Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 285, anul II, miercuri, 2 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Vineri, 28 mai, pe la ora 7 seara, fetiţa de 11 ani Cornelia P., din București, a fost violată în Parcul Herăstrău. Plecase de lîngă tatăl ei pentru cîteva minute. Un bărbat necunoscut s-a luat după ea, i-a pus cuţitul în gît şi, trăgînd-o în tufiş, a violat-o. În plină zi, pentru că acum, în timpul verii, la ora 19 e lumină. Într-un parc populat, pentru că, aşa cum mărturisesc tatăl și fetiţa, la acea oră în Herăstrău era destulă lume. Vineri, 28 mai, s-au petrecut multe evenimente. A încetat pe neaşteptate greva de la Televiziune. A continuat scandalul Vadim Tudor. Purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei a afirmat că adevărata poziţie a dlui Ion Iliescu în chestiunea corupţiei e cea de la conferinţa de presă. Nici unul dintre aceste evenimente, despre care jurnaliştii au scris cu sîrg, nu-l egalează însă pe cel petrecut în Parcul Herăstrău. Cînd spun asta, nu mă gîndesc la durerea celor doi părinți. Durere care face din nenorocita întîmplare una mai importantă decît orice grevă la Televiziune şi decît orice confruntare în Parlament.
Cînd spun asta, mă gîndesc la cît de mare a ajuns nesiguranţa individuală la trei ani de la Revoluţie. Cînd eram ceva mai tînăr, îmi amintesc, mă plimbam deseori prin Herăstrău la ore destul de tîrzii, chiar şi pe la miezul nopţii. În nici o clipă nu mi-am pus atunci problema că aş putea fi atacat şi jefuit. Acum, iată, nu la miezul nopţii, nici măcar la căderea întunericului, ci în plină lumină, cu multă lume prin preajmă, o fetiţă a fost atacată. Și nu o fetiţă care rătăcea hai-hui prin parc, ci o fetiţă care se depărtase puţin de tatăl ei.
Drama din Parcul Herăstrău e punctul culminant al unui lung şir de evenimente greu de imaginat în urmă cu trei ani: oameni jefuiţi ziua în amiaza mare, fete luate de la discotecă, sub privirile apatice ale celorlalți, duse într-un gang şi violate, crime odioase provocate de un simplu capriciu. Evenimentul zilei scrie număr de număr despre astfel de întîmplări abominabile. Unii strîmbă din nas, ba, mai mult, ne acuză că preferăm zona de umbră a vieţii aspectelor mai luminoase. În realitate, Evenimentul zilei nu face altceva decît să reflecte corect ceea ce se întîmplă zi de zi. Sub acest semn, ziarul nostru n-avea cum să nu facă loc în paginile sale aberațiilor care se petrec în viaţa noastră cotidiană. Pentru că aceste aberaţii nu sînt rare, întîmplătoare, ci constituie deja o realitate definitorie a României de azi.
Cum de s-a ajuns aici? Iată o întrebare pe care omul simplu şi-o pune cu un sentiment în care se amestecă uimirea şi indignarea. Unii vor fi tentați să pună spectaculoasa creştere a nesiguranţei individuale pe seama democraţiei. Comparînd cele ce se întîmplă acum cu cele ce se întîmplau pe vremea lui Ceauşescu, ei vor fi înclinaţi către o nostalgie după frumoasele vremuri cînd puteai ieşi pe stradă fără a te teme în orice clipă că rişti să fii atacat. Cine raţionează aşa se înşală. Nesiguranţa de acum a individului nu aparţine democraţiei, ci anarhiei. Iar principala vină pentru această stare de lucruri o are Poliţia. De ce nu erau atît de multe, pe vremea lui Ceauşescu, jafurile, violurile şi crimele? Nu pentru că legile erau mai aspre, cum s-ar putea crede, ci pentru că infractorul se temea. Înainte de a ridica cuțitul şi a da, înainte de a tîrî în tufiş o fetiţă şi a o viola, infractorul se gîndea că va fi prins imediat şi va fi pedepsit. Azi, aşa cum se vede şi din cele publicate în Evenimentul zilei, numeroşi autori de fapte abominabile sînt prinşi după luni întregi. Uneori ei nu sînt prinşi deloc. Explicaţia acestui lucru inadmisibil trebuie căutată în slaba dotare materială şi numerică a Poliției, în faptul că mulţi poliţişti şefi se preocupă mai mult de politică decît de urmărirea şi prinderea infractorilor. Tot pe vremea lui Ceauşescu, infractorii se temeau de oamenii de ordine. Aceştia lăsau impresia că sînt peste tot (prin parcuri, pe străzi, prin locuri pustii) şi la orice ora din zi şi din noapte. Înainte de a face ceva, infractorul se gîndea că va fi surprins. După decembrie 1989, dintr-o proastă înţelegere a democrației, oamenii de ordine nu sînt nicăieri.
Nenorocita întîmplare din Herăstrău n-ar fi avut loc dacă Poliţia Capitalei şi-ar fi făcut un obicei din a mai trece din cînd în cînd şi prin acest parc. Nu cred că vreun cetăţean al Bucureştiului ar protesta că se încalcă drepturile omului, că nu se respectă democraţia dacă Poliţia din Bucureşti ar putea fi văzută peste tot. E un raționament simplu, la îndemîna oricui, nu numai la cea a mai-marilor Poliției din Bucureşti. Întrebarea e cînd vor începe aceştia din urmă să facă raţionamente. Chiar şi simple!
