Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 310, anul II, joi, 1 iulie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Punînd capăt unei ambiguități care, de altfel, îl definește, președintele Ion Iliescu s-a delimitat categoric de Afacerea PETROMIN. Un comunicat trimis presei de purtătorul de cuvînt al președinției susține că președintele „a cerut guvernului să investigheze condițiile în care s-a încheiat contractul cu «FORUM MARITIME»“. Înghesuit de această poziție fără echivoc și, mai mult ca sigur, și de vreo urecheală prezidențială, primul-ministru Nicolae Văcăroiu s-a prezentat ieri în fața presei pentru a răspunde întrebărilor privind una dintre cele mai scandaloase afaceri din istoria României: vînzarea pe nimic a flotei strategice a țării. Două zile mai înainte, un alt membru al Executivului, responsabil de tranzacția prin care am ajuns din nou de rîsul lumii (ditamai statul român tras pe sfoară de un barcagiu grec!), ministrul transporturilor Paul Teodoru venise în fața parlamentului pentru a se explica. Prestația distinsului ministru, în care – potrivit declarației sale de la conferința de presă – președintele țării are încredere, a fost, toată lumea o recunoaște, absolut jalnică. Grație acestei prestații, Paul Teodoru poate fi înscris la loc de frunte în galeria turmentaților din opera lui Caragiale. Întrebarea sa din finalul discursului – „care pierdere, a cărei control, a cărei flote, domnilor?“ – întrece în zăpăceala minții pînă și cele mai savuroase replici din Caragiale. Dacă ar avea cît de cît simțul ridicolului, Paul Teodoru ar trebui să-și dea demisia.
Din nefericire, prestația de ieri a lui Nicolae Văcăroiu n-a fost nici ea mai puțin jalnică. Confuz, sărind de la un lucru la altul, poticnindu-se în cifre, marcat de o oralitate de colț de stradă, primul-ministru n-a reușit să convingă pe nimeni. Jalnica prestație a lui Paul Teodoru și-a avut cauza într-o vizibilă incompetență. În cazul primului-ministru, cauza trebuie căutată în altă parte. Așa cum am mai arătat și în alte rînduri, Nicolae Văcăroiu e un tipic demnitar de după decembrie 1989. Sub acest semn, principalul său instrument de lucru e șmecheria. La conferința de presă de ieri, aceasta s-a văzut mai mult ca niciodată. Principala preocupare a primului-ministru a fost aceea de a nu fi prins cu mîța în sac. Așa cum se poate vedea și din știrea publicată de noi în numărul de față, la Atena, contactul domniei-sale cu armatorul grec nu s-a rezumat la o simplă întîlnire protocolară. Dat gata de recomandările călduroase ale premierului Konstantin Mitsotakis, Nicolae Văcăroiu s-a dat în spectacol cu armatorul grec. S-a fotografiat împreună cu acesta, a purtat discuții pe tema investiției pe care armatorul vroia s-o facă în România. E limpede că premierul român e într-un anume fel implicat în afacere. Nu prin corupție, ci prin naivitate. Lipsit de experiență în domeniul contactelor internaționale, primul-ministru a căzut în capcana întinsă de greci. Afacerea PETROMIN s-a putut încheia și pentru că Nicolae Văcăroiu s-a grăbit la Atena să promită. Profitînd de acest lucru, grecul și cei din conducerea PETROMIN au pus la cale tranzacția gîndindu-se că discuțiile dintre primul-ministru și reprezentanții lui FORUM MARITIME, discuții invocate de firma greacă în Scrisoarea de intenție din 7 mai 1993, vor servi drept un bun paravan pentru ca ilegalitatea să treacă. A urmat scandalul în presă. La început, premierul a ales tactica struțului. Deși provocat de jurnaliști, a preferat să tacă. Pe măsură însă ce scandalul s-a adîncit și, mai ales, după severa declarație prezidențială, Nicolae Văcăroiu și-a dat seama că trebuie să se explice. Prestația sa de la conferința de presă a fost dominată de obsesia de a împăca și capra, și varza. Adică de a susține contractul (pentru că altfel ar fi riscat cine știe ce dezvăluiri ale armatorului grec) și, în același timp, de a evita o asumare publică a responsabilității. De aici, efortul său de a vorbi nu despre Afacerea PETROMIN, ci despre afacerile lui Traian Băsescu. De aici, precizarea des repetată că în calitatea sa de prim-ministru nu era obligat să știe de contracte. Precizare imediat urmată de aprecierea că tranzacția e oportună.
Șmecheria nu putea ține însă prea mult. Primul-ministru s-a văzut obligat să declare că în prezent contractul se renegociază în așa fel încît partea română să fie majoritară. Aceasta nu e altceva decît o recunoaștere implicită a faptului că tranzacția încheiată de PETROMIN era păgubitoare pentru statul român. Și că dacă presa n-ar fi făcut scandal, această tranzacție ar fi putut avea loc. Anunțînd renegocierea contractului, premierul Nicolae Văcăroiu crede că a scăpat basma curată. Domnia-sa se iluzionează însă. Renegocierea contractului nu-l ferește de fireasca întrebare: cine răspunde de încercarea de a vinde flota țării pe nimic?
