Tribunele s-au umplut pînă la refuz la meciul dintre Șoimii Vintileasa și Vița de Vie Florești, considerat decisiv pentru rămînerea în campionatul județean. Primarul Ștefan Socoteală însuși a făcut la stația de radioficare a satului ediții speciale despre meci, de fiecare dată îndemnînd pe vintilișteni să vină la stadion în număr cît mai mare. Unul dintre liderii Galeriei de la Dinamo, folosit de Servicii pentru spargerea mitingurilor neautorizate, fiu al Vintilesei, a fost invitat printr-o scrisoare cu ștampila Primăriei să vină în sat și să facă antrenament cu galeria. Viorel Vainiciu a luat cu el alți cinci membri ai Galeriei, au pus într-o camionetă mijloacele de făcut tărăboi la meciurile decisive, și a poposit în sat cu cîteva zile înainte de meci. Pînă în duminica meciului, trei seri la rînd, cine trecea pe Șoseaua Florești-Vidra, tresărea speriat la gîndul că undeva, prin apropiere, a izbucnit un incendiu devastator. Sunetele de sirenă antiaeriană anunțau trecerea în viteză a mașinilor de pompieri, cu pompierii stînd pe scări pentru a sări din mers, să dea cu topoarele. Zgomotul venea însă de la Stadionul din marginea Rîului, unde Galeria vintileșteană, alcătuită din cei care nu reușiseră la liceu, făcea antrenamente în forță pentru meciul de duminică.
În după-amiaza meciului, clopotele de la toate bisericile din sat au bătut în dungă, ca înaintea unei ploi cu piatră pregătită în Cornul Măgurii. Primarul a făcut să sune și sirena antiaeriană, folosită în vara lui 1944 pentru alarmarea înaintea bombardamentelor anglo-americane. O descoperise pe undeva prin beciul pe care se ridica sala de ședință a Consiliului, o curățase, o reparase și o pusese deoparte, pentru un preconizat – niciodată realizat – Muzeu de Istorie a Vintileasei.
Pentru ca floreștenii să ajungă în număr cît mai mic la meci polițistul din Vintileasa s-a instalat pe Șoseaua Florești-Vidra, pe o porțiune marcată de el, peste noapte, cu de la sine putere, cu indicatorul Viteză maximă 30 km la oră. Se lucrează. Cei din Florești, care știau drumul cu ochii închiși, nu observau indicatorul. Cum circulau cu o sută kilometri la oră, polițistul, care-și pitise mașina în lanul de porumb, se ivea după curbă, îi trăgea pe dreapta și le lua carnetul de conducere.
Cei din Vintileasa aveau nevoie de un scor egal, cel mai bun fiind 0-0.
Floreștenii aveau nevoie ca de aer de un gol.
Prin urmare, din chiar primul minut, vintiliștenii s-au instalat în apărare, în fața porții, mai ceva ca plăieșii lui Ștefan cel Mare pe crenelurile Cetății Neamțului. Floreștenii s-au năpustit, chiar din primul minut, ca un berbec împotriva zidurilor Constantinopolului, asupra acestei apărări. Deși galeria din Vintileasa făcea tărăboi de parcă s-ar fi jucat finala Ligii Europei și nu un meci din campionatul județean, pe teren erau de toate, cu excepția fotbalului. Cei din Vintileasa dădeau în minge la întîmplare, fără a-și pune o clipă problema unde se ducea respectiva: în afara terenului, în cealaltă jumătate a suprafeței de joc, în văzduh sau chiar dincolo de Universul cunoscut de om. Cei din Florești alergau pe rupte pentru a repune mingea în joc cît mai iute.
Se înțelege că Șoimii vintileșteni faultau din răsputeri. Arbitrul, căruia i se umpluse deja portbagajul cu bidoane de vin, zeci de metri de cîrnați și borcane cu jumări, se făcea că nu vede.
La un moment dat n-a mai avut încotro.
Un atacant de la Vița de Vie Florești a pătruns în careu de unul singur.
Portarul își părăsise locul pentru a da cu piciorul în minge.
A reușit însă să se arunce asupra atacantului, ca la rubgi, și să-l trîntească la pămînt.
Arbitrul n-a mai avut încotro. A fluierat lovitura de la 11 metri. Ca de obicei în astfel de împrejurări, amîndouă echipele s-au năpustit asupra arbitrului. Cea din Vintileasa pentru a protesta vehement. Cea din Florești, pentru ca nu cumva arbitrul să se răzgîndească.
În tot acest timp, mingea a rămas uitată undeva la marginea terenului, unde ajunsese lovită stîngaci de atacantul trîntit la pămînt în timp ce ducea piciorul spre minge. Dintre spectatorii din Vintilesa, unul a coborît din tribună, a luat mingea și a ascuns-o.
Cînd cele două echipe au pus capăt protestului standard, arbitrul s-a uitat după minge, ca s-o așeze la punctul de la 11 metri.
Mingea, nicăieri!
Nu era prea greu să-ți dai seama că fusese luată de cineva din tribună.
Cine o luase?
La întrebarea asta, zisă de arbitru prin portavoce, tribuna celor din Vintileasa răspunse cu o tăcere adîncă, în care se ghicea jignirea.
Ceva gen, Cum adică, ne bănui pe noi, oameni cinstiți, că am furat mingea? Ce să facem cu mingea? Noi nu jucăm fotbal. Noi sîntem oameni serioși, unii dintre noi țin buticuri, brutării și ateliere de reparat căruțele și chiar trăsurile!
Fără minge nu putea continua meciul.
Cei din Vintileasa, socotind că, poate, adversarii ratau lovitura, se apucară și ei să cerșească tribunei mingea atît de prețioasă.
Coborî din tribună și primarul, înarmat cu portavocea la care zbierase pînă atunci:
Hai Șoimii! Bateți-i să le meargă fulgi!
Discursul primarului n-avu nici un efect. Tribuna rămase mai departe împietrită, fără să scoată un sunet, fără să facă o mișcare.
O clipă primarul se gîndi să sune la 112 și se cheme trupele DIAS de la Florești ca să caute mingea. Trupele erau însă din localitatea adversarilor. Se putea interpreta ca o intervenție în favoarea oaspeților.
Pînă la urmă se găsi soluția.
Arbitrul întrerupse meciul pentru zece minute, cît timp unul dintre tușieri mergea la Marketul din Centru ca să cumpere o altă minge. O dată mingea adusă, arbitrul o puse la 11 metri, cel de la Vița de Vie își făcu vînt și o trimise peste poartă, în tribune.
Tribunele explodară de bucurie.
Dinspre tribune zburaseră înapoi, în teren, două mingi, nu una.
Meciul se încheie cu zero la zero.
Cei din Florești făcură contestație pe motiv că mingea loviturii de la 11 metri nu era reglementară.
Comisia de la FRF nu reuși să ducă pînă la capăt ancheta.
Pentru a trage o concluzie cît de cît, aveau nevoie de mingea cu pricina.
Numai că mingea fusese luată acasă de un spectator anonim!