Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 300 anul II, vineri, 19 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Deşi publicată în presă (fragmentar sau integral), recenta Scrisoare a Biroului Executiv Central al FDSN către organizaţiile judeţene n-a stîrnit prea mare vîlvă. Lucru nedrept, dacă ne gîndim că documentul e important nu numai pentru FDSN, dar şi pentru întreaga noastră viață politică. Realizarea şi expedierea acestei scrisori, care, potrivit Biroului Executiv Central, sintetizează propunerile şi observaţiile declanşate de epistolele lui Adrian Năstase şi Ion Solcanu, dezbaterea ei în forurile FDSN şi înaintarea propunerilor şi observaţiilor pînă la şedinţa plenară a Consiliului Naţional al FDSN, constituie un moment semnificativ al procesului de limpezire pe care îl străbate FDSN în prezent. Și cum FDSN e partid de guvernămînt, acest moment nu poate să nu intereseze într-un grad deosebit şi întreaga noastră scena politică. Firavul ecou stîrnit de scrisoare îşi are cauza fundamentală în incapacitatea FDSN de a-şi mediatiza propriile gesturi şi declarații. Întreaga dezbatere dusă în partid la ora actuală pleacă de la premisa unor slăbiciuni de fond ale FDSN, slăbiciuni care îi îndreptăţesc pe mulți să creadă că această formațiune politică mai are pînă a deveni un partid în toată puterea cuvîntului. Faptul că un moment de importanţa Scrisorii n-a fost transformat într-un eveniment politic spectaculos confirmă îndoielile în forţa şi autoritatea partidului. Aceste îndoieli sînt întărite şi de slaba mediatizare a conferinţelor judeţene ale FDSN. Deși acestea sînt deosebit de importante pentru viitoarea configuraţie a partidului, atît în planul ideilor, cît şi în cel al organizării, ele se desfăşoară într-un deplin anonimat. Indiferent care e cauza acestuia – teama de a nu face publice tensiunile din partid sau aiureala organizatorică de la nivel central –, el mărturiseşte existenţa unor carenţe de fond în FDSN.
Preambulul scrisorii ține să precizeze că documentul e o sumă de idei desprinse din propunerile şi sugestiile primite pe adresa BEC în urma dialogului declanşat în partid de scrisorile lui Adrian Năstase şi Ion Solcanu. În FDSN se confruntă două grupări: cea moderată şi cea conservatoare. Diferenţele mai mult decît substanţiale dintre scrisoarea lui Adrian Nastase şi cea a lui Ion Solcanu ni le-au dovedit cu prisosință. Dat fiind că Scrisoarea BEC se vrea o simplă însumare a ideilor provenite de la diferite grupări şi persoane din partid, ne-am fi aşteptat ca ea să conțină, într-un soi de ciorbă politică eclectică, atît pozițiile grupării Adrian Năstase, cît şi ale grupării Ion Solcanu.
Surprinzător însă, Scrisoarea exprimă în totalitate poziţiile grupării Adrian Năstase. Aceste poziţii se regăsesc atît în abordarea fenomenelor şi proceselor social-politice româneşti de azi, cît şi în abordarea problemelor interne ale FDSN. Grupării Adrian Năstase îi aparţin nu numai răspunsurile pe care le ridică viaţa în faţa partidului, a scenei noastre politice, dar şi alte elemente semnificative. Stilul abstract, în unele momente prea abstract chiar, e cel din Scrisoarea închisă adresată de Adrian Năstase Biroului Executiv Central. Scrisoarea lui Ion Solcanu era mult mai concretă. Dintre cele două stiluri, ar fi fost de preferat să biruie cel al lui Ion Solcanu. Fireşte, analiza făcută scenei noastre politice, radiografia mutaţiilor survenite în social-democrația din lume şi din România sînt excelente. Pentru fedeseniştii din teritoriu, obligaţi de viață să rezolve probleme uluitor de concrete, aceste subtilităţi teoretice din Scrisoarea BEC nu sînt de prea mare folos.
Tot grupării Adrian Năstase îi aparține şi una din tezele fundamentale ale Scrisorii: necesitatea abordării pragmatice, dezideologizante a realității. Fireşte, teza nu constituie o noutate absolută. Ea a fost afirmată în dese rînduri de către idolul tuturor fedeseniştilor, moderaţi sau conservatori, preşedintele Ion Iliescu. Încă din ianuarie 1990, Ion Iliescu a susținut că lumea contemporană e martoră a morţii depline a ideologiilor. Că singura abordare posibilă a realității social-politice şi economice e cea pragmatică. De sorginte perestroikistă, teza a servit lui Ion Iliescu pentru numeroasele chemări lansate adversarilor politici de a trece peste programe, peste ideologii, şi a participa la un guvern de uniune naţională, guvern cerut de abordarea pragmatică a realităţii. Chiar dacă nu mai are sensurile gorbacioviste iniţiale, teza pragmatismului necesar, susţinută în continuare de Ion Iliescu şi preluată de gruparea Adrian Năstase, reprezintă un salutar fundament pentru o mult mai mare supleţe a alianţelor politice ale FDSN. Din acest punct de vedere, victoria grupării moderate, victorie pe care o consfinţeşte Scrisoarea BEC, înlesneşte substanţial formarea mult-aşteptatului guvern de uniune națională.
