Ion Năvăliciu, candidat la un nou mandat de primar în Vintileasa, a murit chiar în dimineaţa alegerilor. În drum spre Primărie, trecuse pe la Secţia de vot, amenajată în Cabinetul de Ştiinţe Naturale al Şcolii elementare din sat, şi coada de la intrare îl bucurase atît de mult încît făcuse un infarct.
Cînd a simţit înţepătura în piept, concomitent cu o lovitură de ceaţă în creier, a crezut că-i vorba de un semn al fericirii care-l năpădise, ca apa caldă din cada de baie.
A trecut pe lîngă cei de la coadă, răspunzînd bineţelor respectuoase, a bătut electoral cu palma obrazul unui ţînc adus de maică-sa – o văduvă din Centru – la vot, să vadă şi el cum e cînd sunt alegeri libere, şi a intrat în Secţie, să-şi exercite dreptul democratic de a alege şi a fi ales. Pe peretele din fund se găsea un cap de cerb împăiat, printre puţinele exponate din Cabinet, alături de un iepure chior și o vulpe împăiată, care continua să năpîrlească, deşi era demult moartă.
Înainte de a da la o parte cîrpa care ţinea loc de uşă la cabină, aruncă o privire capului de cerb.
N-avusese nici un motiv temeinic s-o facă.
Simţise brusc un imbold puternic, irezistibil, de a arunca o privire spre exponat. I se păru că fălcile cerbului s-au căscat a rînjet batjocoritor.
– Te pomeneşti că pierd alegerile! îşi şopti Nelu Năvălici, simţind o nouă zvîcnire în piept, de data asta deosebit de puternică. Atît de puternică încît îl clătină şi-l trînti pe podelele proaspăt date cu motorină.
Muri.
Celor de pe Salvare, veniţi după vreo oră după ce se dăduse telefon (medicul, un ins gras, răsuflînd greoi, vorbi despre o pană de cauciuc, deşi nimeni nu-l întrebă de ce au întîrziat), nu le rămaseră altceva de făcut decît să constate decesul.
Vestea sări, ca un ţînţar, din loc în loc: de la judeţ la BEC, de la BEC la televiziuni, de la televiziuni se răspîndi în toată ţara.
Pus în faţa unei situaţii unice în felul ei, Biroul Electoral Central decise continuarea alegerilor.
Şi cei din sat merseră mai departe cu votul.
Ba mai mult, băiatul cel mare al lui Nelu Năvălici, angajat complet în bătălia electorală, aşeză cadavrul pe masa de Consiliu, în Cancelarie, cu mîinile pe piept.
O lumînare pricăjită se străduia din răsputeri să asigure pîlpîirea cuvenită.
Alegătorii treceau mai întîi prin cancelarie, îşi făceau cruce şi murmurau Dumnezeu să-l ierte! după care mergeau să voteze.
Familia contracandidatului, din Opoziție, firește, sări în sus.
Se încălca grav Legea electorală.
Prezenţa mortului în incinta Secţiei de votare putea influenţa opţiunea celor care votau.
Din sat porni de îndată şi ajunse rapid la Bucureşti o sesizare împotriva prezenţei mortului.
De la BEC, întrunit prompt în şedinţă extraordinară, ştirea ajunse la televiziuni.
Prin redacţii şi studiouri domnea jalea.
Jalea cea mai cumplită.
Pînă la ora aceea nu se întîmplase nimic în stare să salte ratingurile.
Doar deja obişnuitele, banalele incidente din ziua scrutinului, multe născocite de partide în speranţa că astfel vor mobiliza nucleul dur al electoratului.
Un partid reclamase că în ziua scrutinului, la secţia de votare din Majoleasca, afişele unuia dintre candidaţi puteau fi văzute pe gardurile de pe drumul care ducea la urne.
Un altul că la o secţie de vot din Bucureşti dispăruseră pentru cîteva minute două ştampile, după care apăruseră.
Cei din redacţii parcurgeau deznădăjduiţi kilometri de Comunicate venite de la toate partidele în căutarea unei întîmplări cît de cît interesante.
Dădeau de o parte, cu un click scurt al mouse-ului, autobuze suspectate de a hoinări dintr-un oraş într-altul cu alegători profesionişti în aplicarea ştampilei din fugă, stil comando, candidaţi denunţaţi că desfășoară campanie electorală şi în ziua votului, membri ai Comisiei care indicau alegătorilor pe ce siglă să-şi pună ştampila.
Recycle Bin se umplea treptat-treptat cu chintalele de Comunicate.
În redacţiile unde mai existau faxuri, se umpleau coşurile de gunoi cu întregi kilometri de hîrtie.
Prin toate redacţiile trecu la un moment dat boarea unei înviorări.
La orizont se ivi, pe cale de a creşte spectaculos, un incident cu adevărat senzaţional. La BEC se înregistrase o plîngere potrivit căreia un candidat intrase în Secţia de votare, schimbase o privire cu una dintre membrele Comisiei, după care ieşise. La scurt timp, persoana se ridicase de la masă, lăsînd impresia că merge pînă la toaletă şi, la rîndu-i, părăsise încăperea. Cei de la partidul autor al plîngerii o urmăriseră discret, dar strîns. Femeia urcase scările, ieşise pe scările Şcolii care adăpostea Secţia, se prefăcuse că-şi caută ţigările, se plesnise peste frunte, ca şi cum şi-ar fi zis, vai, ce toantă sunt, mi-am uitat ţigările! se răsucise pe călcîie, reveni în clădire, dar, în loc s-o ia spre sala de vot, unde îi era locul, coti brusc la Dreapta, prin coridorul deasupra căruia scria Trecerea interzisă pentru alte persoane decît cadrele didactice ale şcolii şi dispăru brusc. De o parte şi de alta a coridorului se înşirau vreo zece uşi. Toate încuiate. Sigur, membra Comisiei dispăruse după una dintre ele ca să se întîlnească cu candidatul pentru a primi instrucţiuni de cum să fraudeze alegerile.
Ca la un semn, simţind în nări mirosul scandalului, toate ziarele şi televiziunile îşi repeziră reporteri, care de reportaj, microfoane şi camere video la faţa locului.
Pînă la urmă lucrurile se lămuriră. Persoana din Comisie, femeie măritată, mamă a doi copii de şcoală, era amanta candidatului. Se cunoscuseră la o benzinărie privată. Ea tocmai atunci luase carnetul de conducere şi se găsea întîia oară faţă-n faţă cu o pompă de benzină. Drept urmare, desprinsese furtunul din locaş, dar, în loc să-i înfigă ciocul în gaura rezervorului, se chinuia să-l vîre în becul din spate. Cînd era pe cale să-l spargă, zăpăcită, pentru că dispozitivul metalic nu intra, cum s-ar fi aşteptat, el, care aştepta la rînd, după ea, rînjind batjocoritor la vederea unei șoferițe (nu suporta femeile la volan) tâmpite, deschise portiera şi, cu paşi viguroşi, bărbăteşti, se îndreptă spre ea şi-i smulse dispozitivul cu doar cîteva clipe înainte ca farul să fie făcut ţăndări. Aşa cum aveau să-şi amintească mai tîrziu, după ce deveniră amanţi, cînd îi luase cu forţa pistolul, mîinile lor se atinseră. Un curent misterios trecu dintr-unul într-altul prin intermediul mîinilor lor (viaţa făcuse ca ea să nu-şi pună mănuşile, deşi era foarte frig) şi, în acel moment, totul era pierdut. Se doriră atît de puternic, atît de devastator încît drumul către dezbrăcat şi rostogolit în pat deveni ireversibil, mai ceva ca drumul fiecăruia dintre noi către moarte.
Atracţia dintre ei era atît de mare, încît pentru a se întîlni, nu mai ţineau cont de nimic. Aşa se explică şi momentul din ziua alegerilor. Brusc lui i se făcu dor de ea şi, deşi în acea zi i se hotăra destinul de om politic, în loc să se ocupe de aducerea electoratului său la vot, de supravegherea scrutinului, se îndreptă ca prin vis spre sala cu cabinele de vot şi îi făcu semn. Iar ea, la rîndul ei, lăsă totul baltă şi, deşi simţea că toţi cei de la masă s-au prins, se ridică, porni în căutarea unei săli de clasă libere, o găsi, îl aşteptă deja dezbrăcată şi, după ce intră şi el, făcură amor acolo, pe o bancă scrijelită, plină de pete de cerneală, sub privirile îngăduitoare ale lui Mihail Sadoveanu, care, din cîte se ştie din opera lui, nu se dădea în vînt după scenele erotice explicite.
Căzînd, aşadar, şi ceea ce s-ar fi putut numi incidentul major de la una din Secţiile de votare, presa văzu o mană cerească în întîmplarea cu mortul din Vintileasa. De cum ajunse ştirea în redacţii, cohorte de reporteri, echipe TV, reporteriţe, cameramani, ţinători de microfoane, se năpustiră asupra Şcolii generale din Vintileasa Centru şi, asupra comunei Vintilesei în general.
Era greu de stabilit dacă se încălca Legea electorală, mai precis o prevedere a acesteia:
Cea prin care candidaţilor le era interzis să desfăşoare campanie electorală în ziua scrutinului şi, îndeosebi, în interiorul secţiei de votare.
Autorii sesizării susţineau că, trecînd pe lîngă catafalc şi privind mortul, alegătorii erau influenţaţi să-l voteze. Un reprezentant al partidului de Opoziţie susţinu, la un talk-show special organizat pe un post TV pentru dezbaterea cazului, că, din fotografiile primite din sat, se vede clar că mortul le făcea semn cu ochiul pe cine să voteze.
Reporterii şi reporteriţele nu-şi puneau astfel de probleme. Misiunea lor era să transmită în direct, de la faţa locului şi, eventual, să întreprindă şi o mică anchetă printre cei ce urmau să voteze.
Biroului Electoral Central îi fu greu, extrem de greu, să ia o decizie.
Pînă la urmă se ajunse la un compromis.
Mortul rămînea la locul lui. Se argumenta că o scoatere a lui şi o ducere pînă acasă, prin mijlocul satului, ar fi constituit o mult mai mare acţiune electorală. Totuşi, pentru ca el să nu influenţeze votul, se ceru Biroului Secţiei de Votare să-i acopere faţa cu o bucată de pînză neagră.