Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 255, anul II, miercuri, 28 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“
Sincer să fiu, am deschis ultimul număr al publicației antisemite Europa cu mîinile tremurînd de groază. Prin participarea la comemorarea de la Templul Coral şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului, dl Ion Iliescu i-a sfidat pur şi simplu pe fruntaşii antisemitismului românesc, între care se numără, alături de Corneliu Vadim Tudor şi Paul Everac, Ilie Neacşu, redactorul-şef al săptămînalului Europa. Pe noi, de exemplu, care am criticat participarea dlui preşedinte la cele două manifestări, pentru că nu împărtăşim teza culpabilităţii românilor, revista Europa ne supune, număr de număr, la o avalanşă de drăgălăşenii gen: vînduţi jidanilor, slugoi ai iudeo-masoneriei mondiale. Și dacă nouă, care n-am fost nici la Templul Coral şi nici la Washington, Europa ne spune așa, ce ne-am fi putut aștepta să-i zică dlui preşedinte, care a fost în ambele locuri, ba mai mult, însoţit şi de duşmanul de moarte al antisemiților români, şef-rabinul Moses Rosen?! Dumnezeule!, ne-am şoptit îngroziți. Să vezi
ce-o să scrie Europa despre dl preşedinte! Să vezi potop de insulte!
Ei bine, n-o să vă vină să credeți, Europa nu suflă un cuvînt despre participarea dlui Ion Iliescu la cele două manifestări. Nimic despre alianţa sa mai nouă cu şef-rabinul Moses Rosen. Nimic despre denunțarea regimului antonescian. Totul despre, ţineţi-vă bine, caracterul destabilizator al grevei generale anunțate de sindicate! La o asemenea reacţie, un occidental ar rămîne, vorba dlui Gelu Voican, absolut perplex. Eu însă, care trăiesc şi muncesc aici, la porțile Orientului, înţeleg pe deplin poziția revistei Europa. Occidentalul îl judecă pe dl llie Neacşu după regulile logicii clasice, căreia i se mai spune şi aristotelice. În virtutea acestei logici, occidentalul se aştepta ca Ilie Neacşu să critice violent ultimele cochetării ale dlui preşedinte cu cercurile evreieşti interne și internaționale. Eu însă, care ştiu că viața politică românească stă sub semnul logicii balcanice, adică al logicii şmechereşti, îmi dau seama de ce Ilie Neacşu nu-l critică pe dl Ion Iliescu. Greșeala occidentalului constă în faptul că îl consideră pe Ilie Neacșu un antisemit sincer. Că îl vede hrănindu-se zilnic cu lecturi din Hitler şi din Corneliu Zelea Codreanu. În realitate însă, Ilie Neacşu nu e un antisemit. El e, pur și simplu, un cioflingar. Cît despre lecturi din clasicii antisemitismului, nici vorbă de aşa ceva, cîtă vreme scrisul său nu trădează nici măcar lecturi din gramatica elementară.
Firește, antisemitismul e o aberaţie. El presupune o credinţa
într-o idee respinsă de orice minte sănătoasă. Asta nu ne opreşte să nu observăm că antisemitismul adevărat presupune, totuși, o credinţă în ceva. Ilie Neacşu n-are însă nici o credință. El a primit ordin s-o facă pe antisemitul. De ce? Foarte simplu. Dl Ion Iliescu avea nevoie pe scena politică a ţării de existența unor forţe care să atace democraţia şi reforma de pe poziții naționalist-extremiste şi antisemite. Aceste forţe aveau menirea de a şoca prin aberaţiile propovăduite. Prin raportare la gesturile şi declarațiile publice ale acestor forţe, dl Ion Iliescu apare ca reprezentînd o poziție politică echilibrată, ca fiind un garant al democraţiei şi al rațiunii. În plus, aceste forţe îi oferă avantajul de a spăla rufele murdare pe care mîinile sale de om subțire le refuză cu oroare. Aşa a apărut revista Europa. Antisemitismul ei s-a dovedit încă de la început un antisemitism selectiv. El i-a vizat în exclusivitate pe adversarii dlui Ion Iliescu. Dl preşedinte a fost ocolit cu prudenţă, chiar dacă, aşa cum s-a întîmplat la Templul Coral şi la Washington, domnia-sa a făcut gesturi în stare să scoată din minți antisemitismul sincer, adevărat. Sub semnul aceleiaşi tactici abile, a fost încurajat să apară şi să se afirme şi fenomenul numit România Mare. Ca şi antisemitismul Europei, naționalismul-extremist al României Mari rămîne selectiv. El se îndreaptă în exclusivitate împotriva tuturor forțelor adversare dlui Ion Iliescu: partide politice de opoziție, presa independentă. Deşi dl președinte a făcut şi face unele gesturi sfidătoare la adresa naționalismului-extremist, România Mare îl menajează în chip spectaculos. Veți spune, totuși, că România Mare a reacționat la ultimele acțiuni ale dlui Ion Iliescu. Că domniei-sale i s-a expediat de către conducerea partidului o scrisoare violentă. Să fim serioși! Scrisoarea României Mari face parte din regie. Ca să nu bată la ochi prea tare caracterul diversionist al naționalismului-extremist profesat de acest partid.
