Marți 10 septembrie 1940. Din ziua de 6 septembrie 1940, prin abdicarea lui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu e Conducătorul României. Sincer sau nu, se declanșează în presă un Cult al personalității noului Stăpîn al României. Generalul e urmărit pas cu pas de ziariști în tot ceea ce face și spune pentru a fi consemnat cu deosebit respect. Sub acest semn, ziarul Timpul din 10 septembrie 1940 publică amplul reportaj intitulat Vizita d-lui general Antonescu la locuința părintească.
„Vizita d-lui general Antonescu la locuința părintească
D. general Antonescu, Conducătorul Statului Român, s-a dus ieri (8 septembrie 1940, ziarele se antedatau – n.n.) să se închine la Biserica Sf. Calist din cartierul Delea Nouă pe care au ctitorit-o bunicii săi.
Vizita făcută la casa părintească depe Calea Călărașilor. De vorbă cu oamenii din cartier, foști colegi de școală…
Eri dimineață, după slujba dela Patriarhie, d. general Ion Antonescu, Șeful Statului român și președintele consiliului de miniștri, s-a dus în cartierul Delea Nouă, în care a copilărit, ca să se închine la Biserica Sf. Calist, pe care au ctitorit-o bunicii săi.
În modesta dar frumoasa biserică din acest cartier mărginaș a oficiat eri slujba I. P. S. S. Patriarhul Nicodem al României, înconjurat de un sobor de preoți.
După rugăciune, d. general Antonescu s-a dus împreună cu I. P. S. S. Patriarhul Nicodem, pe calea Călărașilor 247, la casa părintească, unde s-a întreținut cu oameni din cartier cari unii i-au fost colegi de școală.
BISERICA SF. CALIST
La ora 12, după terminarea slujbei dela Sf. Patriarhie, d. general Antonescu s-a îndreptat, cu automobilul, spre cartierul Delea-Nouă. Șeful Statului român și președintele consiliului de miniștri, a străbătut calea Călărașilor și – aproape de marginea Capitalei, la biserica Sf. Calist – s-a oprit.
În curtea bisericii pe care a ctitorit-o bunicul său, și în stradă se afla adunată toată populația cartierului. Veniseră bătrînii, copii, femeile și tineretul.
Cînd a ajuns cu automobilul la poarta bisericii, au isbucnit uralele.
Sobru, alături de doamna Sa, d. general Antonescu a pășit pragul bisericii cu aceiași emoție și credință cu care au pășit acum o sută de ani și de atunci încoace același prag bunicii și părinții săi cari veneau să se închine Domnului cerînd sprijin Cerului.
Clopotele au prins a suna.
Curînd a sosit I. P. S. S. Patriarhul Nicodem cu soborul de preoți.
A început Sfînta Slujbă.
NORODUL ȘI CONDUCĂTORUL LUI ÎNGENUNCHIAZĂ
Cînd I. P. S. S. Patriarhul a îngenunchiat în fața altarului, făcînd lui Dumnezeu rugăciunea fierbinte pentru Țara și Poporul românesc, în biserica modestă cu Scaunul Sfîntului Calist din Delea Nouă, Conducătorul Statului se afla îngenunchiat laolaltă cu toată lumea aceia de mici negustori, muncitori și tineret credincios din cartier.
Scena era emoționantă.
Fără pază, fără uniformă strălucitoare, cu ochii arși de credință și de hotărîre fermă, Conducătorul Statului stătea îngenunchiat în fața altarului, alături de poporul de jos, neclintiți cu toții în aceea oră de fierbinte rugă pentru Neamul românesc.
SPRE CASA PĂRINTEASCĂ
La terminarea slujbei, în curtea bisericii – chiar din pridvor – d. general Antonescu a început să vorbească cu oamenii din cartier. Cei mai mulți îl cunosc din ani îndepărtați. Reîntîlnirile sunt emoționante. Bătrîni cu părul alb și femei în strae cernite l-au înconjurat începînd a-i aminti fapte și întîmplări din trecut.
– Dumnealui, domnule general, îi spune o doamnă, e negustor care de peste patruzeci de ani are dughiană în colțul uliței Orzari…
Memoria aduce imaginea de odinioară, în fața ochilor. D. general strînge mîna vecinului de care ocupațiile îl despărțise. Cîți ani au trecut de atunci?…
Vine apoi o femeie bătrînă cu doi copii de mînă. Sunt nepoții ei. E o cunoștință de a părinților săi.
Străzile s-au schimbat. Oamenii au îmbătrînit. Sufletul lor a rămas însă acelaș, bun, curat și cald.
Peste puțin d. general Antonescu și I.P.S.S. Nicodem au ajuns în fața casei cu Nr. 247 depe calea Călărași. E casa copilăriei sale.
În aceste vremi de uriașă muncă și răspundere, Conducătorul Statului s-a îndreptat spre trecut și spre biserică – pentru ca întărit de virtuțile de altă dată, făcînd legătura cu trecutul – să înfrunte viitorul.
«CASA OFIȚERILOR»
Între cîteva clădiri moderne, se află în acest cartier o casă foarte veche, cu livadă mare, cu gard modest de scînduri – și cu acoperișul înegrit de ani. E casa părintească a d-lui general Ion Antonescu.
Cîțiva bătrîni care locuiesc acum în ea au semănat în curte flori, busuioc și au lăsat iarba să crească din belșug.
E cea mai veche casă de prin împrejurimi. A fost construită acum aproape o sută de ani cînd cartierul Delea Nouă era cu totul altfel. A apărut pe urmă pe calea Călărași tramvaiul cu cai, pe urmă tramvaiul electric, acel care trece și acum – iar fața locului s-a schimbat.
«Casa ofițerilor» – cum îi spun bătrînii din cartier acestei case – a rămas, ea singură, la fel – neschimbată. Bărbații din familia Antoneștilor cari au locuit aici au fost, din tată în fiu, ofițeri superiori.
Pe d. general Ion Antonescu, actualul președinte al Consiliului de miniștri și conducător al Statului român – bătrînii și bătrînele din cartierul Delea Nouă îl cunosc de cînd învăța în clasele primare la școala Sf. Calist. L-au văzut apoi elev la școala militară – purtînd uniforma cu aceeași sobrietate ca azi –, iar acum îl văd venind între ei, să se închine la această biserică pe care au ctitorit-o bunii săi – pentru țară – pe care o conduce.
Toate s-au schimbat în cartierul Delea Nouă în această ultimă jumătate de veac. Au rămas, așa cum i-au cunoscut bătrînii, doar «Casa ofițerilor» și cei cari au trăit în ea și cari – oriunde au fost și orice grad au purtat – au fost neclintiți, înverșunați în păstrarea a două simțăminte: credința în Dumnezeu și dreptatea
Pe ele și-au construit ei viața. Oamenii din Delea Nouă o știu. Cei mai tineri – au aflat-o dela bătrînii – și de aceea entuziasmul și emoția lor a fost de nestăvilit, cînd a apărut între ei – la biserica Sf. Cast eri dimineață – d. g-ral Ion Antonescu.
AMINTIRI
D. g-ral Antonescu a privit îndelung toate colțișoarele curții și livezii în care a petrecut copilăria și tinerețea.
Oamenii din cartier l-au înconjurat vorbindu-i despre toate cu amănunte și nume al căror înțeles îl știau numai ei și cel care trăise între ei adineaori.
Iată – un funcționar, d. Banu – care i-a fost coleg în școala primară la Sf. Calist.
Vine apoi altul și altul…
CUVÎNTUL MULȚIMII
În vreme ce d. general Antonescu se pregătea să plece din curtea părintești, miile de oameni se aflau adunați, în stații, în fața porții, au început deodată – să-l aclame frenetic. Erau urale și aclamații spontane, sincere și calde.
Mulțimea voia să-l ridice pe sus.
În jurul automobilului o masă de capete. Aclamațiile și uralele au continuat îndelung, pînă cînd automobilul s-a depărtat și nu s-a mai văzut din fața casei cu Nr. 247 de pe Calea Călărașilor.”