Trenul cu regim de metrou Ostia-Roma. Pe platformă, în picioare, un flăcău vânjos, în trening albastru, cu vipuşcă de general, zbiară la telefonul mobil, pe care-l ține la urechea dreaptă.
Cu stînga se scarpină la testicule. Din două în două fraze, exclamă:
– Ce p… mea!
Lungotevere Fornesino.
Un grup de lăutari români ambulanți dau să traverseze printr-un loc nemarcat, pentru a ajunge în Trastevere, unde îi vor bîzîi la cap pe cei care mănîncă de prînz.
Sînt în formația completă. Contrabasist, violonist, acordeonist, țambalagiu.
Mașinile se năpustesc pe cheiul Tibrului.
– Ce p… mea! – zbiară ei, supărați că mașinile nu opresc pentru a-i lăsa să treacă.
Dau peste ei zdrăngănind ceardașuri ungurești lîngă terasa unui restaurant. Au citit că cei de la masă sînt unguri.
Dacă socoteau că sînt ruși, îi ardeau Kalinka!
– Hai să plecăm de aici! zice contrabassistul, oprindu-se din împinsul arcușului încolo și-ncoace.
– Dă-i în p… mea! Nu vezi că nici nu se uită la noi?!
Manualul de Anatomie și Fiziologie a omului întrece Logica clasică în privința fatalei dependențe a concluziei de premise!
Logica aristotelică zice:
Toți oamenii sînt muritori.
Ion este om.
Deci Ion este muritor.
Anatomia și Fiziologia Omului zice:
Toți oamenii au penis.
Ion e om.
Deci Ion are penis.
Mie, raționamentul îmi ridică serioase semne de întrebare.
Judecînd după ceea ce aud eu, în românește, cînd mă aflu în străinătate, sînt tot mai convins că numai românii au chestia aia.
Nu de alta, dar ei o invocă zbierînd în orice clipă și în orice loc.
Linia A de metrou, Battistini – Anagnina. Pe o bancă din fața mea călătoresc două persoane feminine: o tînără și o fetiță. Sînt încărcate de bulendre. Merg la periferie. La Manzoni își face apariția o formație din trei. El, tuns scurt, cu o vestă de catifea, desface aripile unui acordeon. Ea bate o tamburină de șold. Puradelul joacă și el. Repertoriul e un potpuriu din fostul lagăr socialist, numărînd, printre altele, Katiuşa rusească şi Ionel, Ionelule/ Nu mai bea băiatulule! românească. La întoarcere de la Cinecitta, îi întîlnesc iar în metrou. Ea dă din cînd în cînd copilului să sugă dintr-un biberon.
Via dei Fori Imperiali.
Nu ştiu dacă doar acum, de sărbători, sau şi în alte zile ale anului, această arteră dintre Piazza Venezia şi Piazza del Colosseum, a fost transformată în cale pietonală, un fel de Via del Corso.
Pe partea dreaptă, cum te duci spre Colosseum, în primul scuar de tip balcon, meşterit pentru ca turiştii să poată privi în mica vale a Forului roman, zdrăngăne o formaţie românească.
Mulţi turişti dau să pătrundă în scuar pentru a avea o perspectivă asupra Forului.
De cum îşi fac apariţia, din formaţie se desprinde violonistul, un tînăr slăbuţ, cu pălăria de paie lăsată pe o ureche, stil cherchelit, care se ţine de ei, scîrţîindu-le la urechea Sîrba-n căruţă.
Unii, crezînd că asta face parte din protocolul plimbării pe Via dei Fori Imperiali, se grăbesc să-i tragă-n poză, pentru a o pune pe Facebook.
Alţii, mai suspicioşi, o şterg din loc, fără să mai vadă ceva din Forul roman, socotind c-ar putea fi buzunăriţi în acorduri de sîrbă.