Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 262, anul II, joi, 6 mai 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Angajate în chip surprinzător, negocierile de ieri de la guvern s-au încheiat în coadă de peşte. Frăţia şi BNS continuă greva. Celelalte centrale sindicale, care au anunţat că vor declanşa greve abia mîine, mai au azi posibilitatea de a renunţa. Această posibilitate e dată de noutatea adusă de sindicate în materie de grevă generală: greva generală în trepte.
Prin multe din trăsăturile sale, o grevă generală aminteşte de un adevărat război. Cea mai mică defecțiune poate da peste cap totul. De aceea, o grevă generală presupune o pregătire ieşită din comun. Pe toate fronturile: al organizării interne, al relaţiilor cu partidele, al mediatizării. O asemenea pregătire totală n-a putut fi remarcată la cele 6 confederații sindicale aflate în conflict de muncă cu guvernul. Se vedea limpede că ele nu credeau o clipă că se va ajunge la greva generală. O pregătire într-un fel, adică fără prea mare energie, a avut loc. Ea a fost subminată vizibil de gîndul că ar fi mult mai bine dacă greva nu s-ar declanşa. Această poziţie exclude definitiv suspiciunea pusă la cale de maşinăriile dezinformării şi manipulării, că sindicatele ar fi urmărit altceva decît revendicările masei de salariați. Cei ce-au acuzat sindicatele că fac jocul opoziţiei s-au bazat pe faptul că partidele de opoziție și-au exprimat sprijinul faţă de protestul sindical. Gestul opoziţiei nu demonstrează nimic în се priveşte o posibilă înțelegere între opoziţie şi sindicate. Oriunde în lume, opoziţia ar fi făcut un asemenea gest. Pentru că, oriunde în lume, opoziția aşteaptă să vadă guvernul la înghesuială, ca să-i mai dea și ea o scatoalcă. Dacă ar fi făcut niscaiva jocuri politice, mai mult ca sigur sindicatele ar fi pus mult mai multă înverşunare în pregătirea grevei generale. Incontestabil, guvernul n-a luat în serios mult timp negocierile. Dialogului sincer cu sindicatele i-au fost preferate mijloacele diversiunii, mijloace care fac gloria tuturor guvernărilor de după decembrie 1989: utilizarea televiziunii pentru compromiterea adversarului, tentativa de spargere a unității sindicale, preferinţa de a dialoga cu sindicate fără prea mare importanţă la scara întregii ţări. Această abordare superficială a avertismentului sindical şi-a avut însă cauza nu numai în tentația şmecheriilor diversioniste, dar şi în intuirea adevărului că sindicatele nu vor să ajungă la grevă. Și, cum se mai întîmplă în viaţă, s-a ajuns la grevă tocmai pentru că nimeni nu se gîndea că o să se ajungă pînă aici.
În clipa cînd cele două părţi şi-au dat seama că o să fie grevă generală, ele au intrat în alertă. Devenit brusc îngrijorat, guvernul a lăsat baltă toate șmecheriile şi a început un dialog real cu sindicatele. La rîndul lor, sindicatele au mai renunţat la orgolii şi s-au arătat dispuse să cedeze în anumite puncte. Cele două interminabile runde de negocieri de la guvern, precum şi cea de la preşedinție, cu medierea dlui Ion Iliescu, au stat sub semnul îngrijorării reciproce că s-ar putea ajunge la greva generală. Din nefericire, momentul seriozității a venit prea tîrziu. Oricît de lungi și oricît de febrile ar fi fost cele trei runde de negocieri, ele n-aveau cum să rezolve ceea ce nu se reuşise pe parcursul săptămînilor anterioare. Astfel, s-a ajuns la greva generală. Trezindu-se, deodată, în faţa unui război pe care nu şi l-au dorit, sindicatele şi-au dat seama că el nu poate fi cîştigat prin declanşarea unei greve generale de tip clasic. Dacă toate cele 6 confederații ar fi declanşat ieri dimineață greva generală, România ar fi trebuit să arate ca o ţară în stare de asediu. În aceste condiţii, orice sindicat neascultător ar fi fost o catastrofă pentru întreg ansamblul grevei. Rapid mediatizată de radio şi televiziune, continuarea lucrului de către un singur sindicat care ar fi trebuit să-l înceteze ar fi pus la îndoială ideea de grevă generală. Sindicatele ştiau acest lucru. Ele ştiau, de asemenea, că în teritoriu maşinăria organizatorică nu merge perfect. Prima zi de grevă demonstrează că liderii sindicali au intuit just. În unele locuri din ţară, sindicatele n-au intrat în grevă. De aceea, ele au preferat ceea ce s-ar numi greva generală în cascadă. Adică, intrarea pe rînd în grevă a celor 6 confederații. Mişcarea s-a dovedit deşteaptă. În primul rînd, pentru că ea a lăsat guvernului posibilitatea de a relua negocierile după prima zi de grevă. În al doilea rînd, ea a făcut să treacă neobservate imperfecţiunile organizatorice.
Faptul că unele sindicate n-au ascultat centrul şi au continuat lucrul s-a pierdut în contextul în care, dată fiind intrarea pe rînd în grevă, activitatea nu trebuia să înceteze peste tot.
