînă, satul se împărțise în vreo 50 de tabere angajate într-o luptă de idei la început și într-una cu topoarele mai apoi. Milionul a provocat 100 de destrămări de familii ce păreau de o soliditate de granit, 50 de căsătorii suspendate și o cîrciumă distrusă în proporție de 95%, după o bătaie generalizată între clienți începută ca o confruntare de argumente.
Nu se știe ce s-ar fi întîmplat cu Vintileasa dacă un sfert dintre pretinșii moștenitori din America n-ar fi obținut atacarea testamentului. Și aceștia au reușit asta nu pentru că avuseseră dreptate, ci pentru că nimeni din Vintileasa nu voise să dea măcar un dolar pentru a se strînge suma cerută de angajarea unui avocat la Los Angeles.
*
O echipă de arheologi de la Cambridge se afla în sat de cinci ani, căutînd un fragment din Marele Zid Chinezesc.
Un papirus descoperit cu ani în urmă de Armata chineză avea desenat pe el un Zid chinezesc care se întindea de la Beijing pînă la Roma, trecînd, evident, prin Vintileasa.
Cercetarea echipei era mult îngreuntată de refuzul Autorităților de a permite mutarea din loc a Măgurei Odobeștilor, despre care se presupune că e un deal artificial ridicat de dacii liberi pentru a opri Invazia romană.
*
Timp de cîteva zile Vintileasa n-a avut Internet.
A fost o mare nenorocire.
Pe vremuri, cînd voia să afle de la o vecină de pe aceeași uliță cîtă sare să pună în putina cu castraveți, ca să iasă castraveți murați buni la primăvară, lelea Culița își punea tîrlicii și, lipa-lipa, ajungea, ocolind inevitabilele bălți, la poarta lelei Catrina, pe care o apela prin tradiționalul strigat peste gard. Acum, lelea Culița posta pe facebook întrebare Cîtă sare se pune în castraveți? Și în nici o oră se pomenea cu sute de sfaturi din cele mai depărtate colțuri ale lumii. Culmea a constituit-o răspunsul primit de Floarea a lui Floricel din Vintileasa dinspre Munți la chestiunea Mi-a intrat în casă un bărzăun și nu știu cum să-l dau afară de la o femeie singură din Australia, care i-a scris pe facebook ce face ea cînd îi intră în casă musca Țețe.
Căderea Internetului a dus la luarea cu asalt a primarului de către gospodinele rămase neputincioase în rezolvarea treburilor gospodărești și chiar femeiești. O controversă națională și chiar europeană stîrnise postarea unei mame din Slovacia dacă să-și șteargă sau nu puradelul de muci. Jumătate din respondente, inclusiv din Vintileasa, o sfătuiseră să-l șteargă, chiar și cu poala capotului, jumătate îi ziseseră să nu cumva să facă asta. Cică mucii conțin o substanță secretă care ocrotește nările de pătrunderea din afară a microbilor și ferește astfel copilul de epidemii.
Primarul, mai informat decît ele, le răspunse, ieșind pe scări, că nu se poate face nimic. Un cablu de care depindea Internetul pe întreaga planetă fusese rupt de puiul unei ursoaice din Kamceatka, lăsat nesupravegheat de maică-sa, plecată să facă rost de niște pește.
Răspunsul le-a mulțumit pe facebookistele din Vintileasa.
Spre disperarea lor, deoarece Internetul căzuse, nu puteau posta pe facebook această ipoteză senzațională.
*
Șoseaua Florești-Vidra e interzisă circulației de azi dimineață în vederea unui transport special:
Un meteorit de șase tone.
Prin sat se spune, fără nici o dovadă palpabilă, evident, că transportul e monitorizat discret de extratereștrii de dincolo de Sistemul solar.
*
Ghiță Parvana, șomer după falimentul combinatului de nituri speciale din Florești a intrat cu un pistol în mînă și fața acoperită în minimarketul La Fănică Gură-mică din Vintileasa Centru și a luat banii strînși de vînzătoare pînă în acel moment.
O sută de lei adevărați și 10 lei falși, plasați de un ins care tocmai se întorsese din Italia.
La anchetă a declarat c-a vrut să vadă ce simte un ins care jefuiește o bancă, deoarece lucrează la un roman în trei volume, cu personaj principal un gangster român.
– De ce român? a întrebat prostește anchetatorul.
Pentru că nu există în Istoria literaturii gangsteri români, o veritabilă pată pe obrazul patriei noastre.
În realitate, nu lucra la nici un roman. Nici n-ar fi avut cum, deoarece nu știa să scrie.
*
În 22 decembrie 1989, Primarul Floreștilor a luat cu el, înainte de a se furișa pe ușa din spate, acvariul primăriei, gîndindu-se că revoluționarii, intrați în birou, puteau să-i mănînce peștii.
*
Prim vicepreședintele Consiliului Județean Florești a rămas șeful județului după ce, pe 21 decembrie 1989, prim secretara a plecat la mama, la București, de unde nu s-a mai întors niciodată.
În dimineața lui 22 decembrie 1989, bănuind că va avea loc Intrarea în Sediu, noul șef al județului a scos de pe perete portretul Tovarășului și l-a înlocuit cu un tablou de tip kitch, înfățișînd niște vînători colorați, care urmăreau un iepure alb, și din bibliotecă, lucrările lui Nicolae Ceaușescu. Dînd buzna în birou, revoluționarii s-au interesat de operele lui Nicolae Ceaușescu. Să le ia și să le arunce pe fereastră în uralele celor din Piață. Șeful județului le-a arătat că în biroul său nu existau operele Tiranului.
Dar portretul?
Nici portretul a răspuns el, zîmbind cu subînțeles de disident, și le-a arătat tabloul. Era atît de kitch încît privirile lor, formate la școala țigăncii cu sînul dezgolit și a mileurilor de pe masa din sufragerie, s-au lipit de vînătorii colorați care urmăreau un iepure alb. Le-a plăcut atît de mult încît l-au ales pe loc pe fostul prim-vicepreședinte șeful județului trecut de partea Poporului.
*
Ionel Cîmpureanu din Vintileasa dinspre Cîmpie a intrat primul în biroul primarului. În urma sa revoluționarii au închis cu cheia toate intrările în sediu. Ionel Cîmpureanu s-a autoproclamat primar. Cum însă nu voia să iasă din birou pentru a lăsa loc primarului numit de CFSN, a trebuit să fie ademenit cu miros de cîrnați prin aducerea unei tigăi sfîrîinde în fața ușii.
*
Gigel Parvana s-a întors nu demult din Spania, unde a învățat Machiajul, deși e la bază forjor (a lucrat înainte de 1989 la Combinatul de mașini grele din Florești).
Cu banii cîștigați, Gigel Parvana și-a deschis un salon de coafură în camera de la Șosea a casei, locuită pînă nu demult de fiică-sa, în prezent plecată la București, unde e consiliera unui ștab (zice el), curva respectivului (susțin gurile rele).
Deasupra porții, Gigel Parvana și-a plantat un panou gigantic, ținut în picioare de stîlpii de beton armat, înfățișînd-o pe nevastă-sa, în chip de înger fără aripi, cu șolduri mari și sîni lăptoși, ținuți în frîu cu greu de sutienul care se vede.
E firma salonului său de:
– Depilat;
– Pus unghii false
– Îngroșat sprîncene
– Mărire de sfîrcuri.
*
Nu se știe cum de-a fost declarată monument fîntîna de pe pămîntul primit de Cornel Carabă la retrocedare. Prin sat circulau multe povești despre această fîntînă. Se spunea că din ea băuse apă Ștefan cel Mare pe cînd se ducea la Vrâncioia, la vremea respectivă încă suficient de tînără ca să nu i se spună Babă. Se mai zicea că în fîntînă s-ar afla Capul lui Mihai Viteazul, versiune greu de combătut în fața susținătorilor, chiar și cînd le puneai în față, subliniind cu deștuʼ, manualul de Istorie a României, fără șovăială la paragraful despre păstrarea celebrului cap la Mînăstirea Dealul.
Un mister rămînea și felul în care fîntîna fusese declarată monument istoric protejat. Se spunea că Directorul Școlii, istoric amator, trimisese cîneva Ministerului Culturii o solicitare în acest sens, luată în serios de mașinăria birocratică din instituție și transformată în decizie ministerială.
Indiferent de toate acestea, sigur e că proprietarul – Cornel Crabă – n-avea voie s-o astupe, n-avea voie să-i facă nici o modificare și, în plus, era obligat s-o întrețină pe banii lui.
Cornel Carabă voia să ridice pe terenul respectiv o casă pentru fiul său, spărgător de bancomate în Italia. Primarul nu-i dăduse autorizație. Ba mai mult, îl avertizase să nu se atingă de fîntînă.
La sfatul unui avocat de la Florești, Cornel Carabă găsi soluția.
Pe terenul respectiv construi o casă cu parter și etaj. La etaj era casa propriu-zisă. La parter era doar fîntîna, înconjurată de pămînt, rămasă așa cum se înfățișa în fotografia de la Dosarul pentru clasificarea ca monument.
Făcuse asta doar pentru a nu încălca Legea monumentelor.
Cu timpul realiză că fîntîna îi aducea și avantaje.
Astfel, iarna nu mai trebuia să iasă afară din casă în ger sau viscol, pentru a lua apă.
O avea la îndemînă, în casă.
Apoi fîntîna era rentabilă și din punct de vedere turistic.
Circuitul Vinului, o afacere a președintelui Consiliului județean pentru a-și moderniza o cramă pe bani europeni, cuprindea și fîntîna. Turiștii ajunși cu grupul după ce se îmbătaseră cumplit în lungul șir de degustări cu lăutari, se grăbeau să bea apă rece, scoasă de ei, personal, cu ciutura. După ce se răcoreau de arșița vinului, simțeau nevoia să vîre ceva în gură.
Cornel Carabă oferea contracost d-ale gurii.