Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 254, anul II, marți, 27 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Aşa cum, de altfel, a anunțat ziarul nostru, sîmbătă, 24 aprilie, a luat naştere la Petroşani Alianța Confederațiilor Sindicale Democratice din Romania. Sufletul acestei acțiuni a fost nimeni altul decît celebrul lider al minerilor din Valea Jiului, dl Miron Cozma. Din septembrie 1991 pînă acum, domnia-sa a apărut destul de rar şi destul de neconvingător pe scena vieții noastre publice. Iată-l izbucnind în prim-planul atenției prin înfiinţarea unei alianţe sindicale la nivel naţional! În septembrie 1991, dl Miron Cozma a fost eroul unei acţiuni net antidemocratice. Iată-l acum eroul înfiinţării unui organism care reuneşte, potrivit titlului, nu nişte confederații sindicale oarecare, ci ditamai confederațiile democratice. Putem crede astfel că dl Miron Cozma a suferit, în cei doi ani de retragerea de pe scena publică, o transformare sufletească zguduitoare. Din adversarul nu numai politic, dar şi fizic (cu bîte şi topoare adică) al democrației, domnia-sa a devenit un pătimaş luptător pentru democrație. Nemulțumit de caracterul nedemocratic al unor confederații sindicale, domnia-sa s-a gîndit să le strîngă într-o alianţă naţională, ca într-un pumn muncitoresc-țărănesc de pe drapelele luptei de clasă, pe cele democratice. Putem bănui o transformare a domnului Miron Cozma sub semnul democrației şi dacă luăm în serios Protocolul semnat la Petroşani pentru constituirea Alianței. Textul acestuia ne oferă o sumă de principii şi obiective menite a pune Alianţa în lumina orbitoare a democrației. Astfel, Protocolul invocă, printre motivele care au dus la constituirea alianței, „pericolul reprezentat de fragmentarea mişcării sindicale“.
O simplă cercetare a contextului în care apare Alianța dlui Miron Cozma ne face însă să dăm înapoi înspăimîntați. Doamne fereşte! Era să-l bănuim degeaba pe dl Miron Cozma de o schimbare în direcția democrației. Noua iniţiativă a dlui Miron Cozma nu stă sub semnul preocupării de a crea o alianţă puternică menită a intra în dialog cu puterea de pe pozițiile nemulţumirii tot mai crescînde a salariaților. Noua iniţiativă nu-l evidenţiază pe dl Miron Cozma într-o altă postură decît cea avută în septembrie 1991: postura de instrument folosit de anumite cercuri ale puterii pentru a-şi rezolva propriile interese.
Din cîte se ştie, la ora actuală, sindicatele se află într-o confruntare cu guvernul. Contrar unor afirmații făcute la nivel înalt, în această confruntare sindicatele nu exprimă interese politice, nu se exprimă nici măcar pe ele însele. În această confruntare, sindicatele exprimă nemulțumirea populară față de spectaculoasa înrăutățire a vieţii. În orice ţară din lume, protestul sindicatelor ar fi luat de guvern drept ceea ce este: adică un semnal venit dinspre realitate că politica guvernului e strîmbă în cîteva din punctele sale principale. Şi, în orice ţară din lume, guvernul ar intra în dialog cu sindicatele pentru a afla ce vor acestea. Altfel spus, pentru a afla ce se mai întîmplă dincolo de uşile capitonate ale rîvnitei clădiri din Piața Victoriei. La noi însă guvernul procedează aiurea. În loc să intre în dialog cu sindicatele, să afle ce vor şi eventual să-şi corecteze politica în funcţie de doleanțele acestora, guvernul duce o politică de contracarare a protestului sindical prin fel de fel de mijloace: manipularea opiniei publice împotriva sindicatelor, amenințări mai mult sau mai puțin directe, efortul de a dezbina mişcarea sindicală. Apelînd la aceste mijloace, guvernul procedează împotriva democrației, pentru că în orice ţară din lume democraţia are drept coloană vertebrală dialogul dintre guvernanţi şi guvernați, dintre putere şi populație. Un dialog care se realizează, printre altele, şi prin intermediul sindicatelor.
Constituirea Alianţei de la Petroşani aparține din plin eforturilor de dezbinare a mişcării sindicale. Reunind într-o alianță confederațiile obediente guvernului, dl Miron Cozma servește intereselor puterii, de contracarare prin orice mijloace a protestului sindical. Scenariul e cunoscut. Noua Alianţă pretinde deja a se constitui într-un partener de dialog cu guvernul. Neîndoielnic, guvernul se va grăbi să accepte dialogul. Mai mult ca sigur, în urma acestui dialog, noua Alianţă va fi de acord cu politica guvernamentală. Graţie Televiziunii şi presei subordonate, guvernul va prezenta Alianţa dlui Miron Cozma drept singurul reprezentant al mişcării sindicale din România. În aceste condiții, protestul marilor centrale sindicale va trece drept inutil.
Întrebarea e dacă, prin această nouă manevră, avîndu-l drept principal instrument pe dl Miron Cozma, oamenii vor trăi mai bine? Tare mă îndoiesc că nu!
