În anul respectiv se organizase cu mare tămbălău, graţie unor fonduri europene nerambursabile, obţinute de Primărie, concursul de modă tip pret-à-porter:
Miss Baba Satului
Fireşte, concurentele nu mai erau de mult Miss din punct de vedere anatomic.
Din punct de vedere psihologic, ele erau însă completamente virgine. Unele rămăseseră văduve cu zeci de ani în urmă. Nu se mai măritaseră, ba chiar nu mai cunoscuseră măcar un contact sexual cu un bărbat. După atîta timp de abstinenţă, se putea vorbi de o adevărată virginitate.
Altfele nu fuseseră măritate niciodată. E drept, ceva viaţă sexuală avuseseră. O viaţă sexuală sporadică, întîmplătoare, consumată după un păhărel de vişinată băut în plus sau după o hîrjoană dubioasă, în porumb, în timpul clăcii de depăşunat.
Probele principale la concursul organizat pe stadionul de fotbal Avîntul Vintileasa constau în:
1) Ţinută de dans
2) Ţinută de seară
3) Ţinută de moartă
Ţinută de dans şi ţinută de seară erau două probe care n-aveau nevoie de prea multe explicaţii. În ținutele respective, concurentele urmau să pășească pe un podium ridicat în mijlocul terenului de fotbal. Îmbrăcatul avea loc într-un cort amenajat la vreun metru distanţă de scăriţa de urcare pe podium. La capătul paradei concurentele aveau la dispoziţie o scăriţă pentru coborîre. La un metru de ea, aşezat perfect simetric faţă de primul cort, se ridica un al doilea, pentru dezbrăcarea de ţinută şi îmbrăcarea hainelor de zi cu zi.
Ţinuta de moartă era o probă specială, decurgînd din condiţia de esenţă a concurentelor:
Cea de babe!
De pe la 55 de ani, o femeie din Vintileasa începea pregătirile pentru înmormîntare.
De pe la 15 ani, intra în dîrdora pregătirilor de nuntă. După nuntă, o apucau febrilităţile pregătirii pentru naşterea primului copil.
Pregătirile de înmorîntare debutau cu mersul la biserică, în fiecare duminică dimineaţa şi în fiecare zi de sărbătoare. Duminică, pe la 12, puteai vedea pe marginea şoselei Floreşti-Vidra, ţinînd locul trotuarului inexistent, grupuri de babe şi băbuţe cuviincios îmbrăcate, îndreptîndu-se spre casă după slujba de la biserică, abia încheiată.
În acelaşi timp, candidatele la înmormîntare începeau să-şi cumpere cele trebuincioase pentru Marea Trecere: pantofi, rochie, sicriu. Îmbrăcămintea adecvată era pusă la păstrare într-o ladă din camera de oaspeţi a casei, cea în care nu se locuia de obicei.
Proba Ţinută de moartă însemna întrecerea în privinţa ţinutei de înmormîntare. Fiecare concurentă îşi aducea de acasă sicriul, pantofii şi rochia în care urma să fie aşezată în sicriu, lumînarea, iconiţa de pe piept.
Cînd venea rîndul acestei probe, concurentele îşi luau pe ele ţinuta de moartă, se lungeau în sicriu, cu mîinile pe piept şi lumînarea înfiptă între degete şi, purtate de cîte doi flăcăi, treceau pe podium în ipostaza de moarte.
Cele trei probe ar fi trebuit completate, potrivit formatului importat din Suedia, cu proba Costum de baie de rîu.
După mai multe discuţii, s-a renunţat la această probă.
Şi nu pentru că din partea concurentelor s-ar fi ivit nazuri în ce priveşte apariţia în chiloţi, ci pentru că proba ar fi presupus mutarea paradei pentru cel puţin o jumătate de oră, pe malul rîului.
Asta ar fi însemnat dublarea cheltuielilor.
Lucru pe care primăria nu şi-l permitea.