(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar)
Analizînd însă mai îndeaproape acest nou care trebuie depistat şi generalizat, şi la a cărui victorie scriitorul trebuie să-şi aducă o contribuţie hotărîtoare, se poate observa lesne că se vorbește de procese, fapte, atitudini, comportamente pe care Partidul le consideră că trebuie generalizate prin imitare. O cuvîntare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej precizează în legătură cu agricultura lui 1949:
„Ceea ce domină în agricultura noastră astăzi sînt milioanele de mici gospodării individuale. Dar cele 55 de gospodării colective reprezintă o formă superioară de agricultură, reprezintă agricultura noastră viitoare în dezvoltare…“ (Gh. Gheorghiu-Dej, „Cuvîntare la Adunarea festivă în cinstea celei de a 32-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie“ în „Articole şi cuvîntări“, ediţia a III-a, E.S.P.L.P., Bucureşti, 1956).
Ce înseamnă, în acest caz, datoria de a reflecta „mlădiţele viitorului“? Înseamnă a concentra atenţia scriitorilor asupra formării Gospodăriilor Agricole Colective, fenomen puţin răspîndit în prezent, dar care va fi generalizat în viitor.
„În vara anului 1949, sub îndrumarea Partidului Muncitoresc Român, ţărănimea noastră muncitoare a făcut un mare pas înainte pe drumul socialismului, alcătuind primele gospodării agricole colective, chezăşia unui viitor fericit. Acest nou aspect al realităţii noastre n-a întîrziat să atragă atenţia scriitorilor, care trăiesc azi laolaltă cu oamenii muncii marile prefaceri prin care trece ţara noastră“. (Margareta Bărbuţă, „O piesă a transformării socialiste a satului, «Ziua cea mare» de Maria Banuş“, Contemporanul, 17 mai 1950)
„Mlădiţele viitorului“ pot fi astfel o serie de acţiuni politico-economice, sau, mai precis, o serie de obiective tactice de moment, care trebuie popularizate prin literatură. O astfel de popularizare ar contribui masiv la îndeplinirea lor. Analizînd, la rubrica Revista revistelor, revista Flacăra, lunarul Lupta de clasă nr. 4, octombrie 1949, laudă contribuţia acesteia la popularizarea prin literatură a unor obiective de moment:
„În ultimele luni, «Flacăra» a reuşit să popularizeze prin nuvele şi reportaje literare (a se observa confuzia între genuri – n.n.) multe dintre sarcinile puse de partid, ca de pildă: îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat pe 1949 («Prima locomotivă» de Mircea Şerbănescu, «Piese la timp» de N. Rohan), întărirea alianţei clasei muncitoare şi transformarea socialistă a agriculturii («Povestea tractorului şi a oamenilor lui» de Gh. Dan, Petru Dumitriu şi N. Jianu, «La Răşcani a fîlfîit steagul victoriei socialismului» de Gheorghe Dan), combaterea birocratismului («Cea mai importantă secţie» de Nagy Istvan), întărirea vigilenţei («Duşmanul» de A. Gheorghiu-Pogoneşti) şi altele“.
În momentul apariţiei fenomenului stahanovist, comandamentul se concentrează pe sesizarea și cîntarea acestui fenomen:
„O serie de fenomene noi, ivite în realitate noastră, multe fapte de un deosebit dramatism, nu sînt sesizate şi reflectate în operele literare.
Iată, de pildă, în anul acesta a apărut în ţara noastră – sub imboldul şi cu ajutorul glorioasei experienţe sovietice – o asemenea mişcare de însemnătate istorică, ca mişcarea stahanovistă“. (Eugen Frunză, „Mai multe şi mai bune opere literare!“, Contemporanul, 21 decembrie 1951).
În marea majoritate a cazurilor, noul e reprezentat de gesturi, fapte, personaje, menite a reflecta eroismul în muncă, literatura concurînd astfel simpla gazetărie:
„Pentru a-şi îndeplini misiunea istorică, scriitorii noştri trebuie să acorde o importanţă deosebită elementului nou, care se naşte şi se dezvoltă pe baza noilor condiţii de viaţă, pe baza moralei noi, pe care, încetul cu încetul, şi-o însuşesc oamenii muncii. Ei trebuie să sesizeze şi să popularizeze noua atitudine faţă de muncă, faţă de avutul obştesc, subordonarea interesului individual celui colectiv, spiritul de iniţiativă, abnegaţia, curajul, modestia, manifestări din ce în ce mai frecvente în rîndurile muncitorilor noştri“. (Eugen Luca, „Despre actualitatea literaturii satirice“, Contemporanul, 18 noiembrie 1949)
Raportul lui Zaharia Stancu la Conferinţa scriitorilor din R.P.R. (25-27 martie 1949) reproşează unor scriitori trecerea superficială pe lîngă faptele eroice de muncă:
„Ziarele noastre publică zilnic fapte din cîmpul oamenilor muncii, fapte pe lîngă care unii trec adesea cu destulă superficialitate. Muncitorii din industria minieră, a petrolului, nituitorii din şantierele navale se întrec pentru îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat“ (Flacăra, 3 aprilie 1949).
Însuşi autorul Raportului, după propria-i mărturisire, deşi citise prin ziare de nenumărate ori că Petre Banu a reuşit să bată 6.000 de nituri pe zi, n-a acordat o atenţie deosebită faptului. Abia după o discuţie cu eroul, aflînd că în 1940 se băteau numai 100 de nituri pe zi, romancierul îşi dă seama că e vorba de o „mlădiţă a viitorului“, de un salt în conştiinţa oamenilor, „… care ştiu că fiecare nit bătut în plus peste normă înseamnă un sprijin adus industriei noastre, economiei noastre, regimului nostru de democraţie populară, un nit bătut în inima aţîţătorilor la război“.
De aici o legătură necesară între evidenţierea unor astfel de fapte – „mlădiţe ale viitorului“ – şi contribuţia literaturii la îndeplinirea Planului de stat:
„Fiecare din aceste fapte pot constitui un minunat subiect pentru scriitorii noştri care, aplecaţi asupra hîrtiei şi condeiului lor, aşa cum muncitoarele ţesătoare sînt aplecate asupra războaielor lor, ar pune umărul, în felul acesta, la împlinirea Planului de Stat, la consolidarea regimului nostru de democraţie populară“.
Într-o primă parte a perioadei, pînă la introducerea eroului pozitiv ca personaj model, întruchipînd viitorul sub toate aspectele, noul ia înfăţişarea unor fruntaşi în producţie cultivați intens de presă. În „Planul de Stat în literatură“, Viaţa românească nr. 1, 1950, Antonica Popescu nu are reţineri în a vorbi de popularizarea fruntaşilor în producţie:
„Un alt aspect al literaturii despre primul Plan de Stat îl reprezintă popularizarea fruntaşilor muncii, acei oameni care prin iniţiativa lor creatoare desvoltă procesul de producţie.
Aceşti şoimi care chiamă neîncetat mai sus, nu puteau lipsi din poezia avînd drept temă întrecerea, în vederea realizării şi a supraîmplinirii Planului.
Tovarăşul Matei a primit Ordinul Muncii de Veronica Porumbacu, poezie concentrată, redînd imaginea plastică a fruntaşului muncii, ne introduce în această lume, pînă mai ieri recunoscută la noi în ţară, a muncitorului liber. Efectul de sublim, pe care omul era despins în trecut să-l desprindă numai din fenomenele naturii, este creat astăzi de rezultatele muncii conştiente, luptînd pentru o tehnică nouă, stăpînită de om“.
Fruntașii în producție – eroii poeziei
Faimoşii eroi ai muncii din acestă perioadă sînt subiectele a numeroase poezii şi povestiri. „Cîntec pentru primul plan economic“ de Vladimir Călin, Flacăra, 9 ianuarie 1949, se opreşte, într-una din cele 39 de strofe, şi la doi eroi ai muncii, intens cultivaţi la vremea respectivă de propaganda şi agitaţia de presă:
„Hei, Pop Ludovic şi Roşca Marin
cu voi ne mîndrim şi pildă vă luăm!“
La rîndu-i, Petre Banu devine eroul unei schiţe de V. Nămolaru şi V. Bănciulescu, „Întrecerea“, apărută în Editura Scînteia, 1949.
Tot sub forma „mlădiţelor noului“, sînt impuse scriitorilor, spre popularizare, o serie de atitudini morale necesare din punct de vedere politic. Comentînd eroismul din „Minerii din Maramureş“ a lui Dan Deşliu, „Unele probleme ale dezvoltării literaturii din R.P.R.“ de Traian Şelmaru, articol din Lupta de clasă, nr. 7, iulie 1953, consideră aceasta drept o îndeplinire exemplară a exigenţelor „mlădiţelor viitorului“.
„Spiritul de partid îl face pe poet să ridice acest fapt în faţa oamenilor muncii, să generalizeze astfel esenţa forţelor sociale înaintate, să-l prezinte ca pe un exemplu de urmat, trăgînd concluzia logică a invicibilităţii cauzei partidului:
«Cînd liber clădeşti, cu ale vieţii strădanii
cu-asemenea jertfe de sînge,
şi cînd inginerul cel mare e Stalin,
nu-i val să te poată înfrînge!
Asemenea oameni dau cifrelor viaţă
prin el, cincinalul e viu!
Luci-va’n lumină clădirea măreaţă
şi chiar mai devreme o ştiu!»“
Critica numeşte fenomenul promovarea prin literatură a puterii exemplului. O mărturiseşte, mai sincer decît altele, studiul lui N. Moraru, „Sub steagul leninismului“, Flacăra, 18 ianuarie 1948:
„Adîncind viaţa, ajutînd cu toată puterea sa mersul înainte al lumii, omul de artă care împărtăşeşte concepţia marxist-leninistă va promova în creaţia sa mereu puterea exemplului. Atît în lupta împotriva exploatării, împotriva duşmanilor poporului, cît şi în marea operă de făurire a lumii noi, scriitorul, pictorul, compozitorul, trebuie să înfăţişeze oamenii care făuresc ziua de mîine, cu braţele şi mintea lor“.