Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 303 anul II, miercuri, 23 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Vineri dimineaţa, întreaga presă a publicat ştirea potrivit căreia, joi seara, liderii partidelor de opoziție, reuniți la Camera Deputaţilor, au semnat următorul protocol:
„Astăzi, 17 iunie 1993, formaţiunile semnatare ale prezentului Protocol, situate în centrul spectrului politic, alcătuind împreună cea mai importantă forţă parlamentară, au realizat o înţelegere menită să conducă la un pact de guvernare capabil să scoată țara din grava criză cu care este confruntată pe toate planurile.“
Documentul e semnat de liderii PNŢCD, PSDR, PAC, UDMR, PL, PD (FSN).
Cei ce au făcut Filosofia ştiu că, înainte vreme, pe marginea unui citat din Marx sau Lenin se putea scrie o carte. Dintr-o biată vorbă aruncată pe hîrtie de Marx se putea face o carieră universitară. Cu un bileţel prin care Lenin o ruga pe secretară să-i aducă un pahar cu apă se putea obţine un doctorat. Ceva asemănător s-a petrecut şi cu Protocolul semnat joi seara de liderii opoziției. El conţine doar cîteva rînduri. Această lapidaritate a făcut, probabil, ca Protocolul să provoace o veritabilă epopee de comentarii, declaraţii, ipoteze şi semnificaţii. Sub puterea acestei exegeze, punctul de plecare – Protocolul – s-a pierdut cu totul. Și cum se întîmplă în astfel de cazuri, el s-a transformat încetul cu încetul în altceva decît e el în realitate.
Dînd la o parte munții de vorbe, vom descoperi însă că Protocolul n-are nici pe departe sensurile şi semnificaţiile pe care i
le-a dat exegeza creată pe marginea lui. În realitate, lucrurile au stat aşa. Zvonurile privind negocierile secrete dintre PNŢCD şi FDSN au alarmat celelalte partide din opoziţie. Cel mai îngrijorat a fost, se întelege, PD (FSN). Liderii acestui partid ştiu bine ura pe care le-o poartă liderii FDSN. Ură perfect explicabilă, dacă ne gîndim că, aşa cum ne arată istoria stîngii, comuniştii şi socialiştii, proveniţi din aceeaşi mamă, au fost în stare să se bată pînă la distrugere reciprocă. Sub puterea acestei uri frățeşti, FDSN e în stare să facă orice pentru a anihila PD (FSN). Se înţelege că partidul de guvernămînt ar fi capabil să facă alianță cu oricine, inclusiv cu legionarii, dacă aceștia ar exista cu adevărat, numai să împiedice revenirea la guvernare a grupării lui Petre Roman. Negocierile secrete cu PNȚCD se înscriau perfect în această logică a urii. În consecintă, PD (FSN) a dat alarma de-a lungul şi de-a latul opoziţiei. Partidelor cu care PD (FSN) a colaborat perfect din septembrie 1992 şi pînă acum în bătălia parlamentară li s-a atras atenția că PNȚCD e pe cale să le tragă clapa. Va face un guvern cu FDSN şi PUNR, lăsîndu-i deoparte pe aliaţii de pînă acum. Această mişcare n-avea cum să nu fie sesizată de către liderii PNŢCD. Conștienți de riscul ca partidul să se trezească izolat în cadrul opoziţiei, aceştia au început să dea înapoi. Dacă pînă atunci primiseră dezvăluirile presei privind tratativele de la Cotroceni cu un zîmbet complice, plin de subînţelesuri, ei au început deodată să le dezmintă cu o accentuată furie. Sub acest semn, ei au răspuns prompt invitaţiei – care era, de fapt, somaţie – celorlalte partide din opoziţie de a se întîlni pentru a discuta dacă vor mai acționa sau nu împreună. Rezultatul reuniunii e Protocolul semnat joi seara.
El stă, de la un capăt la altul, sub semnul motivelor care au dus la convocarea întîlnirii. Se vede limpede, astfel, că el a fost conceput și iscălit sub semnul pripelii. Un asemenea document e, de obicei, rezultatul unor negocieri îndelungi şi complicate. Chiar dacă în bătălia parlamentară CDR a fost pe aceeași baricadă cu PD (FSN), un adevărat document care să le consfinţească alianţa se elaborează mult mai greu. Să nu uităm că, pînă nu de mult, CDR si PD (FSN) erau adversari politici. O schimbare peste noapte a raporturilor dintre cele două formaţiuni politice riscă să le bulverseze electoratele. Că e un document făcut în pripă, pentru a pune capăt neliniştilor provocate de comportamentul PNŢCD, ne-o dovedeşte următorul lucru: după semnarea Protocolului mare lucru nu s-a schimbat în relația dintre CDR şi PD (FSN). Semnificativ e, astfel, faptul că în timp ce declaraţiile PD (FSN) reflectă un entuziasm neţărmurit față de momentul de joi seara, declaraţiile PNŢCD sînt deosebit de prudente. E limpede, de asemenea, că PNȚCD a semnat Protocolul mai mult la înghesuială, decît din sinceră convingere. Ne-o arată, printre altele, faptul că Protocolul consfinţeşte nu un pact de guvernare, ci o „înţelegere menită să conducă“ la un asemenea pact.
De la înţelegere pînă la pact e însă un drum lung. Pe parcursul lui se pot întîmpla multe lucruri. Inclusiv ca PNȚCD să acționeze de unul singur.
